A plecat la Domnul monahia Maria (Gurco)

Pe data de 10 martie 2013 a plecat la Domnul una din cele mai în vârstă enoriașe a bisericii Sfinților Trei Ierarhi, fost secretar al  exarhatului Europei Occidentale a Bisericii Ortodoxe Ruse, monahia Maria (în lume – Ecaterina Vasilii Gurco).

Maica Maria, nepoată a generalului-mareșal Iosif Gurco, erou al războiului ruso-turc, s-a născut în 1935 în Lausanne (Elveția), în familia generalului de cavalerie V. I. Gurco.

În 1937 moare tatăl viitoarei călugărițe Maria – Vasilii Iosif Gurco.

În 1946 împreună cu mama sa Sofia Gurco (nepoata ministrului justiției al Franței L. Trarieux) Ecaterina ajunge în or. Rabat (Maroc), unde lucrează ca biohimic în cadrul Ministerului Sînătății al Franței. Acolo și devine enoriașa bisericii Învierii din Rabat.

După moartea mamei se întoarce în Franța, unde continuă să lucreze în domeniul sănătății. Vizitează biserica Sfinților Trei Ierarhi din Paris.

În 1983 este călugărită cu numele Maria de către Exarhul Patriathiei Europei de Vest, mitropolitul de Minsc și Belorusia Filaret (Vahromeev), în cinstea cuvioasei Maria Egipteanca. Această taină a fost săvârșită în biserica Adormirii Maicii Domnului a mănăstirii Jirovici (Bielorusia).

Tot din această perioadă monahia Maria duce ascultare ca secretar la Exarhatul patriarhal al Europei Occidentale.

În 1986 a devenit cavaler al ordinului francez “L’ordre National de Mérite”.

În 2013 la 78 de ani, în Paris, călugărița Maria a plecat la Domnul. Veșnică pomenire!

Din seara zilei de 13 martie până în dimineața zilei de 14 martie sicriul cu corpul monahiei Maria se va afla în biserica Sfinților Trei Ierarhi di Paris.

Joi, 14 martie, după Sf. Liturghie în biserica Sfinților Trei Ierarhi va avea loc înmormântarea monahiei Maria.

Comentarii

Articole similare