Sambata, 31 decembrie comunitatea ortodoxa moldoveneasca din Paris este invitata la Sfânta Liturghie la Biserica din Vanves

Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, sîmbătă, pe 31 decembrie, avem Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastrul, precum și a Sfîntului Sebastian cu soția și ostașii lui. Tot în această zi se împlinesc 5 ani de la moartea vrednicului de pomenire, a episcopului Dorimedont Cecan. La ora 8.30 va fi oficiată Panihida pentru odihna răposatului episcop, apoi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

Hramul comunității ortodoxe moldovenești din Franța pe 3 decembrie

Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, de pe data de 28 noiembrie s-a început postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu această ocazie doresc să reamintesc că perioada aceasta este una de pregătire pentru Crăciun. Fiecare din noi e chemat spre curăţirea şi pregătirea sufletului de a-l întîmpina pe Cel ce vine să se nască în peștera din Betleem.

Următoarea slujbă la biserica din Vanves: sâmbătă, 5 noiembrie

Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, sâmbătă, pe data de 5 noiembrie, când Biserica face pomenirea celor din veac adormiţi eroi, ostaşi căzuţi pe cîmpurile de luptă şi toţi cei ce întru nădejdea Învierii şi a Vieţii veşnice au adormit, va fi celebrat Parastasul (Panihida), după care va fi oficiată Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica Sfinţilor noi Martiri şi Mărturisitori din Vanves.

Brâul Maicii Domnului a fost pentru prima dată adus de la Muntele Athos în Rusia

Sankt-Petersburg, 20 octombrie. La aeroportul Pulkovo sfinţenia a fost întâmpinată de preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse V.V Putin. De la aeroport sfinţenia a fost adusă la mănăstirea de maici Novodievici din Sankt-Petersburg, fiind expusă spre închinare în biserica Învierii Domnului.

Următoarea slujbă la biserica Sfânta Treime din Vanves: sâmbătă, 22 octombrie

Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, sâmbătă, pe data de 22 octombrie, când Biserica face pomenirea sfântului apostol Iakob a lui Alfeu, dreptului Avraam şi nepotului său Lot, preacuviosului Andronic şi soţiei sale Anastasia, va fi celebrată Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica Sfintei Treimi din Vanves.

Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a prezidat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie pe piaţa centrală din Chişinău

Le 9 octobre 2011, en la fête de saint Jean le Théologien, également mémoire du saint patriarche Tikhon, patriarche de Moscou et de toute la Russie, le Patriarche Cyrille a présidé la célébration d’une Divine liturgie sur la place de la Grande assemblée nationale, place centrale de Kichinev.