Evanghelia de astăzi este despre o femeie care avea “de optsprezece ani un duh de neputinţă” (Lc. 13.11). Era gârbovă şi nu se putea îndrepta nicicum de spate. Când Isus a văzut-o, “a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu” (Lc. 13.12-13). Principalul mesaj al acestui episod dă mărturie de puterea lui Hristos de a îndrepta ceea ce este strâmb, nu doar trupurile strâmbe, ci şi vieţile strâmbe. Dintre toate creaturile acestei lumi, omul este singurul care a fost făcut astfel încât să poată privi în sus. Dar păcatul îl apleacă, îl încovoaie. Cu cât omul îl slujeşte mai mult pe Dumnezeu, cu atât va fi mai ridicat, mai drept. Cu cât păcătuieşte mai mult, cu atât mai mult îşi gârboveşte viaţa, mintea şi inima.
Sunt unii care spun: “Nu poţi schimba firea omului”. Această afirmaţie îl nesocoteşte pe Dumnezeu – El a venit în această lume tocmai pentru a schimba firea omului, să îndrepte personalităţile gârbovite “Şi aşa eraţi unii dintre voi, beţivi, idolatri, tâlhari, vrăjitori”, scrie Apostolul Pavel. “Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului nostru Isus Hristos şi cu Duhul Dumnezeului nostru.” (I Cor. 6.11) De multe ori în viaţă vedem râuri şerpuitoare. La fel se întâmplă şi în viaţa noastră. Când în loc să îi urmăm lui Hristos, urmăm cursul cu cea mai mică rezistenţă, viaţa noastră nu este dreaptă, ci plină de curbe, cotituri, devieri…
Un băiat a mers într-o zi cu tatăl său la pescuit. Firul i s-a încurcat însă atât de tare încât oricât încerca, nu reuşea să descurce situaţia. După numeroase încercări s-a dus la tatăl său şi i-a spus: “Tată, firul meu s-a încurcat. Eşti bun te rog să îl îndrepţi?” În mâinile pricepute ale tatălui său, firul s-a întins ca prin minune în 2-3 minute. Așa este și în viața noastră. Încetul cu încetul ne încurcăm ca acest fir din cauza tentaţiilor cărora nu ne împotrivim şi a păcatelor pe care le facem. La final ne dăm seama că nu mai putem descurca iţele vieţii noastre. Cineva din afara trebuie să vină în viaţa noastră pentru a ne elibera din încurcătură. Dumnezeu este oricând gata să ne ajute: tot ce trebuie să facem este să mergem la El cu credinţă.
Gândiţi-vă la vieţile atâtor persoane încovoiate de alcoolism, de droguri, care au fost însă îndreptate prin puterea lui Hristos cel viu. Gândiţi-vă la Petru încovoiat de tripla lepădare de Învăţătorul său, îndreptat totuşi de Iisus, pentru a deveni un mare apostol al credinţei. Gândiţi-vă la femeia desfrânată care era încovoiată de greutatea vinovăţiei ce o resimţea în inimă. Ea i-a spălat Învăţătorului picioarele cu părul capului ei şi cu lacrimile ei. Marele Doctor al sufletelor a iertat-o şi i-a îndreptat viaţa gârbovă. Gândiţi-vă la tâlharul răstignit alături de Hristos – viaţa păcătoasă îi apăsa puternic pe umeri. Înainte însă să moară, scapă un “Doamne, pomeneşte-mă”.Și deodată marea iubire a lui Dumnezeu a înflorit în inima sa şi a auzit dulcea promisiune: “Astăzi vei fi cu Mine în rai„.
Principalul mesaj al parabolei de astăzi este că Dumnezeu care a îndreptat de spate această femeie, continuă să îndrepte şi astăzi vieţile încovoiate de păcat. Există însă şi un al doilea mesaj, dat de cuvintele lui Iisus care descrie boala femeii: “… această, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani…”. Vedem aici că Iisus atribuie boala acestei femei nu lui Dumnezeu, ci satanei. Ne amintim şi de Sf. Ap. Pavel care îi spune bolii sale cronice “un înger al satanei”. Adesea asociem voia lui Dumnezeu cu ceea ce este rău, cu boala şi cu moartea. De exemplu, când moare cineva spunem: “Ei bine, trebuie să acceptăm. A fost voia lui Dumnezeu.” Evident că nu este corect. Iisus Hristos şi-a petrecut o mare parte din anii de activitate publică vindecând bolnavi. Niciodată nu îl vedem provocând cuiva boală. Moartea nu are loc pentru că Dumnezeu o vrea. Domnul nostru Iisus Hristos însuşi a plâns la mormântul lui Lazăr.
Dacă vrei să spui: „Voia Sa s-a făcut„, spune-o atunci când un copil s-a născut şi ‘amândoi sunt bine’; spune-o când dimineaţa soarele străluceşte şi tu pocneşti de sănătate; spune-o când eşti plin de fericire, fericire care vine de la Dumnezeu. Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru om; nu mormântul, nu boala, nu calamitatea, ci sănătatea, fericirea, vitalitatea. Amin.
Protoiereul Victor Turea
