Gînduri în Duminica a IV-a din postul mare!!!
În urma închinării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, care s-a săvârşit duminica trecuta, Sfânta Biserică ne aduce acum aminte de Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioan Scărarul, cu acelaşi scop – acela de a ne da imbold la nevoinţele îndreptării de sine şi sporirii întru virtuţi.
Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinței și al pocăinței. În cartea sa numită Scara virtuților sau Scara Raiului, ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile. Smerenia și iubirea sunt virtuțile cele mai mari pe care le descrie el în cartea Sa. În cuvinte simple, dar cu un conținut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte și din inimă, a celui care se străduiește să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeiești, prin curățirea de patimi și cultivarea virtuților, urcând dintr-o treaptă în alta, creştinul intră, în cele din urmă, în cerul duhovnicesc, unde se face un singur duh cu Domnul.
Această Scară a Raiului depinde de tine. Dacă posteşti cu străpungere, cu evlavie, cu plans, cu lacrimi, şi mai apoi intrerup acestea, iată, am început să construiesc scara de la pamant la Ceruri şi eu însumi am frînt-o şi am distrus-o. Tu deseori posteşti, te înfrînezi de la orice hrană materială. Dar, iată, îngadui ca in cursul postului să-şi facă sălaş în sufletul tău păcatul, să ţi se semene în suflet diverse gînduri, dorinţe necurate. Al tău este să le respingi de îndată de la tine prin rugaciune, prin plîns, prin citire, prin orice nevoinţă. Dar dacă vei posti material, iar duhovniceşte ţi-ai hrănit sufletul cu oarecare păcate, sau cu patimi ascunse, iată, scara postului pe care începi să o inalţi de la pămînt la Ceruri, singur o dărîmi, singur o distrugi.
Rostul Duminicii Sfântului Ioan Scărarul este de a ne îndruma să mergem permanent înainte către Hristos, în puterea Duhului Sfânt. Când ostenim şi nu mai putem urca spre El, purtând pe umeri crucea lui Hristos, să nu deznădăjduim, pentru că în urcuşul duhovnicesc trebuie să înţelegem că nu suntem singuri, ci purtăm crucea pe care Hristos a pus-o pe umerii noştri, fiecărui după puterile noastre. Ca să înţelegem mai bine acest aspect al purtării crucii lui Hristos, să ne imaginăm drumul Golgotei, cu Iisus Care-şi purta Crucea spre răstignire.
Parafrazând cuvintele tatălui nefericit din Evanghelia de astăzi care a strigat către Domnul: „Cred Doamne, ajută necredinței mele„, am putea spune şi noi la fel pentru a ajunge pe treptele din vârful Scării pe care ne-o descrie Sfântul Ioan Scărarul şi a ajunge la înălțimile Celui Preaînalt trebuie să ne desăvârșim întru iubirea lucrătoare prin faptele noastre, spunând: „Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele„.
Ce fel de credinta cere Domnul de la noi? Aceasta credinta poate fi mica cat grauntele de mustar, aproape invizibil pentru ochiul omului. Dar cand e zdrobit, grauntele de mustar scoate foc la gustarea lui. La fel era si inima tatalui care era zdrobita, franta de disperare pentru fiul sau şi aflîndu-se in aceasta stare, rugaciunea sa a avut flacara fierbinte pe care i-o daduse credinta.
Nouă, celor mai mulţi, care nu am ajuns încă la o maturitate a credinţei sosit-a vremea să zicem din toată inima: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! cu nădejdea că cel care caută găseşte, celui care cere i se va da, iar celui care va bate i se va deschide!
Doamne, Cel ce ai zis: Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!, biruieşte-o şi în noi, robii Tăi!
Reflectare pregătită de către Lucia Guțu