Predica din duminica a șaptea după Paște

Iubiti credincioși,

Ne aflăm în zi de mare praznic, în continuare suntem în bucuria Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o cinstim timp de nouă zile.

De ce S-a Înălțat Iisus ? Pentru ca este Împărat. Prin Înviere devine împărat asupra morții, iar prin Înălțare – împărat asupra lumii. Un împărat devine împărat prin intronizare. De aceea Iisus se înalță la Tatăl și șade de-a dreapta Lui. De-a lungul celor patruzeci de zile Iisus se arată ucenicilor, sta cu ei la masa. Exista la evrei tradiția de a citi din suluri la masa. Se hrăneau nu doar cu mancare, ci și cu cuvantul Domnului. Iisus le face exegeza asupra textelor, demonstrează mesianitatea Sa și ucenicii se conving deplin în faptul că Învățătorul lor este Hristos, Mântuitorul lumii.

Sunt două texte vechi testamentare care vorbesc de Înalțarea Sa. Cel dintâi:

Psalmul 109: Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.

Cel de-al 2-lea, cap. 7 din cartea lui Daniel:

„Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui.
Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”

Momentul Înălțării este unul de despărțire, dar de fapt e unul de resetare. Iisus le-a făgăduit ca va fi cu ei până la sfârșitul veacului.

Apostolii, dupa Înalțare, s-au întors la Ierusalim cu bucurie, pentru că aveau făgăduința venirii unui Mângâietor, întrucât au înțeles că Scripturile s-au împlinit, s-au încredințat, s-au convins deplin în faptul ca Învățătorul lor este cu adevărat Mesia, este cu adevărat cel pe care îl așteptau, nu este un simplu profet, nu este doar un Rabi.

Acatistul Înălțării Domnului Iisus atît de frumos. În el găsim acest verset: Iisus – mirarea îngerilor.

De ce îngerii se mira ? Pentru ca îl știau ca Dumnezeu și se miră că Dumnezeu s-a smerit luand chip de om. Și acum se miră că Dumnezeu ca om se ridică la cer.

Și dacă pentru îngeri Iisus devine o mirare că este om, pentru noi, oamenii, Iisus este mirare că este și Dumnezeu.

Biserica atît de minunat a rânduit ca astăzi să îi prăznuim și pe Sfinții Părinți de la Primul Sinod Ecumenic. Eveniment care s-a derulat între 19 mai și 19 iunie în anul 325.

De fapt suntem astăzi în a 2-a duminică a ortodoxiei. Duminica Ortodoxie subliniază umanitatea lui Iisus, cinstirea lui cu chip de om pe sfintele icoane, pe care o prăznuim în prima duminica a Postului Mare.

Acum, înainte de minunea Cincizecimii – Biserica îi cinstește pe Părinții care au aparăt dumnezeirea Mântuitorului.

Iisus se întoarce în slava Tatalui, dar nu ne lăsa orfani. El ne-a făgăduit ca va fi cu noi până la sfârșitul veacului și astăzi este în mijlocul nostru.

Să avem această încredințare în mod deplin. Amin !

Printele Mircea Rusnac

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *