„Iepurii nu mor”, de Savatie Baștovoi: o copilărie moldavă

Despre mica Republică Moldova, fostă minusculă piesă din confeti-ul imperiului sovietic și soră siameză cu provincia română cu același nume, nu se cunoaște în Franța decât din rarele scrieri. Violentul poem Km 7 de autoarea de dramă Nicoleta Esinescu a fost publicat, anul trecut, în tomul colectiv „Odessa Transfer”. Cronici de la Marea Neagră (negru pe alb). Câteva romane în limba română au fost traduse în franceză: „Sunt o veche nucă de cocos”, de Dan Lungu, „Guma de mestecat”, de Lucian Teodorovici, sau „Nici o întrebare cu Dracula”, de Florin Lăzărescu (toți trei editați la Jacqueline Chambon). Însă acești trei autori sunt din Iași, ei sunt „Români din România”…

Savatie Baștovoi este născut în Chișinău, capitala Republicii Moldova. „Iepurii nu mor” este deci primul roman moldav publicat în franceză – primul după independența (1991) acestei țări dezmoștenite. În roman se găsesc iepuri, desigur, dar de asemenea multă pădure și multe despre Lenin. Eroul este un băiat de la țară, un școlar din anii 1980, epoca în care bravii soldați ai Armatei roșii „se înfrățeau cu oamenii simpli din Afganistan”, cărora le spuneau „prin semne” despre inumana „cruzime a capitalismului”, acest „negru corb” care visează să-l sfâșie pe „porumbelul păcii”.

Născut în 1976, Savatie Baștovoi a cunoscut această epocă. Tatăl său, profesor de filosofie, i-a insuflat – nu fără de succes, pentru primul timp – convingerile sale de ateu științific. Însă viitorul scriitor, care și-a făcut o parte din studiile sale la Iași și o alta parte la Timișoara în România lui Ceaușescu, l-a citit probabil pe Cioran și, cu mare certitudine, pe Ionesco.  Felul său de a reda propaganda stalinistă, țintuită precum în școlile moldave tot așa și în cele românești, nu este deloc dogmatic: el s-ar asemăna mai mult cu o poezie a absurdului. Titlul romanului este luat dintr-un dialog, trăznit şi grotesc, purtat între pădurarul Makarîci și o figură imaginară a lui Vladimir Ilici (Lenin), ambele personaje discută cu înfierbântare despre iepuri şi despre presupusa lor natura eternă. Deci va fi o confruntare permanentă de-a lungul întregii cărți. Împotriva propriei conştiinţe, în cele mai multe cazuri.

Sașa, eroul principal al povestei, este un elev nefericit: prin eforturile sale stângace (şi zadarnice) de „a face bine” la şcoală, se descoperă brutalitatea şi marea nepăsare față de copii, din partea profesorilor și a înfricoșătorilor gardieni cu palme ușoare. Baștovoi însuși a pătimit dn cauza comportamentului arbitrar al adulților când el era licean: la cererea unui profesor, tânărul Ștefan (el și-a luat mai târziu prenumele de Savatie) a fost internat într-un spital psihiatric. El a tras din această experiență o culegere de poezii, publicarea cărora îi vor aduce un renume timpuriu.

Tânărul erou al romanului său, abia de știe să scrie. Închis în sărăcia limbajului său, Sașa nu-și găsește pacea decât în pădure. El își imaginează că Dumnezeu îi va face, în taină, o scară secretă pentru a urca în cer. Însă visele sale sunt pentru un termen scurt. Romanul sumbru, „Iepurii nu mor”, este dedicat „copiilor sovietici deveniți maturi”. El emite totuși o puternică lumină, cea a unei scrieri de minune închegată și fină. Prezintă scurte pasaje, care vin să se incrusteze, prin minune, în naraţiunea principală: o mică fetiță și tatăl ei merg la țară și, cu ochii lor, contemplau „un larg orizont de flori galbene și oranj, ale căror frunze se lăsau până la pămâmt, dulci ca niște bomboane. Devenit preot în 2002, Savatie Baștovoi locuiește într-o mănăstire; el conduce o casă editorială și este profesor de Iconografie în seminarul teologic de Chișinău.

Traducerea articolului din ziarul „Le monde” la rubrica „Livres” publicat la data de 05.01.2012.

Comentarii

Articole similare