Predica din duminica a XXII după Cincizecime

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori,

În ziua de astăzi facem pomenirea sfintei cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Îi aducem cinste și mulțumire pentru binefacerile ce s-au adus țării noastre și fiecăruia dintre noi în parte. În Evanghelia citită am auzit pilda Semănătorului. Această pildă ne arată valoarea semănării dar, totodată, și importanța pământului celui bun, sau a inimii, unde poate sămânța să rodească.

Sfata Parascheva

Așa cum cuvioasa Parascheva s-a arătat roditoare și îmbogățită de fapte bune, așa suntem chemați și noi să ne îmbogățim de fapte bune.

Pe această cale ne îndreaptă și sfântul apostol Pavel, pe care, prin înțelepciune și măiestria dată lui de Dumnezeu, prin epistolele și scrierile sale, a îndemnat creștinii din toată lumea și din toate timpurile s-o urmeze. Noi, poposind astăzi asupra scrierilor lui, aflăm mare folos pentru fiecare dintre noi, pentru sufletele noastre. Am continuat astăzi să citim epistola către Galateni. Aceasta este a treia duminică când citim din ea, explicând-o și reflectând asupra ei. Apostolul continuă să desfășoare polemica sa cu iudeii, despre care am vorbit duminicile trecute. Ei învățau că omul chiar crezând în Hristos, botezându-se în numele Lui, nu poate să se mântuiască dacă nu păzește legile lui Moise. Ei dovedeau că este un raport între lege și mântuirea sufletului. Apostolul Pavel lămurește de ce acești creștini proveniți din iudei așa de mult țin la legea lui Moise. El spune că ei: 1. Îndemnau creștinii din păgâni să se taie împrejur ca să se laude ei: „voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru” (Gal. 6: 13) și încă 2. „ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos” (Gal. 6:12). Adică ei așteptau laudă din partea iudeilor care nu L-au primit pe Hristos, dar se bucurau că iudaismul se răspândește între păgâni în liniște, în cel mai urât sens, căutând să nu fie prigoniți, persecutați pentru Hristos. Aici apostolul demaschează o fățărnicie grozavă, numindu-o pe față și dojenind pe cei ce-o susțineau. El continuă: „Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea” (Gal. 6:13). Scriind aceasta, apostolul arată că ei, iudeii, nu se îngrijeau pentru noii creștinii și pentru mântuirea lor, ci căutau interesele lor și profitul pe care puteau să-l aibă. Pentru a-i rușina și mai mult, el mărturisește despre credința și dorința sa: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6:14). Aici Apostolul arată că așa cum Hristos a iubit Crucea și un creștin trebuie s-o iubească, și să nu se teamă că lumea n-o să-l înțeleagă, n-o să-l prețuiască, etc. Cum el a lăsat totul pentru Hristos, a murit Legii celei Vechi sau pentru alte scopuri, ideologii, la fel trebuie să să poarte și ei, creștinii galateni: „Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, – pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!” (Gal. 6:16).

Vorbind în contextul polemicii sale cu iudeii, apostolul Pavel scrie: „Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă” (Gal. 6:15). El arată prin aceasta că toate argumentele iudeilor în lumina lui Hristos dispar și nu au nici o valoare. Să atragem atenția la această expresie „făptura cea nouă”. Este una din cele mai frumoase formulări ale Apostolului atribuită creștinilor. Omul care a crezut s-a schimbat la 360 de grade, s-a născut din nou de la Legea Iudaică la Legea Harului, de la înțelegerea exterioară a lucrurilor la înțelegea lăuntrică, duhovnicească, de la teoria filosofică, păgânească la practica contemplării. Este important să înțelegem că în viață creștinului accentul se pune nu pe îndeplinirea exterioară a legii, ci pe lucrarea lăuntrică. Viața noastră trebuie să corespundă cu acestă învățătura apostolică. Apostolul mărturisește despre sine: „căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus” (Gal. 6:17). Prin aceasta el dorește să atragă atenția galatenilor, că el pentru Hristos fiind persecutat a rămas să poarte răni vizibile sau semne de prigoană. Prin aceasta poate fi înțeleasă și purtarea semnelor umilințelor lui Iisus care sunt: pacea, dragostea, îndelungă-răbdarea. Aceste semne sau virtuți pot fi crescute numai în lăuntrul inimii, în viața lăuntrică.

Unde se începe viața lăuntrică, viața unei făpturi noi? Ea se începe în intimitatea relației cu Dumnezeu, în taina ascunsă de noi și chiar de îngeri neștiută. Acest raport cu Dumnezeu poate să se dezvăluie numai atunci, când omul progresează pe calea căutării Lui, când omul însetează și caută orice prilej pentru rugăciune. Această însetare poate fi comparată cu țarina și ploaia, căci cum pământul are nevoie de apă ca sămânța să crească și să aducă rod, la fel și în viața duhovnicească este nevoie de cultivare și de apă. Toate scrierile Sfinților Părinți ne îndeamnă și ne învață cum să prelucrăm pământul inimii noastre.

Să ne ajute Dumnezeu ca prin această învățătură a apostolului, să căutăm a lucra în ogorul inimii noastre ca, ieșind din biserică, pășind peste pragul bisericii să nu uităm despre aceasta. Rugăciunea din biserică să ne fie numai o îndreptarea către chilioara inimii unde poate și trebuie să rodească rugăciunea cea adevărată, înălțată lui Dumnezeu. Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *