În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
În Epistola Apostolului Pavel către Efeseni, ca și în Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, suntem chemați să umblăm în lumină, „ca fii ai luminii”. (Ef. 5, 8-19)
Cum este posibil să umblăm astfel?
Întrebarea e veche dar, în același timp, ea este și rămâne actuală pentru toate timpurile și fiecare din noi trebuie să-i găsească răspuns. Și, ceea ce este mai important, să găsească un răspuns potrivit, apropriat, convingător. Experiența întunericului, ca și experiența luminii sunt trăite de fiecare dintre noi, numai că contextul a ceea ce am citit astăzi este al luminii și întunericului spiritual.
Vorbim despre luminarea minții atunci când percepem, înțelegem sau, din contra, despre întunecarea minții când nu reușim să cuprindem o noțiune sau un adevăr. Vorbim despre întunecarea sufletului sau împietrirea inimii când ura, mânia, invidia ne stăpânesc. Alte patimi și vicii, la fel, ne orbesc, chiar uneori ne încătușează, ne fac robi umiliți. Este foarte rău, chiar poate fi tragic când nu observăm și nu înțelegem aceasta.
De aceea, ca să înțelegem mai ușor ne sunt propuse pilde, parabole, metafore. Iată și exemplul omului din Evanghelia de astăzi ne înspăimântă, ne trezește la realitate.
Omul, săturat de toate bunurile pe care le are, nu mai observă pericolul în care se află, ceea ce este groaznic. El nici nu înțelege că aceste averi, bogății nu îi aparțin lui, că ele sunt darul lui Dumnezeu. Noi, la fiecare Liturghie auzim cuvintele anaforei: „Ale Tale dintru ale tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”. Ce înseamnă ele? Ceea ce avem sau ceea ce posedăm, sunt ale lui Dumnezeu și ne sunt date spre folosință. Ca în Pilda dregătorului bogat, noi ne folosim de moștenirea, bunurile, averea Altuia – în cazul dat, ale lui Dumnezeu – și noi trebuie să-I aducem mulțumire și recunoștință pentru aceasta. În sens mai larg, aceste cuvinte sunt atribuite darului Euharistiei, tainei divine primite în timp și spațiu.
Abatele Petru, unul din marile personalități franceze, care a fondant centrul de ajutoare și susținere „Emaus”, spunea: „Dacă nu ai dat ceea ce ai de prisos, ai furat de la cel ce este în lipsă”. Cât de des noi uităm aceasta! Cât de des suntem egoiști, lacomi, zgârciți. „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Lc. 12:19) parcă spunem și noi prin faptele și viața noastră.
Strașnică este întunecarea și nebunia omului avut, satisfăcut de sine însuși, care nu are nevoie de Dumnezeu. De aceea, parcă în unison cu parabola de astăzi, Apostolul ne îndeamnă: „Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului”. (Ef. 5: 15-16). Domnul să ne ajute, ca cuvintele Apostolului Pavel, precum și avertismentul Lui Hristos: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău”(Lc. 12:20-21) – aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu – auzite astăzi la Liturghie, să ne fie călăuză spre schimbare, iluminare, mântuire, spre cunoașterea voii lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
