În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
În a doua Duminica a Postului Mare se sărbătorește Sf. Grigorie Palama, dăscălul rugăciunii lui Iisus și învățător al isihiei. Acestă Duminică este numită în literatura teologică și Duminica „Luminii necreate”. Si anume, în Postul Mare Biserica ne propune să pătrundem în adâncurile teologiei mistice și să descoperim prin contemplare tainele dumnezeiești. Dacă duminica trecută am sărbătorit Triumful Ortodoxiei manifestat în cinstirea Sfintelor icoane ca ferestre spre veșnicie, duminică aceasta se atrage atenția asupra isihasmului.
Deci, ce înseamnă cuvintele aceste sofisticate: „isihie”, „Lumină necreată”, „Palamism”?
„Isihie” – „ἡσυχία”, din greacă, însemnă liniște, împăcare. „Lumină necreată” este lumina de pe Tabor, pe care au văzut-o Sfinții Apostoli la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos. „Palamismul” este doctrina, învățătura lui Grigorie Palama, potrivit căreia creștinul, mai ales monahul, trebuie să trăiască în pace și liniște, împăcând trupul și sufletul cu sine însuși, cu Dumnezeu și cu aproapele, menținându-se într-o stare contemplativă.
Întrebarea fundamentală a acestei duminici este: cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu? În toată istoria gândirii omenești ea este una dintre cele mai importante. Ne amintim cum ideologia ateistă, pe calea militantă, încerca să dovedească că Dumnezeu nu există. În secolul al XVIII-lea Cuviosul Paisie Velicikovski polemiză cu călugărul Atanasie Moldoveanul despre necesitatea și importanța descoperii lui Dumnezeu pe calea rugăciunii.
Însă, o adevărată confruntare între doi mari teologi, Grigorie Palama și Varlaam Calabrezul s-a petrecut în secolul al XIV-lea. Călugărul Varlaam a început să învețe că pe Dumnezeu este imposibil să-L cunoaștem, că în viața această e posibilă numai o vedere simbolică, și că practica rugăciunii lui Iisus și vederea unei lumini tainice, a luminii necreate, trăită de călugării de la Sfântul Munte, nu este altceva decât o înșelare și o erezie. Sfântul Grigorie, având experiența personală a rugăciunii inimii, a stat în apărarea călugărilor athoniți și a dovedit prin scrierile sale că de fapt Dumnezeu fiind necuprins și neînțeles în esența Sa totuși se descoperă omului prin energiile sau prin harul Său. Așa cum soarele strălucește prin razele sale, așa și Dumnezeu prin harul Său se descoperă omului. Această comparație o făcuse și Apostolii, descriind Schimbarea la Față a Domnului Hristos și experiență lor personală. „Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele” (Mt. 17: 2).
Strălucirea feței lui Dumnezeu au văzut-o și au mărturisit-o profeții Vechiului Testament: „s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne!” (Ps. 4:6) Și în alt loc: „Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie; Doamne, în lumina feţei Tale vor merge” (Ps. 88: 15-16). Prorocul David se ruga pentru această arătare a feței lui Dumnezeu: „Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale” (Ps 118:135) și, în alt loc, scrie „Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui” (Ps 79:8), „Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, îl vei veseli pe dânsul, adică pe cel drept, întru bucurie cu faţa Ta” (Ps 20:6).
Arătarea lui Dumnezeu e posibilă, accesibilă dar nu oricine poată să-L vadă. Hristos în Fericiri spune: „Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Deci, pentru a-L vedea pe Dumnezeu trebuie să avem o inimă curată. De aceia, tot prorocul David suspină: „Inimă curată zidește întru mine Dumnezeule” (Ps 50:11).
Este important de remarcat că contemporanii noștri, cei ce au trăit aici la Paris: pr. Ciprian Kern, părintele Alexandru Schmemann, părintele Sofronie Saharov au aprofundat cercetarea scrierilor Sfântului Grigorie Palama și au fost împlinitori ai rugăciunii lui Iisus. Fiind aproape contemporani cu noi, ei au murit prin anii 80-90 ai secolului XX, așă că mulți dintre noi, dacă am fi fost în Franța în acea perioadă, i-am fi cunoscut. Mesajul lor, la fel ca mesajul Sfântului Grigorie Palama, este mereu actual: descoperirea lui Dumnezeu vine din rugăciunea curată. Am să citez și un fragment din scrirea părintelui Sofronie Saharov, ca să înțelegem ce bucurie, fericire și mângâiere are sufletul care a dobândit rugăciunea inimii: „Rugăciunea din pocăinţă îndurerată, care depăşeşte şi uită de toate, curăţeşte inima şi mintea şi naşte o sete înflăcărată, şi pe nesimţite se săvârşeşte minunea. Vine ceea ce e mai presus de înţelegere, ceea ce nu s-a auzit, nu s-a văzut şi nici la inima omului nu s-a suit, şi în adâncul întunericului nostru străluceşte lumina Soarelui celui nezidit” (Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 86)). Cu acesta citată închei predica.
Să dea Domnul ca fiecare din noi, prin rugăciunile sfântului Ierarh Grigorie, deja de aici de pe pământ să guste din fericirea Împărății Cerurilor, împlinindu-se în viața lui cuvintele Mântuitorului „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc. 17:21). Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
