În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Iubiți părinți, frați și surori, duminica aceasta este după prăznuirea sărbătorii Nașterii Maicii Domnului și înaintea prăznuirea Înălțării Cistitei și de Viață făcătoarei Cruci. Zilele aceste noi, cu o deosebită atenție, privim spre cele petrecute pentru noi și pentru mântuirea noastră, la Maica Domnului și la Cinstita Cruce.
Ca de obicei aș dori să ne oprim la tâlcuirea apostolului duminicii de astăzi. Cunoaștem deja împrejurările în care s-a scris Epistola către Corinteni. Totuși, reflectând asupra acestei Epistole, ne mirăm de adâncimea și de puterea cuvântului mustrător al apostolului. Deci, chiar dacă el scrie epistola sa pentru rezolvarea problemelor din Corint, Apostolul abordează teme teologice, dogmatice pe care le folosește alături de explicațiile neajunsurilor cotidiene. El caută să explice în mod duhovnicesc și cu o perspectivă eternă lucrurile la prima vedere banale și nevaloroase. Eu voi da citirii un pasaj auzit astăzi, al Epistolii, ca să ne reamintim conținutul lui.
„Fraților, sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul”. (II Cor. 6: 16-18)
Aici vedem că Apostolul folosește proorociile din Vechiul Testament (Is. 52: 11; Sof.3: 19-20) și (Ier. 3: 19; Os. 1: 11)). El le folosește pentru a-și apară apostolia sa, slujirea sa și pentru a combate imoralitatea care se infiltra în comunitatea din Corint. Prin acestea cuvinte el parcă ar dori să spună: „Fraților, nu numai că voi nu trăiți după legile dumnezeiești, dar voi, care sunteți deja aleși, și primiți ca fii și fiice ai lui Dumnezeu, voi faceți trupurile voastre temple al păcatului, al diavolului. „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Cor. 3:16)” Prin aceste cuvinte ni se arată nouă o noțiune adâncă, dogmatică, și antropologică. Noi știm că de la începutul lumii, prin pronia Sa, prin planul Său, Dumnezeu l-a creat pe om ca el să participe la bucuria veșnică, având chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În pronia Sa, Domnul a voit ca omul să se desăvârșească, ajungând la îndumnezeire și bucurându-se de toate bunătățile dumnezeiești. Înfăptuirea acestui plan a lui Dumnezeu se întrezărește în Maica Domnului, ea devenind templul viu. Împlinirea desăvârșită a lui o vedem în Hristos. El, făcându-se pentru noi și exemplu, și „Calea, (și) Adevărul și Viața” (In. 14: 6). Și din această perspectivă Apostolul îndeamnă pe Corinteni: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi” (II Cor. 6:17). El parcă ar spune, „Ieșiți din mijlocul poporului celui care nu cunoște pe Dumnezeu, care trăiește după legile trupului, după legile materiale și vă osebiți de el, pentru că nu poate Dumnezeu să locuiască în ceea ce este necurat”.
Pericopa se termină cu cuvintele: „Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (II Cor. 7:1). Ce înseamnă cuvintele acestea? Ele se referă la sfințenia pe care am primit-o la Sfântul Botez, pentru că prin Botez ne-am unit cu Hristos. „Câți în Hristos va-ți botezat, în Hristos va-ți și îmbrăcat. Aliluia” – cântăm noi în imnul Sfântului Botez. Această unirea cu Hristos sau formare a templului, care este trupul nostru, trebuie să fie desăvârșită. Verbul „a desăvârși” este folosit la timpul prezent, în engleză fiind „perfecting”, a perfecționa, folosit la prezent continuu. Aceasta pentru că la Botez am primit numai o arvună, un dar începător ca să putem a-l desăvârși. Aceasta lucrare trebuie să fie înfăptuită ca planul lui D-zeu să se realizeze și în trupul nostru, în viața noastră.
Să dea Domnul, ca înțelegând taina lui Dumnezeu pentru noi, să putem a o primi în viața noastră. S-o putem primi cu smerenie, așa cum a primit-o femeia cananeancă din evanghelia de azi. Femeia fiind asemănată cu câinii, nu s-a revoltat, n-a spus: „Ce drept are el să mă înjosească?” Făcând o paranteză la această vedem că Hristos spune lucrurile pe față și uneori foarte aspru numește pe cei ce duceau o viață păcătoasă. „Fățarnicilor” sau „Mormintele văruite” și altele. Și în istorisirea aceasta, la fel, o numește aspru pe cananeanca, însă ea nu s-a întors, n-a plecat de la El, ci a continuat să argumenteze cererea: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (Mt. 15:27). Auzind aceasta, Hristos a răspuns: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti.” (Mt. 15:28)
Doamne, ajută-ne ca și noi să avem așa o credință, să putem să mergem înainte și, prin smerenie, să desăvârșim în noi sfințenia primită la Botez, primită la Taina Mirungerii, și prin altele Ierurgii și Taine, de care ne împărtășim pe parcursul vieți noastre. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
