„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”. A treia duminică a Postului Mare se numește Duminica Sfintei Cruvi. Am trecut prima jumătate a Postului Mare și astăzi suntem chemați de Biserică să ne închinăm Sfintei Cruci.
Credința că Domnul Iisus a fost răstignit și a murit pe Cruce este dogma Bisericii. În crezul nostru, mărturisim credința în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pentru noi de Pilat din Pont. Aceasta înseamnă că moartea Domnului pe Cruce nu este o idee, sau o reprezentare, un simbol, sau o faptă a unui mare erou, ci o moarte teribilă, rușinoasă, incredibilă, dureroasă și gravă. Ea a avut loc în istoria omenirii. Moartea Celui care, fiind Dumnezeu, a intrat odată în istoria omenirii pentru a ne salva devenind om.
Cunoaștem și conștiintizăm din ce în ce mai mult, că existența noastră este plină de suferință. Ea este plină de neliniște, de adversitate și pofte, de durere, și, cel mai strașnic, de păcat.
„De va fi’ntru cineva păcat vrednic de moarte și-l veți osândi să moară spânzurat de copac, trupul său să nu rămâna peste noapte pe copac, ci în chiar ziua aceea să-l îngropați, de vreme ce blestemat este de Dumnezeu tot cel spânzurat pe lemn”, se spune în cartea a Deuteronomului (Deut.21,22). Apostolul Pavel ne spune că acest blestem teribil sa înfăptuit … pe Cruce (Gal.3,13).
Domnul Iisus a luat asupra Sa toate păcatele noastre. Vorbind despre aceasta, trebuie să înțelegem că păcatul nu este doar o noțiune de comunicare. Aceasta este realitatea. Este o povară și o durere. Durerea și tragedia, ușurința insuportabilă de a fi. Inexplicabil și poate nedetectat, însă păcatul coplișește, preseză și uciede. Și toată această realitate dură și crudă a fost luată de către Domnul, de către cel ce este fără păcat, nevinovat, blând și cel mai bun dintre oameni, și adusă pe Cruce. Blestemul biblic a căzut asupra capului său, iar în schimb am primit neprihănirea, lumina și înălțimea, eternitatea, mântuirea și mântuirea, binecuvântarea și dragostea.
Crucea Domnului este inseparabilă de Cel ce sa răstignit pe ea. De aceea noi, adresându-ne Crucii, o însuflețim, numid-o „Tu”. Chemăm Crucea Domnului, slava Crucii, cerem protecția și ajutorul Crucii. Toate tainele și rânduielile Bisericii se fac prin Crucea Domnului. Taina tainelor-Sfânta Euharistia se face în momentul în care preotul binecuvântează cruciș pâinea și vinul aduse lui Dumnezeu prin invocarea Duhului Sfânt. Și ei devin Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.
Crucea lui Hristos este baza lumii întregi. Aceasta este gravitatea pe care oamenii de știință cred că o vor găsi și care de mult timp deja este descoperită în Sfânta Biserică și în Viața Bisericii. Crucea lui Hristos este viața lumii. Crucea lui Hristos este noua inimă a Universului. Așa că noi, închinându-ne Crucii, îi cerem să ne protejeze. Îi cerem să ne scape de orice nevoie. Noi însemnăm cu semnul Crucii zidurilor caselor noastre, cărările și drumurile noastre, și toată viața noastră. Noi suntem chemați de Biserică să înțelegem măreția darului Crucii Domnului.
Trăim în zilele în care ne temem de necazurile care vor veni. Ei ne înspăimântă pentru că nu suntem suficient de conștienți de măreția darului divin. Toată puterea și toate îngrădirea care ne-au fost date Odată de Domnul pe Cruce. Noi uităm, dar Domnul ne amintește. Pentru că Dumnezeul nostru nu este nemodificat, abstract, îndepărtat, Atotputernic, Atotștiutor și Atotvăzător – Dumnezeu al filozofilor. Dumnezeul nostru este Domnul Bibliei. El trăiește, plânge și se întristează, se bucură și salută cu dragoste sinceră, copilărească pe oricene care se întoarce la El mereu și oriunde.
Prin urmare, noi trebuie să privim la Crucea lui Hristos nu ca spre ceva ce a fost în trecut, ci să privim la Ea ca la prezentul nostru. Să stăm înaintea Crucii și să ne dăm seama că Fiul lui Dumnezeu, binecuvântat, iubit, se înalță pe Ea … blestemat, lăsat, devastat. Binecuvântarea sa, împărtășirea și plinătatea binelui divin și uman se revarsă peste noi. Căci prin răstignire, blestemul sa transformat într-o binecuvântare. Puterea, slava, harul, vindecarea și apărarea de pe Crucea Domnului se revarsă asupra noastră.
Crucea nu este doar trecutul și prezentul, ci și viitorul. Biserica așteaptă … întoarcerea Crucii. Crucea trebuie să stăpânească peste tot universul să strălucim atunci când Domnul se va întoarce la noi. Și El trebuie să se întoarcă. Simbolul Credinței ne spune că noi nu doar credem, dar și așteptăm, din clipă în clipă revenirea Lui.
Această așteptare a întoarcerii Domnului trebuie să depășească toate temerile și toate acele false așteptări și profeții prin care lumea pustiită și cu uitare de Dumnezeu încearcă să ne înspăimânte pe noi, creștinii și cu ajutorul cărora, el – Cel care o împiedică și Antihristul (Tes. 2 Col. 2.7) – încearcă să stăpînească întreaga lume și … să încetinească venirea Domnului nostru Iisus.
Îl așteptăm pe Domnul. Când El, triumfător, Se va întoarce și, prin Biruința Sa pe Cruce, va dărui mântuirea, vindecarea și însănătoșirea Lumii noastre bolnave.
Ne închinăm Crucii Domnului. Și da, ne vom strădui ca în memoria, inima și mintea noastră, în fiecare suspin și bătaie de inimă, în noi să reînvie amintirea Crucii Domnului, conștientizarea Puterii și Măreției Sale.
Așa încât cei care, potrivit cuvântului din Apocalipsa Domnului Iisus „mor de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume” (Lc.21, 26), nu au curaj și sunt lipsiți de speranță, să vadă că sunt în lume creștinii – curajoși, îndrăzneți, care nu se tem. Nu sunt încrezători în sine, ci încrezându-se în Crucea Domnului, lăudându-se întru aceasta. Acești creștini suntem noi toți, botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!…”. Amin.
Părintele Augustin Sokolovski 22 martie 2019
Traducere din rusă: Sosanna Didilica
