Franța: O nouă biserică pentru comunitatea ortodoxă din Franța a fost inaugurată la Burges

La 3 iulie 2016, de sărbătoarea Tuturor Sfinților, o nouă biserică pentru comunitatea ortodoxă a fost sfințită de către episcopul Nestor al Corsunului, la Burges, nu departe de Bordeaux.

Încă de la începutul anului 2015, cardinalul Jean-Pierre Ricard, arhiepiscopul de Bordeaux, la fel și Congregația Sfintei Marta și-au exprimat decizia de a oferi o biserică catolică în dar comunității ortodoxe ruse.

Parohia ortodoxă a Sfîntului Serafim a fost fondată în 2013. Pînă în prezent ea nu dispunea de un local proriu. PS Nestor, episcopul Corsunului, și reprezentanții Congregației Sfintei Marta au semnat un acord prin care biserica Sfîntului Gherman devenea proprietate a comunității ortodoxe locale.

Timp de un an enoriașii și-au unit eforturile pentru a amenaja biserica în conformitate cu canoanele și tradițiile ortodoxe. La mijlocul lui iunie 2016 un iconostas a fost instalat.

Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, la fel și sfințirea noii biserici a fost săvîrșită de PS Nestor. Împreună cu episcopul au slujit protoiereul Innochentii Vio, parohul comunității Sf. Serafim, iereul Maxim Politov, secretarul Administrației Eparhiale, iereul Alexandr Brune și protodiaconul Nicolai Rebinder.

În timpul Sfintei Liturghii, cu binecuvîntarea Sanctității Sale Chiril, Patriarhul Moscovei și a Întregii Rusii, episcopul Nestor i-a acordat protoiereului Innochentie Vio dreptul de a purta mitra. Părintele Alexandr Brune, cleric al Bisericii Sfîntului Serafim de Sarov, a fost decorat cu dreptul de a purta nabedreniță.

La Sfînta Liturghie au fost prezenți PS Bertrand Lacombe, vicarul eparhiei de Bordeaux, primarul or. Bruges Bridgit Terraza, reprezenți ai administrației municipale, surorile membre ale Congregației Sfintei Marta, consulul onorific al Federației Ruse în Franța, Domnul Alexandr Miller de la Cerda, pelerini ortodocși ai parohiilor din Bordeaux, Toulouse, Paris și alte orașe din Franța.

Sfînta Liturghie a fost oficiată în slavonă și franceză.

La sfîrșit sărbătoarea a fost continuată la trapeza comună, pregătită de enoriașii comunității.

Mai multe fotografii găsiți pe siteul Eparhiei Corsunului.

7_7.800x1000w

8_7.800x1000w

IMG_8982.800x1000w

IMG_8988.800x1000w

IMG_8993.800x1000w

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *