În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Iubiți părinți, frați și surori, a început un nou an de învățământ, un nou an de studii dar și de lucrare spirituală. Fiecare dintre noi se regăsește în acest nou început de an ca ucenic, învățăcel, student sau elev. Mai ales se regăsesc cei care trebuie să ia ghiozdanul în spate și să plece la școală. Dar și cei care nu ne ducem la școală, la universitate, sau la altă instituție de învățământ, să ne reamintim astăzi de cuvintele Sfintei Scripturi: „Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea (învățătura) mea este.” (Ps. 118:97) Într-adevăr, fericit este omul cel ce cugetă și învață poruncile lui Dumnezeu. El poate să mărturisească cu proorocul David această lucrare lăuntrică, această cercetare.
Dacă cugetăm la citirea Sfintei Evangheliei de astăzi, la Pilda lucrătorilor viei, atunci ne atrage atenția cuvintele Mântuitorului prin care El îi mustră și îi avertizează pe învățătorii Legii cele Vechi: „Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.” (Mt. 21: 42-44.) Ei neputând înțelege corect această mustrare și nepricepând timpurile sau semnele vremurilor „căutau să-L prindă” (Mt. 21:46).
Această pildă este și pentru noi descoperitoare a voii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, pentru săvârșirea lucrurilor celor ce sunt necesare spre mântuirea noastă. Cuvintele cu care se termină evanghelia: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri” conțin și elemente de taină și de proorocie, și de revelație. Ziditorii sau lucrătorii n-au cunoscut timpul cercetării n-a apreciat „Piatra cea din capul unghiului”. Ea fiind apreciată și descoperită neamurilor care n-o cunoșteau de la început. Prin acestă metaforă se arată că ceea ce în fața oamenilor apare necinstit și fără de preț, în fața lui Dumnezeu are sens și o însemnătate profundă. Piatra are și un alt simbol care ne duce spre zidirea sufletului și a vieții de veci. Piatra aici preînchipuie și pe Hristos – „Piatra cea netăiată de mână”. (Irmosul la cântarea a 9-a gl. 4)
Când gândim și medităm asupra acestei pilde fiecare se regăsește în ea. Pilda ne vorbește despre lucrătorii viei și despre chemarea lucrătorilor să aducă roadele viei. Lucrul care l-a mâhnit pe stăpânul din pildă este acela că lucrătorii s-au considerat ei însăși domni și stăpâni ai viei. Pentru a-i înțelepți, stăpânul a trimis mai mulți soli, și la urmă chiar pe însuși Fiul Său. În sens figurat acești lucrători ai viei suntem noi toți. Pe noi ne cheamă Dumnezeu să lucrăm în ogurul Său, fie prin în activitățile profesionale, fie prin cele familiale sau în ogorul Său personal: în inima noastră. Inima, de multe ori în scrierile patristice apare precum câmpul ce trebuie prelucrat. Lucrătorii viei au uzurpat autoritatea, drepturile Stăpânului, gândindu-se că via e a lor, „punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.” (Mt. 21:35) Solii aceștia, inclusiv și Fiul, erau semnele evident arătate lucrătorilor, ca ei să înțeleagă locul și rolul lor în prelucrarea vii. Ei n-au înțeles. În exemplul acesta era clar demonstrară viața poporului evreu, însă vedem în această pildă și viața fiecărui popor și chiar a fiecărui om.
Pilda lucrătorilor viei avea și are însemnătatea nu numai pentru cei ce ascultau la picioarele lui Hristos, dar ea se răsfrânge peste lumea întreagă. Ea se referă la toată omenirea, care, în chip figurat, precum lucrătorii viei nu L-a primit pe Mântuitorul. El a venit cu blândețe să ceară roadele, să deștepte oamenii spre pocăință. Această arătare a adevăratului Stăpân n-a fost înțeleasă, nici conștientizată, ci s-a petrecut cea mai mare crimă în istoria omenirii: omorul Nevinovatului, Unicului Fiul al Tatălui Ceresc.
Această lucrare, pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, a schimbat raportul fiecărui om față de Stăpânul lumii. Nimeni din cei ce au cunoscut Taina Întrupării nu poate să fie indiferent față de ceea ce s-a petrecut la Ierusalim: fie acceptă, fie respinge. Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu este pentru fiecare dintre noi o piatră din capul unghiului, o piatră de temelie. Fie aceasta devine o piatră de căpătâi a vieții noastre, fie o respingem. Dar cum să înțelegem ceea ce facem? Stăm sau cădem? Starea noastră în fața lui Dumnezeu se înțelege prin lucrarea, prin viața noastră. Dacă viața noastră corespunde cu învățăturile și poruncile lui Dumnezeu, noi stăm în fața lui Dumnezeu, dar, dacă viața nu corespunde, cădem „pe piatra aceasta” și ne sfărâmăm, “iar pe cine va cădea ea îl va strivi”.
La acest început de an, noi, împreună cu copii începem să învățăm care este lucrarea, voia lui Dumnezeu în viața noastră. Piatra trebuie să-și găsească locul ei în zidirea noastră lăuntrică. De ea depinde mântuirea noastră, raportul cu Dumnezeu și rodul pe care putem și trebuie să-l aducem.
Să ne ajute Dumnezeu ca lucrând în ogorul societății, în ogorul familiei noastre, în ogorul inimii noastre, să putem să aducem roade bineplăcute și pentru noi și pentru cei care ne înconjoară. Avem cu toții experiența bucuriei rodului celui bun. Știm, cum ne bucurăm dacă am realizat ceva. Chiar un lucru neînsemnat, simplu, dacă l-am făcut cu suflet și l-am adus la finalizare, ne bucurăm pentru el. Un exemplu, poate banal, dar care ne vorbește: un borș pregătit cu suflet aduce mulțumire și bucurie.
Fie ca și viața noastră duhovnicească să ne aducă bucurii și prin lucrarea lăuntrică stăruitoare să putem căpăta bucuria veșnica. Amin.
