În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Sărbătorim astăzi Cincizecimea, ziua pogorârii Sfântului Duh peste dumnezeieștii ucenici și apostoli; eveniment petrecut în Ierusalim la începutul erei noastre.
Sărbătoarea aceasta însă are legătură și cu Vechiul Testament, cu ziua Cincizecimii iudaice, când Moise a primit tablele legii sau cele 10 porunci, pe muntele Sinai, cunoscute de fiecare dintre noi. Ziua aceasta având o dublă încărcătură istorică are o importanță teologică deosebită. Importanța acestei zile o arată însuși Mântuitorul Hristos prin predica Sa profetică rostită „În ziua cea din urmă, care era ziua cea mare a praznicului” (In. 7:37). În cuvântarea sa El vorbea despre Duhul pe care avea să-L trimită de la Tatăl cel Ceresc. Această predică a fost provocătoare și dezbinătoare chiar, pentru El, între ucenicii Săi. Dacă mai înainte, când vorbea despre Trupul și Sângele Său, mulți din cei ce-L ascultau și cei ce se numeau „ucenici ai Săi” L-au părăsit, „din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El”. (In.6: 66). Acum însă, „unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El.” (In. 7:44). Ce a spus Hristos așa de provocător? „Iisus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.” (In 7: 37-38). Însuși evanghelistul Ioan Teologul explică afirmația aceasta. El arată că Hristos vorbea despre Duhul Sfânt: „aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El” (In 7: 39). Putem presupune că, trimițând la Scriptură, Mântuitorul se referă la proorocia lui Ioil care am auzit-o aseară la vecernie: „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. […]Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul.” (Ioil 3: 1-2, 5)
Mai este oare prorocia aceasta actuală? Suntem oare noi contemporani evenimentului Rusaliilor? Are oare Cincizecimea o raportare în viața noastră? Ca să răspundem la aceste întrebări vom pune încă o întrebare: „Ce este Duhul Sfânt?”
Cel mai amplu răspuns la întrebarea aceasta îl găsim la însuși Mântuitorul Hristos când spune: „Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”(In 14:16). Acesta este prima însușire a Duhului Sfânt: „Mângâietor”. El vine ca să mângâie și să mângâie deplin, desăvârșit pe cei ce sunt întristați, nenorociți, pribegi. Apoi, El este „Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi” (In 14:17). Să ne gândim la cuvintele acestea! Duhul Sfânt este Duhul Adevărului și nu toată lumea poate să-L primească. Numai prin Adevăr și în Adevăr se cunoaște Dumnezeu. Orice minciună, viclenie sau semi-adevăr vine de la diavol.
Să vedem mai departe care sunt însușirile și lucrările Duhului: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In 14:26). Iată, aceste cuvinte sunt, cred, cele mai puternice și mângâitoare. Noi prin slăbiciunea noastră omenească uităm de multe ori de cele duhovnicești, uităm să facem o faptă bună, uităm chiar să comparăm viața noastră cu Învățătura creștină, și aceasta ni se va da nouă când Duhul Sfânt va lucra în noi. El va întoarce sufletele nostre către Dumnezeu. Dar aceasta poate să se înfăptuiască numai atunci când pacea lui Hristos se va coborî în inimile noastre. „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (In 14:27). Aceste cuvinte sunt ele însele pline de căldură și dragoste duhovnicească. La apropierea de Dumnezeu, să nu se tulbure inimile noastre. Să nu spună nimeni: „Doamne nu sunt vrednic”, căci Duhul Sfânt se revarsă peste tot trupul, și devine Mângâietor celor ce cu credință și cu dragoste să apropie de El.
Perioada între Paști și Cincizecime noi nici nu am stat în genunchi, petrecând în bucuria duhovnicească, iar acum, la Cincizecime, noi îngenunchem, arătând prin aceasta că plecăm și trupurile, și sufletele noastre în fața Duhului Sfânt și ne rugăm ca El să reînnoiască în noi harul Său.
Dacă la început Scriptura ne spune că „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1, 2) ea ne dezvăluie în cele din urmă că Hristos, Lumina lumii, participă la trimiterea Duhului în lume, iar această trimitere este tocmai arătarea Duhului în lucrare. Hristos ne spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8:12). În lumea întunecată de păcate, de patimi, de războaie, de neînțelegere, lumina Care este Hristos se cunoaște de inima credincioasă prin Duhul Sfânt. Persoana care are o scânteie a Duhului va lumina precum candela în cămară, reflectând lumina lui Hristos.
Să dea Dumnezeu ca scânteia Luminii lui Hristos, prin Duhul Sfânt, să se coboare în inimile noastre, ca sărbătoarea Cincizecimii să se actualizeze, ca noi să devenim părtași acestui eveniment. Pentru aceasta ne vom ruga în rugăciunile plecării genunchilor, de la Vecernie. Vom cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor, înnoirea Duhului pentru noi, pentru cei apropiați și pentru lumea întreagă. La fel ne vom ruga pentru cei mai înainte adormiți părinți, surori și frați ai noștri. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
