În numele Tatălui și al, Fiului, și al Sfântului Duh.
„Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”. (Mc. 9: 1)
Acesta e ultimul verset din Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie. La fel această afirmație este în raport direct cu alte cuvinte ale Mântuitorului „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc. 17:21) – pe care le-am auzit duminică trecută la predică. Dacă vă amintiți, tot duminică trecută am vorbit despre căutarea lui Dumnezeu și aflarea Lui prin liniște (isihie), prin pace, prin contemplare și în curățenia inimii. Duminica aceasta ni se propune la închinare cinstita Cruce și ni se arată încă o altă cale a cunoașterii lui Dumnezeu și anume calea care duce spre Golgota, spre răstignire.
Deci, unde îl mai putem afla pe Dumnezeu? Îl putem afla pe Cruce, în suferință, în lepădare, în nereușită, în neîmplinire din punct de vedere omenesc. Si, anume, Dumnezeul nostru este Cel ce a gustat toată durerea, greutatea firii omenești, „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. (Fil. 2:8)
În același timp, în urechi sună promisiunea: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”. (Mc. 9: 1) Putem presupune că acestă promisiunie se referă la apostolii care L-au văzut pe Hristos schimbat la față, înviat, înălțat la ceruri, că ea se referă la cei ce au fost de față în ziua Cincizecimii, când s-au împărtășit de venirea Duhului Sfânt și au fost martori la înființarea Bisericii. Însă ele au și un sens duhovnicesc și se referă și la noi. Căci „împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură” (Rom. 14:17). În alt loc, tot apostolul Pavel, foarte frumos despre aceasta scrie: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.” (Gal. 5: 22-24).
Aceste cuvinte, în ziua de astăzi, sunt cuvinte cheie, pentru că noi, la fel, suntem chemați să-L urmăm pe Hristos, să ne răstignim trupul. Dacă calea contemplării și isihiei în cunoașterea lui Dumnezeu este dificilă pentru cei ce trăiesc în vâltoarea lumii, atunci ni se propune o altă cale – calea crucii. Acolo unde este întristare, boală, suferință, Dumnezeu să descoperă mai ușor. Când ne gândim că Dumnezeu ne-a lepădat, a uitat de noi, El este alături.
Aș dori să reamintesc o pildă auzită de ceva vreme. Un om, trecând la cele veșnice, și-a privit într-o clipeală toată viața sa. Calea vieții sale era ca niște urme lăsate pe nisip. El vede că sunt urmele a două persoane și-L întrebă pe Dumnezeu cine a mers cu el? Domnul i-a răspuns că El îl însoțea. Dar, în unele locuri, se observau numai urmele unei singure persoane și omul îi reproșează lui Dumnezeu: „dar aici, Doamne, m-ai lăsat singur”. „Nu, îi răspunde Dumnezeu, atunci te purtam în brațele mele”.
Fie ca această pildă să ne încurajeze!
Ceea ce ni se pare uneori că e imposibil să primim, ceea ce ne duce la disperare, la mâhnire, la întristare, trebuie cântărit și comparat căci, privind la Cel Răstignit, toate durerile, întristările, nereușitele, eșecurile noastre par un nimic cu ceea ce a suferit El.
De aceea, Biserica, în mijlocul Postului ne pune înainte Cinstita Cruce, ca să ne întărim duhovnicește și să mergem încurajați la luminata sărbătoare a Paștelui lui Hristos. Să ne închinăm la ieșire din biserică la crucea lui Hristos și să cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”, căci prin Ea, prin Cruce, ni se descoperă Dumnezeu. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
