Practica rugăciunii lui Iisus în mănăstirile Neamț și Noul-Neamț

Practica rugăciunii lui Iisus în mănăstirile Neamț și Noul-Neamț

Planul:

  1. Introducere
  2. Istoria mănăstirii Neamț
  3. Cuviosul Paisie Velicikovski și contribuția sa la renașterea vieții spirituale
  4. Urmașii Cuviosului Paisie, întemeierea Mănăstirii Noul-Neamț
  5. Lucrătorii Sfintei Rugăciuni a lui Iisus în mănăstirea Noul-Neamț
  6. Concluzie

Rugăciunea minții sau rugăciunea lui Iisus de secole se practica în comunitățile mănăstireşti. Deosebit de renumite au ajuns mănăstirile unde erau stareți asceți, care lucrau Sfânta rugăciunea a lui Iisus. Dintre miile de mănăstiri existente, mănăstirile Neamț și Noul-Neamț au devenit deosebit de cunoscute în lumea ortodoxă. Ele și-au câștigat faima datorită activității cuviosului Paisie Velicikovski, starețul mănăstirii Neamț de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Cuviosul Paisie a reînviat stăreția duhovnicească și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți apologeți ai Sfintei Rugăciuni a lui Iisus. El a învățat și a îndrumat mii de ucenici și persoane fidele acestei lucrări spirituale. Creațiile sale, în special „Sulul” despre rugăciunea minții sau rugăciunea inimii, rămân un ghid în lucrarea duhovnicească[1]. Polemica cu „hulitorii” rugăciunii minții sau rugăciunii lui Iisus era deosebit de acută. Cuviosul Paisie aducea argumente în favoarea rugăciunii minții, rugăciunii lui Iisus din lucrările sfinților părinți: Ioan Scărarul, Macarie cel Mare, Grigore Palama și alții. El îl îndruma, corecta, înțelepțea și mustra pe adversarul său Atanasie Moldoveanul, starețul câtorva chilii moldovenești de pe Muntele Athos.

Iată câteva citate pe care Sfântul Paisie le-a adunat despre rugăciunea lui Iisus de la sfinții părinți și pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi. De la cuviosul Ioan Scărarul, cuviosul Paisie a scris următoarea afirmație: „Rugăciunea, după calitatea sa, este petrecerea şi unirea omului cu Dumnezeu. Iar după lucrare, este întărirea inimii, împăcare cu Dumnezeu, maică şi, totodată, fiică a lacrimilor, pod de trecere peste ispite; zidul care ne apără de necazuri, sfărâmarea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fară de trup, veselia viitoare, sporirea nevăzută, hrana sufletului, luminarea minţii, securea deznădejdii, nimicirea întristării, bogăţia monahilor, comoara celor ce se liniştesc, îmblânzirea mâniei, oglinda sporirii duhovniceşti, descoperirea aşezării sufleteşti, prevestitoarea răsplătirilor viitoare, semnul slavei”, la cuviosul Grigorie Sinaitul „Rugăciunea la novici este ca un foc de bucurie, care izvorăște din inimă; la cei desăvârșiți, este ca o lumină făcătoare care este frumos mirositoare”, la sfântul Grigorie Palama: „Această dumnezeiască rugăciune care stă în chemarea Numelui Mântuitorului, este : „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Ea este rugăciune şi făgăduinţă şi mărturisire a credinţei; e dătătoare de Duh Sfânt şi de daruri dumnezeieşti, curăţitoare de inimi, izgonitoare de demoni, sălăşluire a lui Iisus Hristos, a celor duhovniceşti, înţelegere şi izvor al gândurilor dumnezeieşti, lăsare a păcatelor şi a trupurilor dătătoare de dumnezeiască luminare, comoară a milei lui Dumnezeu, mijlocitoare întru descoperirea Tainelor dumnezeieşti, singură mântuitoare, ca una care poartă întru sine numele Mântuitorului nostru Dumnezeu, numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, chemat asupra noastră printr-însa”[2]. Astfel, cuviosul Paisie a subliniat că nu a inventat nimic nou, ci a redat viață a tot ceea ce era cunoscut și practicat de secole.

În mănăstirea Neamț, unde el s-a mutat, la porunca domnitorului Constantin Moruzi (1777-1782), a găsit un teren fertil pentru predicarea și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Cu toate acestea, chiar și până la el, călugării de la mănăstirea Neamț practicau rugăciunea inimii, urmărind asceza în contemplare Dumnezeiască. Venirea lui Paisie a provocat un și mai mare interes și dorința de a învăța practicarea rugăciunii.

Istoricul mănăstirii Neamț, arhimandritul Andronic Popovici, scrie deosebit de viu despre aceasta în cuvântul său „Voroava” la pomenirea egumenilor mănăstirilor Neamţ şi Secul în 1858: „fiindcă acești preacuvioși părinți prin sârguința și rugămințile și sfaturile lor… chemau pe domnitorii Moldovei, contemporanii lor, să cheltuiască mult cu mare încuviințare (mare generozitate, noblețe) la zidirea și ctitoria acestei sfinte mănăstiri și îmbunătățirea ei, adică pe Ștefani, Alexandri, Bogdani, Petru, Moghileni și alții”[3]. „Preacuviosul părintele nostru egumenul Siluan împreună cu toți frații cei întru Hristos ce se aflau în Monastirea Neamțului atuncea de față cu dânsul au dat mare făgăduință înaintea Domnului nostru Iisus Hristos cum că vor împlini toate pomenirile ctitorești, precum glăsuiește acel hrisov, și le vor păzi tare cu toată mulțumita și cu rugăciune din toată inima”[4]. Cu străduință și rugăminți, cu rugăciunea inimii, călugării au promis să țină testamentele străvechilor părinți, să se trudească în meditații și contemplare dumnezeiască și chemau la aceasta nu numai pe iubitorii de Dumnezeu pelerini și vizitători ai mănăstirilor, ci și pe ctitori, binefăcători, boieri și domnitori.

La sfârșitul cuvântului său „Vorova”, Andronic subliniază, că anume rugăciunea inteligentă a lui Iisus ajută cel mai mult în lupta cu patimile și cu toate gândurile rele: „mai vârtos cu cea în inimă și neîncetată rugăciune de gând, adică „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” și cu dea pururea cugetare a acestui sfânt și mântuitoriu nume gonim toate gândurile cele rele și hulitoare, pre care ni le pune diavolul în minte, dupre cum zice Sfântul Ioan Scărarul: „cu numele lui Hristos rănește pre vrăjmași” și iarăși să nu socotim cum că ne este de ajuns numai citirea obșteștii și rânduitei pravile, ci numai de a ne face obișnuitul canon, iar de cea cu mintea și de cea de-a pururea rugăciune să nu avem grijă care este cea mai lăudată lucrare a monahilor” [5]. Astfel Andronic, în unison cu părintele și învățătorul său duhovnic, cuviosul Paisie, îi învăța pe contemporanii săi și sublinia legătura de veacuri cu toate generațiile anterioare.

 

Practicarea rugăciunii în mănăstirea Noul-Neamț

Atunci când la mijlocul secolului al XIX-lea a fost începută persecuția asupra frăției Neamț și a apărut amenințarea pierderii legăturii duhovnicești cu moștenirea cuviosului Paisie și cu tradiția veche de secole a mănăstirii Neamț, unii dintre călugări, fideli ai tradițiilor părintești, au părăsit mănăstirea și s-au mutat în Basarabia. Într-un loc nou, pe moșiile Lavrei Neamț, au întemeiat Mănăstirea Noul Neamț, al cărei statut, organizarea și rânduiala trebuia să corespundă pe deplin spiritului cuviosului Paisie.

După multe încercări, în 1864 a fost fondată mănăstirea Noul Neamț, care a devenit succesoarea mănăstirii Neamț, a tradiției și școlii cuviosului Paisie.

În Mănăstirea Noul-Neamț, rugăciunea lui Iisus era transmisă de la părinți la fii spirituali pe durata întregii sale existențe. În perioada sovietică, grele încercări s-au abătut asupra fraților mănăstirii. Politica statului urmărea eradicarea completă a tuturor „prejudecăților religioase”. Contrar politicii oficiale, monahismul, scos în afara zidurilor mănăstirii, eradia și în lume practica rugăciunii. Astfel, în jurul celor câțiva călugări, fugăriți din mănăstiri, se adunau oameni cu aceleași gânduri și năzuințe, care, prin exemplul lor, inspirau pe alții la isprăvi duhovnicești, la înfăptuirea rugăciunii. Mai jos ne vom opri mai detaliat asupra acestui fenomen și vom vorbi despre părinții, prizonierii Gulagului, Iraclie Flocea și Selafiil Chiperi.

În primul rând, să ne oprim asupra exemplelor legate de întemeierea mănăstirii Noul-Neamț, când comunitatea monahală s-a transformat într-o școală de rugăciune. Din corespondența călugărilor, precum și din documente de arhivă, aflăm că mănăstirea Noul Neamț a devenit un pod de legătură între mănăstirile rusești, române și grecești. Frații mănăstirii purtau o corespondență intensă în limba rusă, română și greacă. În această corespondență, se acorda o deosebită atenție Rugăciunii lui Iisus.

Trebuie să recunoaștem că nu găsim aici o polemică și o apologie atât de intensă pentru Rugăciunea lui Iisus precum la cuviosul Paisie. Cu toate acestea, corespondența monahală rămâne o dovadă valoroasă a succesiunii și continuării lucrării începute de cuviosul Paisie.

Părintel Andronic în lucrarea deja menționată mai sus, îi îndeamnă pe frații mănăstirii Neamț și apoi ai mănăstirii Noul-Neamț: „Drept aceea, mă rogu dragostei voastre, preiubiți ai mei frați duhovnicești, ca să luăm seama bine la aceste adevăruri și bătându-ne înlăuntru de cugetele noastre, să ne venim cei vinovați în simțire și să ne mărturisim adevărat și să ne pocăim și să ne silim a urma faptelor bune, a acestor preacuvioși părinți ai noștri, a cărora pomenire o săvârșim astăzi, că numai dacă vom săvârși cu osârdie predaniile cele așezate de dânșii, viețuitorilor întru aceste sfinte monastiri, așa îi vom avea ca părinți rugători către Dumnezeu de-a pururea pentru noi și ajutători și apărători în viața aceasta și în ceea ce va să fie și numai atuncea cu adevărat ne vom putea lăuda cum că sântem fii ai lor și ei părinți ai noștri, pentru asemănarea ce au lucrurile noastre cu lucrurile lor, pentru care dreapta socotință a adeverit și însuși Mântuitoriul nostru către evrei zicând: „de ați fi fost fii ai lui Avraam, lucrurile lui Avraam ați fi lucrat” (In. 8:39), deci, să ne silim a urma pașilor lor, căci a silitorilor este Împărăția cerurilor (Mt. 11:12) și pre dânșii de-a pururea chemându-i întru sfintele rugăciuni, de noapte și de zi”[6]. Andronic pomenind rugăciunile de noapte și de zi, are în vedere și rânduiala monahala, și rugăciunea neîncetată a lui Iisus. Anume acesta era testamentul sfinților părinți de la Neamț, și în special a cuviosului Paisie.

Datorită hărniciei și râvnei părinților Andronic și Teofan, datorită orânduirii înțelepte, viața duhovnicească în mănăstirea Noul-Neamț decurgea pașnic și atrăgea mulți tineri și chiar călugări din alte mănăstiri să vină sub îndrumarea lor spirituală.

Iată cateva exemple. Ierodiaconul Calistrat de la schitul românesc Prodromu de pe Muntele Athos a trimis în 1873 două scrisori părintelui Andronic, în care își expune necazurile și rugămintea să fie admis la mănăstirea Noul-Neamț[7]. Mai devreme, de pe muntele Athos a venit și novicele la ascultare Gheorghe Ieremcioi, viitorul arhimandrit Gherman, al treilea stareț al mănăstirii. Înainte de a veni la mănăstirea Noul-Neamț, el a trăit trei ani în schitul sfântului prooroc Ilie de pe Muntele Athos, și un an la Ierusalim, fiind în ascultare la episcopul Kirill (Naumov), șeful Misiunii Orthodoxe Ruse.

În 1882, în mănăstire locuiau 47 de persoane[8], printre care 15 originari din România, unul bulgar, dintre colonişti şi un grec, arhimandritul Samuel Descopulo și restul moldoveni. Este interesant să prezentăm aici testamentul spiritual a părintelui Samuel din anii 1882 şi 1885. În acest testament el scrie următoarele: „1. Averea bănească dar şi imobiliară nu am, tot ce poate fi găsit după moartea mea totul las mănăstirii Noul-Neamţ, pentru că m-au primit foarte bine şi aici mi-am găsit liniştea (98 de руб., 70 copeici, 2 Cruci: de arhimandrit şi de bronz, un ceas de aur şi o medalie[9]). 2. Executant al testamentului meu îl numesc pe părintele meu duhovnic egumenul Teofan şi pe toţi sfinţii părinţi care se află în mănăstirea menţionată la care se află toată averea mea, care nu ar fi ea… Rog sfinţii părinţi să mă înmormînteze ca pe un simplu călugăr fără nici un fel de ceremonii”[10].

Foarte interesantă şi intensă a fost corespondenţa patriarhului Ierusalimului Nicodim (Țințonis)[11] cu părinții Teofan şi Andronic. La 19 noiembrie 1881, într-o scrisoare către părintele Teofan, el subliniază înrudirea sa spirituală cu mănăstirea Noul-Neamț și le cere fraților să se roage pentru el: „Mă grăbesc să Vă răspund și să Vă mulțumesc, ca unui frate adevărat, pentru toate urările de bine și cer, ca frate al mănăstirii, să nu mă uiați pe mine păcătosul în sfintele Voastre rugăciuni, la fel îl rog și pe părintele Andronic despre aceasta. Mă bucur foarte mult și vă mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce faceți pentru părintele Samuel, căruia transmiți-i vă rog salutările mele frățești”[12]. După cum putem vedea din aceste rânduri, patriarhul Nicodim se considera „frate” al Mănăstirii Noului-Neamț și prieten apropiat al părintelui Samuel Descopulo. Îndeplinindu-și ascultarea în calitate de administrator al moșiilor Sfântului Mormânt în Basarabia (1860-1872), este posibil că a locuit o perioadă la mănăstirea Noul-Neamț, considerându-se copil duhovnicesc al acestei mănăstiri.

În scrisoarea din 20 octombrie 1881, părintele Teofan îl întărea duhovnicește: „Dar, curaj!, părinte Nicodim, întăriți-vă și, pe cât posibil, lucrați în via lui Hristos, ca atunnci când va veni Domnul, Stăpânul viei să vă dea răsplata… La toate aceasta vă trimit cinci broșuri tipărite ale rânduielii monahale a părintelui nostru, starețul Paisie și un butoiaș de brânză”[13]. Din aceasta și din alte scrisori reiese clar că pentru toți foștii și actualii locuitori ai Mănăstirii Noului-Neamț, cuviosul Paisie rămâne „starețul nostru” și rânduiala lui monahală are o autoritate incontestabilă.

Într-o scrisoare de mulțumire de la 27 august 1883, după ce a fost ales patriarh al Ierusalimului, Nicodim îi scrie părintelui Teofan: „Rugăciunile Voastre și a tuturor fraților servesc drept garanție sigură a faptului că povara care mi-a fost pusă de a fi la conducerea patriarhiei va fi ușurată de Domnul și sper că în viitor nu veți înceta să vă rugați lui Dumnezeu ca să pot îndura cu răbdare și cu bucurie toate ispitele, durerile și greutățile care o însoțesc și mijlocirea Maicii Domnului să mă întărească și să mă lumineze. Mă rog lui Dumnezeu pentru toți părinții-călugării din sfânta voastră mănăstire…”[14].

După alegerea şi numirea lui Andronic stareţ al mănăstirii, patriarhul Nicodim, la 12 august 1885, îi scrie următoarele: „Mănăstirea încredinţată administrării Dumneavoastră pentru noi este de neuitat, în special după starea sa spirituală înaltă. Să o lumineze şi acum şi în vecii vecilor acoperămîntul Sfîntului Duh Mîngîietor”[15]. Starea de spirit care domnea în mănăstire era direct legată de practicarea rugăciunii minții, rugăciunii lui Iisus.

În secolul al XX-lea, mănăstirea Noul-Neamț a continuat tradiția și a format mulți asceți ai rugăciunii inimii, rugăciunii lui Iisus. Părinții Iraclie (Flocea) (1893-1964) și Selafiil (Chiperi) (1908-2005) ocupă un loc special printre stareții mănăstirii Noul-Neamț. Ambii au trecut prin Gulag, ambii sunt înmormântați la Chitcani, ambii au predat rugăciunea, deși unul era om învățat, iar celălalt nu avut prea multă carte, insă în învățăturile lor orale și scrise, ei erau egali.

Părintele Iraclie Flocea scria: „Poeții şi filosofii încearcau să depăşească limitele cunoașterii prin ajutorul logicei şi alegoriei, cu toate acestea ele pot fi trecute şi cunoscute doar prin readucerea lui Iisus în inimă”. Părintele Iraclie spunea că fără Hristos în inimă „totul este deşertaciune. Fara Dumnezeu toate orgoliile lumii, toate scopurile pragmatice ale omului sunt ignoranta şi cadere în întuneric”[16].

Părintele Selafiel îi învăța pe fiecare care venea la el, în special pe monahi: „Noi, monahii, se cuvine să avem smerenie, smerenie și răbdare, răbdarea lui Iov, blândețea lui David și „dragostea care nu cade niciodată” (1 Cor. 13, 8.). (Starețul rostea aceste cuvinte aproape fiecărui frate care venea la el – explecarea autorului) Da, să avem tăcere, ca să nu spunem nimic ce se referă la această lume, ci să vorbim doar despre cele Dumnezeiești. Vom aduna Cuvintele lui Dumnezeu, scrise în Pateric, în imnuri închinate Maicii Domnului, în lucrările Sfinților Părinți. Așa vom face, adăugând mai multă cugetare asupra morții… Să rămână mereu pe buzele noastre aceste cuvinte salvatoare: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Să spunem mereu: Doamne, mântuiește-mă, iartă-mă, căci n-am făcut nimic bun pe pământ… Dacă vom avem frică de Dumnezeu, nu vom face rău nimănui”[17].

Câteva generații de călugări moldoveni au găsit putere și inspirație din experiența și exemplul părinților Ieraclie și Selafiil. Ei au fost podul care leagă frăția monahală Noul-Neamț până la închiderea din 1962 și după renașterea din 1990. Arhimandritul Varlaam (Chirița) (1909-1989), mare ascet al evlaviei si luptător pentru drepturile Bisericii Moldovei în secolul al XX-lea, în memoriile sale îl numește pe părintele Ieraclie „unul dintre apostolii preaslăviți ai poporului moldovenesc”[18]. Activitatea pastorală și misionară a părintelui Ieraclie a fost de o importanță capitală pentru Biserica moldovenească în perioada sovietică. El a lăsat în urmă numeroase lucrări și scrisori. Perseverența sa în perioade de procese, lagăre și închisori, rămâne o icoană vie a perseverenței și loialității față de Dumnezeu și Biserică.

Despre părintele Selafiel a scris destul de frumos scriitorul moldovean, ieromonahul Savatie Baștovoi: «Batranul Selafiil a fost o comoara duhovniceasca de nepretuit pentru obstea de la Noul Neamt, alcătuită inițial numai din călugări tineri. Prin sfaturile și pilda sa de viață, alături de ceilalți câțiva bătrâni care au revenit după prigoana comunistă, părintele Selafiil a restabilit continuitatea, după ruptura de treizeci de ani produsă în monahismul basarabean»[19].

În concluzie, putem spune că mănăstirile Neamț și Noul-Neamț prin frații lor au devenit faruri de rugăciune și contemplare Dumnezeiască. Experiența rugăciunii dobândită în mănăstiri i-a ajutat pe frați să supraviețuiască în condițiile grele de prigoană, greutăți și scârbe. Călugării nu numai că practicau ei înșiși rugăciunea, ci îi învățau și pe alții să urmeze această cale mântuitoare. Vom încerca și noi să persistăm în rugăciune și zilnic să repetăm ​​cu mintea în inimă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Rugându-ne astfel, Domnul să ne ajute pe noi toți să ajungem cu drepții și cu preacinstiții părinți ai mănăstirilor Neamț și Noul-Neamț în Împărăția Cerească.

Mulțumim pentru atenție. Următoarea lecție va avea loc la 25 ianuarie 2022.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Traducere din rusă: Sosanna Didilica

[1] https://azbyka.ru/otechnik/Paisij_Velichkovskij/molitva/

[2] Ibidem. Capitolul 5.

[3] ANRM F. 2119. Оp. 3.D. 30. P. 4 (fragm).

[4] Ibidem. P. 5 (fragm).

[5] Ibidem. P. 35 (fragm) – 36.

[6] Ibidem. P. 39 (fragm.).

