În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Iubiți părinți, frați și surori, iată a cincia și ultima duminică deja de când citim din epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel. Această Epistolă alături de cea către Romani și Corinteni se citește atât de multe duminici la rând ca noi să pătrundem în adâncimea gândirii și teologiei Sfântului Apostolului Pavel, pășind pe calea îngustă a mântuirii. Mai mult ca în alte epistole, în această epistolă, Sfântului Apostol Pavel arată treptele desăvârșirii lăuntrice, duhovnicești. La fel, el arată și obstacolele care stau înainte în calea mântuirii. La sfârșitul acestei epistole, Apostolul Pavel descrie armele cu care un ostaș a lui Hristos poate să biruiască săgețile vrăjmașului. Noi toți suntem ostași a lui Hristos, fiind chemați la această luptă de la Sfântul Botez. Vă amintiți că în prima rugăciune a lepădărilor, de primire a catehumenului, preotul se adresează către duhul cel rău: „Ieşi şi te depărtează de la cel însemnat, noul ales ostaş al lui Hristos, Dumnezeul nostru” (Rugăciunea catehumenului).
Un ostaș nu poate fi imaginat în afara luptei; chiar dacă nu este război, ostașul se pregătește pentru întâlnirea cu dușmanul. La fel, în viața duhovnicească, un creștin nu poate fi imaginat în afara luptei cu răul. El duce această luptă, care continuă permanent și care este o luptă pe viață și moarte. Apostolul Pavel arată prin frumusețea scrierilor, prin frumusețea argumentelor cum este și cum se petrece lupta aceasta.
Epistola de astăzi se mai citește și la tunderea în monahism, arătând că călugărul se află în linia întâi a frontului. De fapt, nu numai călugărul, ci orice creștin, așa cum am arătat mai sus, este ostaș. Apostolul Pavel se adresează către efeseni și către fiecare din noi: „Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”. (Ef. 6:10-12) Acesta este începutul epistolei de astăzi. Aici se arată lămurit care este lupta, de unde vine ispita, pentru ce trebuie să ne întărim întru Domnul. Vrăjmașul nu încetează să caute orice mijloc pentru a ne învinge și a ne doborî. El este în permanentă veghe și neobosit în a lucra căderea noastră. Noi avem o mare milă că nu-i vedem; nu ne ciocnim în mod fizic cu ei. Prin trupul nostru, ca printr-o perdea și un perete ne este ascunsă realitatea lumii duhurilor, însă cu regret, lucrarea lor noi o simțim și des ne ciocnim cu aceasta.
Noi știm cât este de greu și înfricoșător când omul nu conștientizează ce pericol îl paște. Însă, cei care își dau seama de această realitate au la îndemână un arsenal de arme prin care pot nu numai să se apere, dar și să învingă pe vrăjmașul. Să vedem în detalii aceste arme: „Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul” (Ef. 13-14) Deci, prima armă este „Adevărul” cu care trebuie să fie încins mijlocul nostru. Adică, cum ne încingem cu brâul și el este simbol al tăriei așa și adevărul este simbolul statorniciei. Imaginați-vă o trântă între doi viteji. Primul lucru ce caută ei este să se apuce de brâuri, pentru că atunci când cineva pune mâna pe brâu este mai ușor să-l dea jos pe adversar. Deci, revenind la epistolă înțelegem și mai bine, că echilibrul în viața duhovnicească este Adevărul. Acesta este prima armă.
A doua: „îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii” (Ef. 6:14). Ce este „platoșa”? Platoșă este o armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în Antichitate și în Evul Mediu pentru a apăra pieptul și spatele de loviturile dușmanilor. Din punct de vederea duhovnicesc, platoșa este Dreptatea, pentru că numai îmbrăcat în dreptate un adevărat ostaș a lui Hristos poate să se lupte. Cel mai mult îi osândea și îi dojenea Hristos pe fariseii și saducheii de lipsă de sinceritate, sau de dreptate. „Fățarnicilor” – îi numea El. Contrariul viclenii este dreptatea, cu care trebuie să ne înveșmântăm.
„Încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii” (Ef. 6:15). Să ne amintim că prorocul Isaia scria: „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea, a solului de veste bună, care dă de ştire mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat!” (Is. 52: 7) Este o prorocie care vorbește despre predicatori – și aici se are în vedere nu numai misionarii, Evangheliștii, ci pe noi toți, cei ce am primit această veste bună și dorim să o mărturisim, să ne împărtășim cu ea, să o binevestim.
„În toate luaţi pavăza credinţei cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului” (Ef. 6:16). „Pavăza” este o armă defensivă cu care luptătorii își apărau corpul de loviturile inamicului. Deci pavăza este credința noastră cu care respingem și ne apărăm de săgețile celui viclean. „Luaţi şi coiful mântuirii”. Ce este „coif”? Coiful este un acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat, în trecut, de unii ostași în timpul luptei. Din punct de vedere duhovnicesc coiful este o protecție a minții noastre de gândurile cele viclene, rele, hulitoare, otrăvitoare, care ne strică pe noi. Pentru aceasta, Apostolul, „coiful” îl atribui mântuirii. Gândirea, mintea noastră de va fi apărată, va fi salvată de orice primejdie și va fi unită cu Dumnezeu. Toate răutățile pătrund prin gânduri. Dacă primim un gând rău, el ne depărtează de Dumnezeu, ne duce la distrugere.
Luați „sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (Ef. 6:17) Să atragem atenția că, „sabia” este cuvântul lui Dumnezeu. Fără sabie, ostașul nu poate ieși la război la misiune. Dacă ostașul pierde arma el este foarte aspru pedepsit. Din punct de vedere duhovnicesc această armă este cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate și nu trebui nici cum pierdută.
Văzând tot arsenalul acesta al harului lui Dumnezeu să pășim cu îndrăzneală pe calea mântuirii și necăutând la cele ce se întâmplă în lume, în Biserici, să știm că suntem în luptă și putem aluneca oricând. Să dea Dumnezeu, ca purtând armele duhovnicești să nu uităm să le folosim și să rămânem neînviși. Amin.
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
