În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
„Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă” (In. 5:8).
Iubiți părinți, frați și surori, aceste cuvinte le-a spus Mântuitorul Hristos slăbănogului care ședea la scăldătoarea din Vitezda și aștepta mișcarea sau tulburarea apei, timp de 38 de ani. Mulți dintre noi nici n-au ajuns la vârsta de 38 de ani, dar cei ce au ajuns înțeleg că este o jumătatea de viață sau poate chiar mai mult. Timpul nu în zadar este menționat de Evanghelistul Ioan, la fel cum și citirea acestei minuni în a IV-a duminică după Paști. Biserica, prin această povestire a minunii vindecării slăbănogului, săvârșită de Mântuitorul Hristos ne cheamă să pătrundem în sensul lucrurilor duhovnicești și să vedem care este raportul lor cu noi și cu omenirea întreagă.
În condacul duminicii de astăzi acest raport între Evanghelie și fiecare dintre noi este poetic evidențiat: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănogit cu multe feluri de păcate şi cu fapte netrebnice, ridică-l cu dumnezeiescul Tău ajutor, precum ai ridicat şi pe slăbănogul de demult ca să strig, fiind mântuit: Slavă, Hristoase, Puterii Tale!”. Noi știm și recunoaștem că anume prin Hristos și în El putem fi vindecați și putem primi tămăduirea trupului și a sufletului.
De multe ori ni se întâmplă ca după o rugăciune, sau după ce trecem la biserică, sau după o milostenie să nu ne facem sănătoși. Ne punem întrebarea: De ce oare Domnul nu mi-a auzit rugăciunea? Răspunzând nouă înșine la această întrebare să ne reamintim de slăbănogul din Evanghelie, care a așteptat 38 de ani cu nădejdea că el va reuși să să coboare în scăldătoare și acolo va găsi vindecarea trupului.
Ca mai bine să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu manifestată printre oameni, să reamintim dialogul între slăbănog și Hristos. Iisus îl întreabă: „Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa”. (In 5:6-7) Prin acest răspuns tâlcuitorii Sfintei Scripturi ne arată două lucruri. În primul rând, evidențiază singurătatea acestui om și lipsa persoanei care să participe real, fizic la vindecarea lui. Și, în al doilea rând, ni se arată sensul profetic și mesianic al minunii. Ni se arată cu toată omenirea slăbănogită de multă vreme nu avea om desăvârșit care s-o coboare în scăldătoarea Vitezdei, care simbolizează și scăldătoarea Botezului ca s-o curățe de păcate și s-o tămăduiască de bolile cele sufletiști. Noi desprindem din această minune că fiecare dintre noi trebuie să contribuie la ajutorarea celor ce sunt în durere, sau necaz. Ajutorul trebuie să fie în primul rând firesc, pur omenesc, aducând mângâiere celui ce pătimește, celui care are nevoie de o persoană cu inimă bună.
Cuvintele „scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă” (In. 5:8) sunt adresate omenirii întregi si fiecăruia dintre noi. Ca noi să nu rămânem în starea în care ne aflăm, în slăbăciunea neputinței sau durerii, sau deznădejdii ci să tindem întotdeauna spre desăvârșire spre umblarea pe „calea poruncilor lui Dumnezeu” (din rânduiala Botezului) ni se propun mai multe taine: Botezul, Mărturisirea, Taina Sfântului Maslu.
Despre umblarea pe căile Domnului ne vorbește toată Sfânta Scriptură a Noului și Vechiului Testament. Atunci când preotul cu undelemnul sfințit unge picioarele celui ce se gătește către botez, el pronunță acestă frază: „ca să umble pe căile Tale”. Acest imperativ l-am auzit și astăzi când am săvârșit taina Sfântului Botez a roabei lui Dumnezeu Sofia. Aceste cuvinte au raport și cu Evanghelia de astăzi. Anume slăbănogului i se poruncește să umble.
„Iată că te-ai făcut sănătos”, continuă mai apoi Mântuitorul Hristos și cu cuvintele „de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”, termină fraza (In. 5:14). Cuvintele aceste se referă la fiecare dintre noi și ne sunt ca un zid protector care ne ajută să nu cădem în păcate. De asemenea ele sunt și cuvintele care ne judecă și ne înfricoșează.
La sfârșitul acestei predici ași dori să desprindem, că prin minunea vindecării slăbănogului învățăm să credem, să nădăjduim, să lucrăm faptele mântuitoare și să ne înfrânăm de la orice păcat.
Să ne ajute Dumnezeu să avem speranța acestui slăbănog, să credem că Dumnezeu poate să ne vindece durerea sau patima sau boala îndelungată. La fel și noi suntem chemați să ajutăm pe cei ce sunt în suferință și așteptă mângâiere. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc