În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
„Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru” (Gal. 2:19-20).
Iubiți frați și surori, am auzit astăzi la citirea Apostolului aceste cuvinte adânci și ziditoare. Ele ne arată scopul și rostul vieții creștinești: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Această afirmație a apostolului Pavel, trebuie să fie o afirmație a noastră, a tuturor, pentru că dacă noi nu trăim în Hristos atunci viața noastră își pierde sensul, importanța și valoarea ei.
În Evanghelia de la Liturghie am auzit cuvintele lui Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, (atragem atenția la acestea cuvinte) să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8:34). În această urmare se arată toată plinătatea slujirii și a vieții noastre creștinești. Fiecare din noi cunoaște aceste cuvinte și conștientizează puterea lor. Ele ne ajută la purtarea Crucii noastre personale, a Crucii de toate zilele. Prin experiență personală știm cât este de dificil să te lepezi de sine, să spui „nu” Eului propriu, egoismului, dorinților, patimilor și să primești toate cele câte le trimite D-zeu, să primești toate și să-L urmezi pe Hristos, ducând Crucea. Această urmare a lui Hristos poate să fie atât de grea, că omul își pierde speranța și gata este să se lepede de credință, de promisiunile făcute la Botez, la Sfânta Taină a Mărturisirii. Acestă șovăială este gravă, însă atât de aproape și inevitabilă se arată atunci, când omul se ciocnește cu problemele reale (când trebuie să iertăm, când trebuie să ne smerim, când trebuie să ne jertfim pentru cei apropiați sau cei îndepărtați sau să primim cu răbdare boala, scârba, lipsa de venituri sau de lucru stabil, neînțelegerile în familie și alte încercări) și îi pare că este lepădat de Dumnezeu. Este foarte greu de acceptat o astfel de stare a lucrurilor și de mulțumit lui Dumnezeu.
Dar să vedem ce ne spune Hristos la toate acestea? „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Mc. 8:35) Prin cuvântul „suflet” – se înțelege viața. Așa cum în pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, care a spus: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Lc. 12:19-20) Prin aceasta se arată, că dacă nu căutăm cele duhovnicești și nu corespundem cu învățătura lui Hristos, atunci nu putem să avem scăpare, mântuirea sufletului; atunci toate cele care le căutăm aici sunt fără de folos, fără de viitor.
O încununare, o recompensă pentru cei ce poartă Crucea este promisiunea dată de Hristos: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere” (Mc. 9:1). Ce înseamnă cuvintele acestea? Ele au mai multe sensuri și mai multe explicații. În primul rând, ele sunt adresate apostolilor, pentru că aproape toți L-au văzut pe Hristos înviat din morți și au participat la Cincincizecime. Adică au văzut întemeierea Împărăției Harului, Împărăției Duhului Sfânt, venind cu putere. Alții spun că acestea se referă la Schimbarea la Față a lui Hristos. Pe Muntele Tabor, apostolii au văzut strălucirea dumnezeirii și Împărăția lui Dumnezeu în lumina cea necreată. Căci anume aici apostolul Petru fiind plin de har a mărturisit: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una” (Mt. 17:4), uitând de cele pământești, vremelnice și materiale. O altă explicație este și explicația duhovnicească a acestor cuvinte și se referă la câștigarea harului Duhului Sfânt. Mulți dintre creștini găsesc deja aici o alinare a sufletului, găsesc în inimă plinătatea bucuriei în Domnul, plinătatea dragostei divine și elimină această dragoste. Promisiunea Domnului despre vederea Împărății lui Dumnezeu are un raport direct cu altă afirmație a lui Hristos unde se spune: „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc. 17:21). Aici se are în vedere, că cei ce vor vedea roadele Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Gal. 5:22-23), aceea până vor gusta moarte, vor vedea „Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere”.
Iubiți frați și surori, să ne fie nouă aceste cuvinte, această reamintirea a purtării Crucii, a răstignirii cu Hristos o reamintire și a Învierii Lui. Când cântăm: „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”, ne reamintim de triumful lui Hristos asupra morți, diavolului și păcatului. Dacă va fi această reamintire, atunci în Învierea Sa toate se schimbă, se transformă și chiar cei care sunt copleșiți de mâhnire, boală sau tulburați de toate încercările vieții își capătă bucuria și Împărăția lui Dumnezeu vine cu putere în inimile lor. Doamne, ajută-ne, vie Împărăția Ta! Amin!
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
