Slujbă inter-ortodoxă la moaştele Sfântului Amand, primul episcop de Strasburg

În ziua de 26 octombrie 2011, de sărbătoarea Sfântului Amand, primul episcop de Strasbourg, s-a săvârşit o slujbă ortodoxă în limba franceză în faţa sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh, în Biserica Sfântul Petru cel Bătrân („Saint-Pierre-le-Vieux”).

Credincioşii din parohiile Sfântul Grigorie Palama şi Sfânta Atalia (din dioceza de Chersones) şi a Tuturor Sfinţilor s-au adunat pentru rugăciune, citim pe site-ul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Ruse din Strasbourg.

Slujba a fost oficiată de egumenul Filip (Riabykh), parohul de la parohia Sfântul Grigorie Palamas şi Sfânta Atalia, în prezenţa credincişilor ortodocşi francezi, ruşi, ucrainieni, bieloruşi, români şi georgieni.

Evanghelizarea Galiei (Franţei) antice a început prin provinciile meridionale, începând cu Marsilia şi Arles, întinzându-se spre regiunea Ronului, până la Viena şi Lyon. Primii misionari creştini sunt menţionaţi de documente în Alsacia contemporană în secolul IV. Sfântul Maternus a fost unul dintre primii care au anunţat numele lui Hristos în această provincie, însă circumstanţele vieţii şi lucrării sale misionare nu sunt cunoscute. Sfântul Amand a fost episcop de Strasburg în timpul vestitului Sinod de la Sardica (344) şi la Sinodul de la Cologne. Moaştele sale au fost depuse în Biserica Sfântul Petru cel Bătrân, care a fost prima catedrală episcopală din Strasburg.

Comunitatea francofonă din cadrul Patriarhiei de Moscova se află aproape de Biserica unde se află sfintele sale moaşte.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.mospat.ru

Comentarii

Articole similare