[7] ANRM. F. 2119. Inv. 1. D. 26. F. 76-79.

[8] Ibidem. D. 31. F. 829 (verso).

[9] Ibidem. D. 112. F. 2.

[10] Ibidem. F.  18 (verso).

[11] Patriarhul Nicodim (greacă ΠατριάρχηςΝικόδημοςοΑ’; în lume – Nicolaos Ţinţonis, greacă ΝικόλαοςΤσιντσώνης; 18 (30) noiembrie 1828, Constantinopol, Imperiul Osman – 5 (18) februarie 1910, Halki) – episcopul bisericii ortodoxe a Ierusalimului; din 1883 pînă în 1890 – al 135-lea Patriarh al Ierusalimului şi al Întregii Palestine. Biografia (wikitiex) – S-a născut la 18 (30) noiembrie 1828 la Constantinopol, într-o familie ortodoxă grecească. Studii primare a obţinut în şcoala de pe lîngă Patriarhiei Constantinopolului, iar mai tîrziu a terminat Şcoala Teologică pe ins. Halki. A lucrat învăţător în una din şcolile ortodoxe din ierusalim, apoi a devenit diacon (peste un an – protodiacon). În 1859 devine arhimandrit, iar în 1860 a primit onorabila funcţie de şef al proprietăţilor frăţiei Sfîntului Mormînt în Basarabia. A ţinut corespondenţa cu multi demnitari din Sanct-Petersburg. În 1872 a fost chemat la Ierusalim, unde a fost numit marele dragoman al patriarhiei Ierusalimului. Atunci cînd a izbucnit conflictul între greci şi arabi, el a fost trimis de către patriarhul Ierusalimului Procopie al II în Acra pentru a împăca părţile adverse. În 1877 a fost trimis la Moscova, devenind stareţul bisericii Ierusalimului şi reprezentantul patriarhiei Ierusalimului în Rusia. Mitropolitul de Novgorod şi Sankt-Petersburg Isidor (Nicoliskii) l-a hirotonit episcop de Tabor. La 4 august 1883 a primit înştiinţare din Ierusalim despre alegerea lui prin corespondenţă la catedra patriarhiei Ierusalimului. Intrînd în funcţie, el a început să se lupte cu activitatea misioneră catolică şi protestantă în Palestina, şi a reuşit, păstrîndu-i pe mulţi din turma sa în Ortodoxie, şi chiar convertind pe unii catolici şi protestanţi la ortodoxie. În 1885 a efectuat o examinare a teritoriului Palestinei. La întoarcerea în Ierusalim, a cerut conducerii osamen să unească sfinţeniile aflate în posesia musulmanilor la proprietatea ortodocşilor. A construit şi reconstruit multe biserici şi mănăstiri, aproape dublu a mărit numărul şcolilor populare. La 30 iulie 1890 şi-a lăsat postul şi s-a retras pe ins. Halki. Pînă la moartea sa primea pensie de la patriarhia ierusalimului (în jur de 5 mii de ruble pe an) şi tot aşa o sumă din Rusia (conform ordinului Împăratului Alexandru al III-lea din mijloacele sale personale). De pensia în valoare de 50 de lire (în jur de 450 de ruble) lunar, propusă de sulta, a refuzat. A murit la 5 (18) februarie 1910 pe insula Halki.

[12] ANRM. F. 2119. Op. 1. D. 72. F. 18-18 (fragm.).

[13] Ibidem.P. 20-20 (fragm.).

[14] Ibidem. P. 24-24 (fragm).

[15] ANRM. F. 2119. Inv. 1. D. 72. F. 29-30.

[16] Andrei Vartic http://www.curentul.net/2009/06/18/iraclie-flocea-un-mare-duhovnic-al-basarabiei-interbelice-andrei-vartic/

[17] Savatie Bastovoi, ieromonah. Parintele Selafiil – cel orb de la Noul Neamt. Dragostea care niciodata nu cade. (Отец Селафиил – слепец Ново-Нямецкий. Любовь никогда не перестает.) Editura: Marineasa, 2001.

Стр. 71-72.

[18] Andrei Vartic. http://www.curentul.net/2009/06/18/iraclie-flocea-un-mare-duhovnic-al-basarabiei-interbelice-andrei-vartic/

[19] Hiermonk Savatie Bastovoi https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-selafiil-la-noul-neamt-141233.html

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.