În perioada 25 martie – 10 aprilie 2016 va fi expusă la Argenteuil, orăşel din apropierea Parisului, Cămaşa Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, cea pentru care s-au aruncat sorţi.
Acest fapt este un eveniment absolut excepţional, deoarece cămaşa Mîntuitorului este expusă publicului o dată în 50 de ani. Ultima prezentare publică a avut loc în anul 1984. Următoarea ar fi trebuit să se facă în anul 2034.
În ziua de luni, 28 martie, ora 17.00, va fi săvîrşită vecernia ortodoxă de ÎPS Iosif, în franceză (oficial zi liberă, Paştele catolic, în aşa mod vor putea veni şi cei din alte oraşe).
Pentru detalii vedeţi informaţia în franceză aici.
Din ISTORIA CĂMĂŞII
Cămaşa a fost găsită în sec. IV de către Sfînta Elena, mama împăratului Constantin, apoi păstrată la Constantinopol pînă în sec. VIII.
În anul 800, împărăteasa Irina a Constantinopolului, căuta aliaţi care să ajute şi susţină Imperiul Bizantin împotriva invaziilor arabe. În acest scop, în anul proclamării lui Charlemagne ca a împărat al Occidentului, de sărbătoarea Naşterii Domnului, i-a oferit lui Cămaşa lui Hristos, ca simbol al unităţii Apusului şi Răsăritului.
Cămaşa este necusută, fiind făcută dintr-o singură bucată şi ţesută, prin tradiţie, de către Maica Domnului, la fel ca şi Giulgiul şi Valul de la Chartres.
Charlemagne i-a dat spre păstrare Cămaşa fiicei sale Theodrade, maica superioară a Mănăstirii din Argenteuil (mîndru de fiicele sale şi gelos pe eventualii pretendenţi, Charlemagne avusese grijă să le ţină departe de viaţa politică în general şi căsătorie în special).
Cămaşa a fost ascunsă într-un perete vreo 2 secole pentru a fi ferită de invaziile normande şi este redescoperită ulterior întîmplător (în 1003, odată cu reconstrucţia mănăstirii).
În timpul Revoluţiei din 1789, Cămaşa a fost tăiată în numeroase bucăţi de preotul de atunci şi îngropată pentru a evita distrugerea ei, ca să fie apoi recuperată parţial (1892) şi restaurată prin coaserea bucăţilor pe un suport de textil (croit în formă de camaşă).
Oraşul, pe vremuri sediu al gărzilor elveţiene ale lui Ludovic al XIV-lea şi important centru de pelerinaj, cunoscut ca furnizor de vin bisericesc, adică de vin de calitate, decade în sec XIX, odată cu industrializarea, reţeaua de cale ferată şi descoperirea vinurilor mai dulci. La ora actuală mai există totuşi caţiva butuci din viile de altă dată. De asemenea s-au păstrat şi cîteva muzee impresionante care, din fericire, nu au fost încă demolate.
În ceea ce proveşte datările, au apărut unele lacune şi lipsuri, însă un lucru este cert – toate cele trei obiecte pomenite : Cămaşa, Guilgiul şi prosopul (o bucată de pînză cu care se spălau, se curăţau morţii înainte de punerea în mormînt) au pe ele pete de sînge cu aceeaşi grupă sangvină. Cămaşa şi Giulgiul au pe ele acelaşi polen şi alte insemne, a unor plante care înfloresc în perioada martie – mai, din Palestina, zona Ierusalimului, datînd din sec. I.
La acest eveniment sunt aşteptaţi aproximativ 150 000 de pelerini şi televiziuni din toată lumea.
La Argenteuil mai trăieşte o bătrînică care a fost prezentă la ostentaţiile din 1934 şi 1984.
Mai multe detalii vedeţi pe siteul oficial – http://saintetunique.com/ sau despre Cămaşă aici.
Reliques Saintes, La tunique d'Argenteuil et la… Introcrate