Predica în duminica a VII-a după Cincizecime

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

„Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că și Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: “Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”. (Rom. 15:1-3)

Iubiți părinți, frați și surori, aceste cuvinte le-am auzit în Apostolul duminicii de astăzi. Ele ne arată importanța slujirii în Biserică. Importanța pe care ne-o arată și ne-o face cunoscută Hristos prin tripla Sa slujire: preoțească, împărătească și profetică. În același timp, fiecare din noi este chemat să urmeze asestei slujiri și să fie urmașul pildei lăsate nouă de Hristos.

Săptămâna trecută vorbeam cu un preot de la catedrala Sfintei Treimi din Paris despre esența credinței și raportarea față de ea a omului contemporan. Din această convorbire am exstras unele lucruri frumoase pe care aș dori să le împărtășesc și cu Dumneavoastră. În primul rând, e bine să evidențiem faptul, că credința este un dialog, o relație personală cu Dumnezeu și cu sfinții, ascunsă de văzul celorlalți. Credința devine lucrătoare atunci când avem încredere în Dumnezeu și când avem încredere în aproapele. Fiecare are posibilitatea de a petrece veşnicia cu Dumnezeu, dacă ne încredem în El. În al doilea rând, credința este și un angajament, o îndatorire, când omul își ia responsabilitatea și se obligă să trăiască și progreseze duhovnicește, să rămână stabil în hotărârea sa pe un termen îndelungat, chiar toată viața. Finisând convorvirea, am ajuns la concluzia, că omul contemporan adesea nu este gata și nici nu dorește să își ia această îndatorire, să rămână fidel și credincios deciziei și modului de viață întru Domnul pe termen îndelungat.

Noi cei ce suntem botezați „În numele al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh”, suntem chemați ca această responsabilitate față de noi înșine, față de cei ce ne înconjoară, față de familie și față de Dumnezeu s-o avem permanent în fața noastră. Această este și porunca care ne-a fost dată, după cum am auzit la Apostol: „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși” și „primiți-vă unii pe alții, precum și Hristos v-a primit pe voi”(Rom 10:1,7). Numai atunci când noi ne primim unul pe altul, atunci și Dumnezeu ne primește pe noi. În momentul când ne luăm angajamentul să rămânem fideli învățăturilor lui Hristos, chiar și în situația când ne este greu, când poate suntem trădați, umiliți, când ni se fac nedreptăți, anume atunci suntem adevărați ucenici ai lui Hristos. Alt moment este rugăciunea comună. Atunci când slujim lui Dumnezeu, când ne adunăm împreună pentru a săvârși vreo lucrare duhovnicească, cum este Sfânta si Dumnezească Liturghie, atunci ne înălțăm sufletele, ne perfecționăm, ne sfințim, facem voia Domnului și aducem la realizare planul lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi sărbătorim pomenirea Sfântului Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei, ocrotitorul țării și pământului nostru. Vedem în persoana lui o mare forță lăuntrică, un curaj deosebit, o iscusință exceptională în luptele cu dușmanii. Dar, iscusința și-a căpătat-o nu fără de ajutorul lui Dumnezeu. El a trecut prin mari necazuri, prin mari ispite, însă totdeauna, fie că era biruitor, fie că era învins, aducea mulțumire lui Dumnezeu, construind câte o biserica sau mănăstire. Această voință a domnitorului Moldovei, această comunicare și adresare permanentă către Dumnezeu, i-a dat putere și, nu numai lui, dar și întregului popor moldovenesc, de a rămâne de necotropit, de neînvins în fața dușmanilor. Acest mod de gândire și acțiune ar trebui să fie un exemplu atât pentru cei din țară, cât și pentru cei din afara ei, pentru noi toți cei ce suntem „din neamul lui Ștefan”. Vedem ce se întâmplă astăzi cu poporul nostru, vedem cum politicienii nu mai reușesc să scoată țara din criza profundă, vedem cât de multe persoane părăsesc Moldova zilnic, plecând în diferite țări, încât aproape în fieacere colț al lumii poți întâlni câte un cetățean de-al nostru. Cred că, aproape în fiecare familie există câte unul sau mai mulți membri plecați peste hotare. Această stare a lucrurilor ne îndeamnă să ne gândim la rostul nostru, la destinul noastru, la viitorul nostru.

Marcând sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, să facem o analiză, un bilanț, o examinare mai detaliată a lucrurilor. Să ne punem întrebarea: de ce întâmplă aceste lucruri cu noi? Căutând răspunsul, să înălțăm o rugăciune către acest Sfânt, către Maica Domnului, care este ocrotitoarea și mijlocitoarea noastră, către Bunul Dumnezeu.

Să ne rugăm astfel: „Doamne, dăruiește înțelepciune și cinste conducătorilor noștri, ca ei cu osârdie să guverneze țara, luminează-le mintea că să vadă calea cea dreaptă, dă vitejie ostașilor, preoților dăruiște sfințenie, păstoriților frica Ta. Dă ne, Doamne, nouă tuturor curaj și putere ca să putem lua angajamentul față de Tine și față de Biserică, față de societatea nostră, față de familiile noastre și să ducem crucea cu demnitate, ca împreună cu toți sfinți, cu sfântul Voievod Ștefan să Te lăudăm în vecii vecilor”. Amin.

Ieromonah Iosif Pavlinciuc

Corectare: Corina Bobea, Sosanna Didilica

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *