Predica din ajunul Duminicii Ortodoxiei

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori, sunt două elemente absolut esențiale pe care noi ar trebui să le urmăm pe parcursul Postului Mare. Cel dintâi: catehumenatul. Acesta, de fapt, ar și fi fost menirea inițială a Postului Mare. Catehumenii, adică cei ce urmau să primească taina Botezului, pe parcursul Postului, prin rugăciune, studiu, post, se pregăteau pentru taina Botezului, pe care îl primeau în Sâmbăta Mare, în noaptea de Paști, sau în Săptămâna Luminată. Și toți posteau: și cei ce erau botezați și cei ce urmau să vină la botez. Cu toții posteau. Biserica a rânduit sobornicitate, frățietate și nu individualism. Cultul nostru liturgic, textele liturgice, prin excelență, exprimă comuniunea și unitatea pe care o urmăm în Biserică.

Al doilea aspect esențial este penitența sau pocăința. Treptat catehumenatul a dispărut din Biserică, deja spre finele secului al X-lea, și accentele din Postului Mare mai mult au căzut pe pocăința celor ce au căzut în păcat. Noi cu toți suntem botezați. Unii am primit botezul la maturitate, alții în pruncie, dar care dintre noi a păstrat haina Botezului neîntinată? Cine a rămas în haina luminoasă pe care a primit-o la Botez? Cu toții am greșit, nimeni nu este fără de păcat. Și, iată, Biserica vine în întâmpinarea noastră și ne oferă această a două șansă, de a ne pocăi. Și aici, iarăși, exprimăm o pocăință colectivă. Lucrul acesta s-a simțit în deosebi în Săptămână aceasta, la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, când cu toții am mărturisit starea noastră de pocăință, de regret pentru ceea ce am făcut și pentru faptul că ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Eu aș îndrăzni chiar să spun și mai mult. Noi ar trebui să ne asumăm și păcatele aproapelui nostru, ca într-o familie. Noi, chiar dacă suntem bine, sănătoși, dar dacă cineva din familie are probleme foarte mari, problema lui devine și problema noastră. Nu putem spune că suntem separați. Prin urmare, dacă cineva dintre noi cade, e și vina și responsabilitatea noastră pentru problema aproapelui nostru.

Sfântul Marcu Ascetul vorbește despre trei mari păcate esențiale, trei mari capete ale păcatului. Și care sunt ele? Știți despre ce e vorba? E uimitor despre ce vorbește el. Cel dintâi este neștiința. Neștiința este capul răutăților. De ce anume neștiința? Și faptul că noi nu știm anumite lucruri nu ne absolvă de păcat. Chiar așa precum în viața de zi cu zi, ca și în viața cotidiană. Dacă nu cunoști legislația, asta nu înseamnă că suporți consecințele mai puțin. Dacă nu știi că aici parcarea este interzisă, nu înseamnă că amenda e mai mică pentru cei ce nu știau.

Cel de-al doilea păcat capital este uitarea. Adică, cândva am știut, dar am uitat. Și aceasta din păcate este o caracteristică a lumii actuale. A Europei în general, care la origine este creștină, dar iată, am ajuns într-o epocă secularizată, încât nouă ne este rușine să spunem că suntem creștini. Si așa nu numai în Franța, așa este în toată lumea, din păcate.

Al treilea păcat este nepăsarea sau indiferența. Acesta probabil că este cel mai dureros. Iată, noi avem două instrumente esențiale pentru a contracara aceste păcate. Și aceste sunt în primul rând Triodul – slujbe absolut deosebite și unice, de care putem să ne bucurăm în aceasta perioadă – și, cel dea-l doilea, este Sfânta Scriptură.

Să înțelegem că post nu înseamnă numai abținerea de la bucate. Postul ne indică absolut o stare deosebită prin rugăciune și prin studiu. Gândiți-vă că Mântuitorul Hristos în Muntele Carantana, când a postit 40 de zile, , toate răspunsurile pe care le dădea diavolului erau din Sfânta Scriptură. El nu zice de la El absolut nimic, de unde mulți teologi presupun că esențial este a cunoaște Sfânta Scriptură. Găndiți-vă că și un mare teolog, Vladimir Loschii, care a lucrat aici, la Paris, pe parcursul Postului Mare, citea de trei ori Biblia.

Să dea Dumnezeu noi, măcar o dată să citim integral Evangheliile și, în măsura în care ne permite timpul, Faptele Apostolilor și Epistolele. Să dea Dumnezeu cu pace să întâmpinăm ziua învierii spre care iată, și pășim. Amin.

Părintele Mircea Rusnac

 

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *