În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
„Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri. Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”. Şi acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt” (2 Petru 1:16-18).
Iubiți părinți, frați și surori,
Această mărturie a apostolului Petru, care a fost martorul ocular al marei minuni, ne dezvăluie semnificația teologică a acestei sărbători. Cunoaștem textul Evangheliei de astăzi. Toate cele trei evanghelii sinoptice mărturisesc despre acest eveniment. Hristos a luat cu el pe trei dintre cei mai apropiați ucenici ai săi, și anume pe Petru, Iacov și Ioan, și S-a înălțat cu ei pe Muntele Tabor. Acest munte era complet separat de ceilalți munți din Palestina și avea un pisc pronunțat, obținând de aici numele de „buric” – „Tabor”. După o scurtă odihnă, ucenicii L-au văzut pe Învățătorul lor luminat și strălucind ca soarele, înconjurat de doi profeți Mosie și Ilie din Vechiul Testament. Petru, aflându-se în extaz și mare bucurie, drept rezultat a celor văzute, a propus să construiască trei corturi. Atunci când el încă vorbea, un nor luminos i-a acoperit pe ei și toți au auzit glasul lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (2 Petru 1:17). Astfel, în fața ucenicilor a apărut Sfânta Treime: Tatăl – vorbind, Fiul – Schimbat la Față și Duhul Sfânt – care i-a luminat pe toți.
Ce înseamnă acest eveniment pentru noi? Ce ne amintește nouă sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului?
Cât de profundă și importantă este înțelegerea semnificației și esenței sărbătorii?
Ceea ce s-a întâmplat pe Muntele Tabor nu este altceva decât împărtășirea omului la slava lui Dumnezeu. Apostolul Petru scrie în mod clar despre aceasta: „am văzut slava Lui cu ochii noştri”. Aceasta nu este numai întărirea în credință a ucenicilor lui Hristos, nu numai descoperirea de ei a tainei Sfintei Treimi, ci și introducerea lor în Lumina Dumnezeiască, în Slava Dumnezeiască. Această înțelegere este prezentă și în imnografia sărbătorii. Deosebit de frumos este menționată în condacul sărbătorii : „În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule…” (Condacul sărbătorii).
Multe religii ne învață moralitatea, ne învață abstinența, chiar și oamenii necredincioși respectă și susțin disciplina și milostenia, dar nicio religie nu spune că omul poate să participe la slava Dumnezeiască. Creștinismul arată că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât Fiul Său Unul-Născut a devenit unul dintre noi și fiecare, în măsura în care Dumnezeu îi descoperă, poate să fie onorat cu marele dar – comunicarea cu Dumnezeu și asemănarea cu Dumnezeu. Sufletul fiecărei persoane tinde spre aceasta, dar numai cei aleși sunt înălțați pe munte, numai cei care depun și eforturi personale, jertfire de sine, ardoare, dragoste pentru Dumnezeu. Dea Domnul ca fiecare dintre noi să ajungă să fie unul dintre copiii aleși a lui Dumnezeu și în această sărbătoare să conștientizăm acea măreție, acea slavă pe care Domnul ne-o descoperă nouă păcătoșilor și nevrednicilor și să ne alăturăm acestei slave. Amin.
Predica rostită la catedrala Sfintei Treimi din Paris
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
Traducere din rusă: Sosanna Didilica
