Pelerinaj: Închinare la Brâul Preasfintei Fecioare Maria la 7 decembrie 2019

Centrul de pelerinaje al Eparhiei Corsunului din orașul Loches vă invită la un pelerinaj sâmbătă, 7 decembrie 2019: închinare la Brâul Maicii Domnului în or. Loches și închinare ka moaștele Sfintei Ecaterina în orașul Ste – Catherine -de- Fierbois, cu ocazia și zilei pomeniri acestei Sfintei Martira Ecaterina.

Pelerinajul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Antonie, Mitropolitul Corsunului și a Europei de Vest.

În secolul al X-lea, prin Pronia lui Dumnezeu, unul dintre brâurile Fecioarei Maria a ajuns în orașul Loches și acolo aflarea lui a fost observată prin numeroasele minuni care au avutloc.

PROGRAM:

7.00. Plecare cu autobuzul de la Biserica Sfinților Trei Ierarhi: 5, rue Pétel Paris 75015.

12.00. Închinarea la Brâul Preasfintei Fecioare Maria din Losh

13.00.-15.00 – Prânzul. Fiecare aduce câte ceva.

15.30 Închinare la moaștele Sfintei Ecaterina: 37800 Ste – Catherine -de- Fierbois

20.00 Întoarcerea la Biserica Sfinților Trei Ierarhi

Pentru acoperirea costurilor: 75 de euro

Pentru înscriere, contactați:

preotul Nicolai Nikișin (directorul Centrului de pelerinaje) 06 20 34 95 46

Inna Bocharova (director adjunct al Centrului de pelerinaje) 06 50 64 01 26

www.palomnikfr.com

Comentarii

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *