Despre Hristos, Cel ce face din omul căzut o făptură nouă
(Luca 8, 26-39; Galateni 6, 11-18)
Iubiți frați și surori în Domnul,
Astăzi, Biserica ne pune înainte o întâlnire cutremurătoare: Hristos se apropie de un om stăpânit de demoni, un om care nu mai avea nici chip de om — trăia în morminte, era gol, izgonit din cetate, lipsit de minte și de pace.
Dar Domnul nu fuge de el, ci Se apropie, îl privește cu milă și îi redă libertatea, demnitatea, și pacea.
Apostolul de astăzi ne arată taina din spatele acestei vindecări:
„Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.”
Aceasta este vestea Evangheliei: omul nu este condamnat să rămână în întuneric; oricât de adânc ar fi căzut, în Hristos poate fi renăscut.
Evanghelia nu vorbește doar despre un om îndrăcit dintr-un ținut îndepărtat, ci despre fiecare dintre noi, când ne lăsăm robiți de patimi.
Demonii care îl chinuiau pe acel om — furia, frica, desfrâul, necurăția — sunt aceleași duhuri care ne războiesc și astăzi, doar că în forme mai ascunse.
Omul modern, deși îmbrăcat și civilizat, poate trăi în „morminte” — în singurătate, în dependențe, în neliniște sufletească.
Dar Hristos nu Se teme de murdăria sufletului omenesc. El vine chiar acolo unde pare că nu mai este nimic de salvat.
Când toți fug, El rămâne. Când toți condamnă, El eliberează.
Sfântul apostol Pavel spune că nu rânduielile exterioare (nici tăierea împrejur, nici formele religioase) nu mântuiesc, ci renașterea interioară, lucrarea Duhului Sfânt în om.
Bogatul din Evanghelia de duminica trecută trăia sub Lege, adică în forma exterioară, fără viață lăuntrică.
Omul din Gherghesa, deși părea pierdut, devine în Hristos o icoană a mântuirii: dintr-un posedat devine mărturisitor, dintr-un rătăcit devine misionar.
Așa lucrează harul: nu doar curăță, ci transformă.
Nu doar alungă răul, ci umple sufletul de bine.
Nu doar scoate omul din morminte, ci îl face să stea „îmbrăcat și întreg la minte, la picioarele lui Iisus” (Luca 8, 35).
Observăm că, după vindecare, omul cel eliberat vrea să rămână cu Iisus. Dar Domnul îi spune:
„Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.”
Aceasta este chemarea fiecăruia care a simțit puterea lui Hristos: să devină mărturisitor.
Cei vindecați nu pot păstra tăcerea; ei duc vestea mai departe, prin viața lor schimbată, prin pacea care se vede în ochii lor.
Creștinul adevărat nu se mântuiește doar pentru sine, ci devine lumină pentru alții.
Așa cum omul din Gherghesa a fost trimis înapoi între ai săi, tot așa și noi suntem trimiși în lume, ca să arătăm prin cuvânt și faptă că Hristos face din omul vechi o făptură nouă.
Fraților, fiecare dintre noi are un „ținut al Gherghesenilor” în suflet — un loc ascuns unde ne luptăm cu patimile, cu fricile, cu lipsa de sens.
Dar nu uitați: nu există loc prea întunecat pentru lumina lui Hristos.
El vine și în locul rușinii, și în locul durerii, și în locul păcatului.
Ceea ce ne cere este credința și deschiderea inimii: să-L lăsăm să intre, să-I spunem, ca îndrăcitul vindecat: „Doamne, miluiește-mă!”.
Atunci, omul cel vechi moare și se naște omul cel nou, despre care zice Pavel:
„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume”
Să ne rugăm, iubiți credincioși, ca Hristos să ne elibereze de tot ce ne stăpânește din afară și dinlăuntru.
Să ne dea curajul să trăim ca făpturi noi, nu doar botezați în nume, ci transformați în faptă.
Și, asemenea omului din Gherghesa, să mărturisim prin viața noastră:
„Cât bine mi-a făcut mie Dumnezeu!”
Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
