Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,
Hristos a Inviat!
Cu aceste cuvitne pline de bucurie şi de speranţă mă adresez către Dvs. Învierea lui Hristos este momentul central al creştinismului şi al fiecărui suflet dornic să-L urmeze pe Iisus cel Răstignit şi Înviat. Simţirea aceasta se petrece atunci când omul îşi deschide inima şi-L primeste pe Hristos Soarele Dreptăţii, Lumină Lină. Acest lucru este cu totul individual, însă se petrece în comuniune cu Biserica.
Unirea cu Hristos nu poate fi retrăită în egoism, în iubirea sau mai bine spus în jelirea de sine. Numai jertfindu-ne unii pentru alţii, în dragostea comună, reciprocă, manifestată, în familii, în obştea care ne încojoară, în comunitatea parohială, noi putem simţi bucuria Învierii lui Hristos.
Ea este reală şi simţitoare atunci, când noi iertându-ne unii pe alţii ne apropiem de Sfântul Potir, de Jertfa cea fără de Sânge, de Mielul Pascal, după cum spune sfîntul Ioan Gură de Aur.
În această noapte de Lumină, Domnul jerfindu-se odată pentru totdeuna ni se dă nouă. Văzând Jerfa aceasta, mai presus de înţelegerea omenească să ne apropiem ca femeile mironosiţe de Mormântul cel Dătător de Viăţă, ca să gustăm din Trapeza Cerească şi să vedem că Bun este Domnul.
Domnul să umple inimile nostre de bucurie şi de speranţă ca „cu o singură gură şi cu-o inimă să mărturisim”:
Adevărat a Înviat Hristos!
Cu dragoste, ieromonahul Iosif.
