În perioada 27 – 30 ianuarie 2018, la Centrul spiritual-cultural ortodox din Paris și la Biserica Sfântului Serafim de Sarov din Montgeron au avut loc evenimente și întruniri dedicate aniversării a 1000 de ani a monahismului rus pe Muntele Athos.
Astfel, la 27 ianuarie 2018, în cadrul Săptămânii unității creștine în Franța, la Centrul spiritual-cultural din Paris a avut loc conferința cu tema: „În grădina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Rusia și Athosul: 1000 de ani de unitate spirituală”, organizată de Institutul Internațional al Patrimoniului Athonit (IIPA).
Evenimentul a fost dedicat celei de-a 1000-a aniversări a monahismului vechi rusesc de pe Muntele Athos și a fost moderat de ieromonahul Iosif Pavlinciuc, Doctor la Universitatea Sorbonna din Paris.
În cadrul conferinței, profesorul Serghei Șumilo, directorul IIPA, a prezentat o lecție dedicată relațiilor milenare ale Rusiei Kievlene cu Muntele Athos, istoriei monahismului rus pe Sfântul Munte. De asemenea a făcut o prezentare a proiectelor editoriale dedicate patrimoniului Muntelui Athos.
La eveniment au participat mai mult de 170 de persoane, dintre care majoritatea erau francezi. Au fost prezenți de asemenea vicarul arhiepiscopiei de la Paris, Jerome Bascoul, reprezentanți ai Universității din Sorbona, precum și a altor instituții și organizații științifice, educaționale și bisericești.
Cei prezenți au fost foarte interesați de istoria și moștenirea monahismului ortodox pe Muntele Athos, adresând numeroase întrebări. La sfârșit, Serghei Șumilo le-a dat tuturor participanților câte o iconiță a cuviosului Ioan Vișinskii Athonitul și a tuturor Sfinților Athoniți, iar Bibliotecii Centrului ortodox i-a făcut o donație de cărți despre patrimoniul Muntelui Athos.
La 29 ianuarie, delegația Institutului Internațional a Patrimoniului Athonit a vizit una din cele mai mari biblioteci de studii bizantine din Europa, unde se păstrează fotocopii ale numeroaselor acte vechi Athonite din epoca bizantină (inclusiv cele asociate Rusiei Kievlene). Aici au avut loc negocieri privind cooperarea dintre profesorul Olivier Delouis, șeful proiectului de cercetare științifică „Arhivele Athosului” și directorul Jurnalului de cercetări bizantine.
În cadrul întrevederii, profesorul Delouis a oferit posibilitate doritorilor de a se familiariza cu copiile actelor athonite, păstrate în bibliotecă. Datoritaă cercetătorilor francezi, în 1932, în arhivele Athosului, pentru prima dată a fost descoperit actul din anul 1016, care confirmă existența în această perioadă a primei mănăstiri vechi rusești pe Athos. Ca urmare a discuțiilor, a fost stabilită viitoarea cooperare, schimb de copii a documentelor, participarea comună la conferințe, iar biblioteca bizantină a primit în dar un set de publicații și cercetări athonite ale IIPA.
Institutul Internațional al Patrimoniului Athonit a prezentat de asemenea o lecție dedicată legăturilor milenare dintre Rusia și Athos în Biserica Sfântului Serafim de Sarov din Montgeron.
La Montgeron, era localizată moșia Annei Iaroslavna (1036 – 1075), fiica Cneazului Iaroslav cel Înțelept de la, care mai târziu a devenit regină și mama viitorului rege francez Filip I. Această parte a posesiunilor Annei Iaroslavna din Montgeron poartă acum numele de Moulin de Senlis (de la numele mănăstirii fondată de ea la Senlis). În 1953, moșia Moulin de Senlis a fost cumpărată de Sofia Zernova, sora celebrului filozof și profesor la Oxford, Nicolae Zernov, și una dintre fondatorii Mișcării Studențești Creștine Ruse (MSCR). Ea a fondat aici un orfelinat ortodox și Biserica în cinstea Sf. Serafim de Sarov. Paroh al acestei biserici este în prezent ieromonahul Nicodim Pavlinciuc.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Serghei Șumilo a prezentat enoriașilor prezenți o lecție despre legăturile milenare dintre Rusia și Muntele Athos. A prezentat publicațiile IIPA și a răspuns la numeroase întrebări ale participanților.
Serghei Șumilo a avut o serie de întrevederi cu profesorii Universității Sorbonna, șefii Institutului de slavistică, Centrul de istorie și civilizație Bizantină (Collège de France), Seminarul ortodox din Paris și Institutul de Teologie a Sf. Serghie. Au fost stabilite relații de colaborare și s-a obținut fondarea reprezentanței IIPA în Paris etc.
Cu binecuvântarea Mitropolitului Onufrie a Kievului și al Întregii Ukraini, IIPA a organizat asemenea evenimente dedicate celei de-a 1000-a aniversare a monahismului rus pe Athos în mai multe orașe europene, și anume: Geneva, Roma, Londra, Oxford, Cambridge, Strasbourg, Milano, Napoli, Atena, Salonic, Hamburg, Varșovia, Praga, Karlovy Vary și alte orașe europene.
Mai multe fotografii puteți găsi pe siteul afonit.info