Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Antonie,
Mitropolitul Corsunului și Exarh Patriarhal al Europei de Vest
Arhipăstorilor, preoților, călugărilor și mirenilor din Exarhatul Europei de Vest al Bisericii Ortodoxe Ruse
Iubiți întru Domnul, Preasfințiți arhierei, preacucernici părinți, iubiți întru Domnul monahi și monahii, dragi frați și surori!
Astăzi din nou sărbătorim cel mai mare eveniment al istoriei mondiale, anunțat de profeți și așteptat de multe generații – Nașterea Domnului și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. „ Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2:14). Cu îngerii slăvim împreună Pruncul divin în ieslea din Betleem.
Admirând această minune de nedescris și inexplicabilă, ne amintim în aceste zile sfinte cum Domnul Atotputernic ne-a apropiat de Cer, întrupându-se „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire ” (Simbolul Credinței), astfel, în ascultare și smerenie El își începe calea crucii pe pământ pentru mântruirea noastră.
Simțim din nou astăzi bucurie în toată lumea! Steaua a răsărit din nou pentru noi, arătându-ne drumul spre Împărăția Cerurilor! Asemeni celor trei Magi, ne lăsăm și noi călăuziți de steaua din Betleem întâlnindu-l pe Domnul, care a venit pe lume, cu darurile noastre: credința de nezdruncinat, viața plină de virtute, iubirea și compasiunea pentru aproapele nostru.
Felicitări tuturor, dragi arhipăstori, părinți, frați și surori, cu ocazia Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos! Mă rog ca aceste zile să vă umple inimile și pe cele a celor dragi cu bucuria extraodrinară a Nașterii Domnului ! Să aducem această bucurie celor dragi, prietenilor noștri, cunoscuților și tuturor celor care au nevoie de ajutor, de sprijin și mângâiere!
Hristos se naște, măriți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul.
Fie ca binecuvântările Mântuitorului care tocmai s-a născut să fie cu voi cu toți!
Cu dragoste întru Hristos
+ ANTONIE,
Mitropolitul Corsunului și al Europei Occidentale, Exarh Patriarhal al Europei de Vest