Învierea Domnului la Catedrala Sfintei Treimi din Paris

În noaptea din 15 spre 16 aprilie 2017, în catedrala Sfintei Treimi din Paris, episcopul Nestor de Corsun, împreună cu un sobor de clerici, a săvîrșit proceseunea praznicală, utrenia pascală și Sfînta și Dumnezeiasca Lituirghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur.

Înainte de miezonoptica Pascală, pentru prima dată în istoria Ortodoxiei Ruse în Franța, în catedrala Sfintei Treimi a fost adus Focul Haric de la Biserica Învierii Domnului (Mormîntul Domnului) din Ierusalim, de către o delegație eparhială în frunte cu ieromonahul Iosif (Pavlinciuc).

Împreună cu episcopul au slujit iereul Maxim Politov, secretarul administrației eparhiale, ieromonahul Iosif (Pavlinciuc), iereul Ioan Dimitrov, iereul Gheorghe Șeșco, protodiaconul Nicolai Rebinder, diaconul Antonii Ivașin și diaconul Roman Onica.

La slujba pascală au fost prezenți domnul Alexand Orlov, Consulul Federației Ruse în Franța și domnul Pavel Latușca, Consulul Republicii Bielorusia în Franța.

Cântând versetul „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorul nostru,“ arhiereul, clerul, enoriașii și oaspeții catedralei au făcut procesiunea pascală în jurul catedralei.

Apoi, conform tradiției bisericești, la Utrenia Pascală episcopul Nestor a citit Cuvîntul Sfîntului Ioan Gură de Aur pentru Sfintele Paști.

Pe parcursul întregii sfintei Liturghii Pascale episcopul și clericii bisericii i-au salutat pe cei prezenți cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului în mai multe limbi: slavonă veche, farnceză, greacă, română, engleză, georgiană.

În timpul împărtășirii clerului, a fost citită Pastorala Preafericitului Patriarh Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii.

La sfîrșit episcopul Nestor a sfințit artosul, iar apoi i-a felicitat pe toți cei adunați și le-a adresat un mesaj de sărbătoarea Învierea Domnului.

În dimineața zilei de Paști, pe 16 aprilie, în catedrală, iereul Maxim Politov a săvîrșit Sfânta Liturghie de Paști pentru cei care nu au avut posibilitate să participe la slujba pascală noaptea.

FoculHaric

episcopul3

episcopul2

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *