În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Dragi frați și surori, vă felicit pe toți cu ocazia celei de-a treia săptămâni de după Paști, în amintirea Sfintelor Femei Mironosițe și a sfinților drepților Iosif și Nicodim. În această duminică, descoperim multe lucruri care ne întăresc credința, ne confirmă așteptările și ne oferă repere în viața spirituală. Încă o dată auzim relatarea despre Iosif din Arimatea, care s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Această îndrăzneală a lui a schimbat întreaga atitudine față de el.
Cum era Iosif și ce l-a transformat, l-a schimbat? El era unul dintre membrii Sanedrionului, care a participat la procesul de judecată a lui Hristos și a subscris voluntar sau involuntar la pronunțarea verdictului. Nu știm cum a trăit, care erau interesele lui, de ce îi era frică sau, dimpotrivă, nu îi era frică. Aflăm din Evanghelie că la momentul morții lui Hristos, Iosif iese din umbră și nu se teme să mărturisească că și el era ucenicul Său. Cât timp Mântuitorul era în viață, el nu s-a evidențiat, i-a fost frică să se pronunțe deschis în apărarea umilitului Iisus, predat morții, dar după ce El a murit, s-a schimbat și Iosif.
Nicodim s-a comportat diferit, el a încercat să-l apere pe Hristos dând următarea replică: „Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?” (Ioan 7:51)
Să ne întoarcem la Iosif. După moartea lui Hristos, Iosif își schimbă atitudinea față de viață și de moarte. El coboară Trupul lui Hristos de pe Cruce și îl pune nu undeva în cimitir, ci în cripta sa personală, îi conferă propriul său loc, peștera pe care toți o vor numi apoi Purtătoare de viață. Mulți dintre oamenii nobili, înstăriți aveau locuri pregătite pentru înmormântare, însă doar Iosif a fost vrednic să-și dea locul său lui Hristos.
Iosif nu s-a gândit la el însuși, nu s-a gândit unde va fi el înmormântat, ci, fără ezitare, a renunțat la ultimul său loc pe pământ.
Vreau să spun câteva cuvinte și despre dreptul Nicodim. El a fost, de asemenea în taină, un ucenic al lui Hristos. În Sfânta Evanghelie el apare de câteva ori. Destul de interesant descrie evanghelistul Ioan Teologul vizita sa secretă la Domnul. El vine, dar nu pentru a-și satisface curiozitatea, pentru a face cunoștintă cu un profet, învățător sau pentru a afla ceva interesant pentru el însuși. El vine pentru a rezolva întrebări de viață și de moarte, întrebări care schimbă conștiința. Domnul îi dezvăluie lucruri care pentru alții, chiar și pentru cei mai apropiați discipoli, deocamdată, au fost ascunse. În discuția cu Nicodim, Domnul a dezvăluit taina iubirii Tatălui Ceresc pentru om. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. (Ioan 3:16)
Mărturia oferită lui Nicodim arată cât de mult Domnul poate apropia oamenii chiar și pe cei care ne par lipsiți de încredere, plini de îndoieli, și infideli.
Bineînțeles, trebuie subliniat faptul că în aceste momente triste, Iosif și Nicodim nu erau singuri, ei au fost ajutați de Femeile Mironosițe, Femeile Înțelepte sau „Femeile gânditoare de Dumnezeu”, cum cântăm în canonul Paștelui. Trebuie de subliniat și faptul, că aceste femei nu numai se gândeau la Dumnezeu, dar erau prezente, de fapt, în cele mai dramatice, critice momente din viața pământească a lui Hristos.
Prin urmare, atunci când au aflat vestea Învierii, pe femei i-a cuprins frica și groaza. Cu câteva ore în urmă, ele atingeau trupul mort și se asigurau de moartea Sa reală, de aceea ele nu putea percepe această veste fără emoții. Frica și groaza erau o manifestare a bucuriei lor umane. Când Domnul le-a apărut, primul lucru pe care El l-a spus, a fost „Pace vouă!” (Ioan 20:19) sau “fiți în pace” și „Luaţi Duh Sfânt…” (Ioan 20:22) Fără Duhul Sfânt și acțiunea sa în viața întregii omeniri și a fiecăruia dintre noi, nici o bucurie, nici o speranță nu are putere. Pierdem totul. Se pare că știm, am văzut cu ochii noștri, am fost convinși, nu am ezitat, suntem puternici, știm multe sau chiar știm totul. Dar dacă nu avem Duhul lui Dumnezeu, atunci toate abilitățile noastre își pierd sensul. Una dintre sarcinile atribuite ucenicilor săi după Înălțare era să rămână în Ierusalim și să aștepte promisiunea: Duhul Sfânt. Anume Mântuitorul a promis Duhul Mângâietor, care îi va ghida, îi va conduce pe urmașii Săi întru tot adevărul. Numai în Duhul Sfânt putem fi siguri de învierea lui Hristos, numai în El ne putem aranja viața în lumina Învierii și să ne transformăm, să ne schimbăm pe noi înșine.
În aceste zile, suntem prinși de asemenea de îndoieli, temeri și nedumeriri. Toate acestea sunt manifestări ale slăbiciunii umane. Dar fiecare poate fi puternic și asemănător Femeilor Mironosițe, drepților Iosif și Nicodim. Acest lucru este posibil dacă inima arde de dragoste. Ne vom ruga despre aceasta în aceste zile, astfel încât Domnul să ne dăruiască Iubire desăvârșită, care alungă frica (1. Ioan 4:18). În felul acesta întărindu-ne, vom continua calea vieții noastre, pășind în lumina Învierii lui Hristos. Amin.
Hristos a înviat!!
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
