Dragi frați și surori,
Iata deja am ajuns intrat într-un nou ciclu liturgic. Suntem în ultima duminică dinaintea Pastelui în care serbăm Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Un prilej de bucurie, dar aș îndrăzni să spun de bucurie amară. Iisus intră în Ierusalim pentru a întâmpina moartea.
Textul Evangheliei de astăzi începe cu relatarea scenei din Betania, ungerea lui Iisus. O scenă profundă care la acel moment probabil puțin a fost înțeleasă de ucenii săi. Betania era un sătuc mic la 3 km distanță de Ierusalim. Maria,
sora Martei și a lui Lazăr, este cea care unge parfum peste picioarele lui Iisus și le șterge cu părul capului ei. Vasul cu nard, avea o litră, o cantitate de aproximativ 330 grame. Evanghelitul Marcu vine cu un detaliu asupra prețului – 300 de dinari, ceea ce însemna la acea vreme venitul unui muncitor pe un an întreg. O sumă mai mult decât impresionantă.
Iuda se revoltă pentru banii risipiți, dar Iisus îi răspunde că aceasta a făcut-o pentru înmormântarea sa. Și deși le-a spus acestea, cu siguranță nici Iuda, nici ceilalți ucenici nu presupuneau că moartea Învățătorului Său va veni atât
de repede. Ungerea lui Iisus este precedată de ospăț. Ospățul e organizat ca prilej de bucurie pentru învierea lui Lazăr, dar bucuria va fi urmată de jale stârnită de îngroparea lui Iisus. Odată cu învierea lui Lazăr, Iisus este condamnat la moarte de anumite cercuri iudaice. De ce tocmai acum ? Unii îl percep pe Lazăr drept profet, din moment ce este înviat, alții văd în el pericol. Iisus este văzut ca un dezbinător al societății, un agitator și în viziunea lor, ei (Iisus, dar și Lazăr) trebuie omorâți.
Scurtul drum din Betania până la Ierusalim e de fapt drumul morții de la un mormânt la altul. Iisus îl scoate pe Lazăr din mormânt pentru a intra El însuși în el. El intră nu pentru a înfrunta armatele romane, nici adversarii farisei și
preoțimea de la templu. El intră într-adevăr ca un rege, dar și aici percepția maselor este una falsă.
Iisus intră în Ierusalim fiind întâmpinat de popor cu ramuri de palmier. De unde proveneau aceste ramuri de palmier ? La Ierusalim ele nu se găseau. Unii istorici presupuneau că câteva pâlcuri de palmieri erau chiar pe Muntele Măslinilor, alți – că erau ramuri aduse de la Ierihon. Ramurile de palmier erau simbolul victoriei.
E un cod. Cel care vine acum, El este regele care în sfârșit ne va reîntoarce demnitatea pe care a avut-o regatul pe vremea lui David. De ce anume ramuri de palmier ? Și aici fac o recursiune în istorie. Răscoala fraților Macabei a
avut loc cu 200 de ani înainte de aceste evenimente, în urma cărora evrei au fost eliberați de sub dominația grecilor și și-au restabilit statalitatea. Iuda Macabeul când intră în Ierusalim e întampinat cu ramuri de palmier. Așadar mulțimea Îl întâmpină pe Iisus ca pe un rege victorios. Îi strigă lui Iisus Osana, ce înseamnă „mântuiește acum”. Nu este o exclamație teologică, nici un citat din psalm. Ideea era: Să înceapă răscoala, eliberarea noastră ! Tu ești noul
Iuda Macabeul ! Trebuie să înțelegem puțin contextul istoric pentru a realiza ce însemna evenimentul intrării Domnului în Ierusalim.
Erau zilele Paștelui iudaic. Marele istoric evreu Iosif Flaviu ne spune că până la distrugerea Ierusalimului în anii ’70 de către romani, veneau sute de mii de pelerini. Se sacrificau câte 200 de mii de miei, iar un miel trebuia să ajungă
pentru 10 persoane. Persista în societate o criză spirituală profundă pe seama faptului că ei, poporul ales, sunt sub ocupație. Devenea incompatibilă ideea de a serba Paștele – care însăși însemna eliberarea de sub egipteni, sub o
altă ocupație. Presiunea financiară, dar mai ales cea spirituală fierbea în societate. Cam odată la 2 ani se găsea câte cineva harismatic care se pretindea drept rege și sfârșea fie răstignit pe cruce, fie omorât de romani în preajma Paștelui, pentru că atunci era cel mai potrivit prilej de a organiza o răscoală. Armatele erau la Paște în maximă alertă.
Mulțimile erau foarte agitate. Orice cuvânt spus de Iisus nu ar fi fost auzit. De aceea Iisus vorbește printr-un gest pe care nimeni nu l-a înțeles atunci. Se urcă pe un măgăruș, nici măcar pe un măgar. De ce? Pentru a arăta că nu este El regele eliberator pe care îl așteaptau. Un gest de-a dreptul ridicol și astăzi ar fi fost intrepretat la fel. De aceea și romanii nici nu au intervenit „dacă acesta e regele vostru, păstrațivi-L”.
Alegerea animalului vorbește despre cine este El. Se împlinește profeția lui Zaharia din capitolul 9 că El va vine călare pe mânzul asinei. Dar mai departe, în următorul verset, care nu se menționează în textul Evangheliei de astăzi, se zice: „El va vesti pacea popoarelor şi împărăţia Lui se va întinde de la o mare până la cealaltă mare şi de la Eufrat până la marginile pământului.”
Misiunea lui Iisus a fost una universală, nu destinată exclusiv poporului iudeu. În ce măsură cei care l-au întâmpinat erau conștienți de acest fapt ? Apostolii nu au înțeles decât după scurgerea evenimentelor. Noi îl avem pe Iisus prezent în mijlocul nostru. Și chiar dacă nu înțelegem exact în ce mod lucrează Dumnezeu cu noi, important e să avem inima deschisă spre a-L primi smerit, precum smerit intră Domnul în Ierusalim.
Iisus intră în Ierusalim pentru a înfrunta moartea, prin smerenie. Prin smereie va îndura judecata nedreaptă, batjocora, răstignirea și moartea. Aceasta așteaptă de la noi: să-L înțelegem, să nu-L percepem altfel și să fim alături de El. Amin!
Părintele Mircea Rusnac
