Pelerinajul, este el oare necesar în lucrarea de creștere duhovnicească?

26 octombrie. Introducere. Pelerinajul, este el oare necesar în lucrarea de creștere duhovnicească?

Dragi frați și surori, începem noul an de învățământ 2021-2022. În acest an de formare spirituală, vom continua cercetările noastre în domeniul spiritualității ortodoxe. Tema prelegerii noastre introductive de astăzi este „Pelerinajul, este el oare necesar în lucrarea de creștere duhovnicească?” Însăși denumirea în sine ne sugerează problematica temei. În afară de această întrebare, ne vom strădui să tratăm și alte aspecte ale acestui subiect în obiectivitatea noastră și să găsim răspunsuri la următaorele întrebări : Care este sensul pelerinajului? Ce factori pozitivi ascunde acest fenomen? Ce atitudine aveau față de pelerinaj sfinții și scriitorii bisericești?

Vom căuta răspunsuri la aceste întrebări în patrimoniul duhovnicesc a predecesorilor noștri. Dat fiind faptul că scopul nostru inițial este de a studia manuscrisele neexplorate și nepublicate anterior, vom contiua să lucrăm asupra moștenirii lăsate de arhimandritul și starețului mănăstirii Noul-Neamț, Andronic (Popovici). El ne-a lăsat un număr imens de lucrări, atât istorice, cât și etice (morale și spirituale). Majoritatea dintre acestea nu au fost încă studiate și se află în Arhivele Naționale ale Republicii Moldova. Pe lângă lucrările examinate despre istoria mănăstirilor Neamț, Secul, Noul-Neamț, precum și despre istoria Bisericii Moldovei, istoria Bisericii Ortodoxe, părintele Andronic a făcut multe pelerinaje, lăsând astfel schițe și îndrumătoare. Arhiva conține trei dintre acestea: 1. Pelerinajul în Țara Sfântă, 2. Pelerinajul la Athos și 3. Pelerinajul la Lavra Peșterilor din Kiev.

El face nu doar o descriere a călătoriei la Ierusalim, Kiev, Sfântul Munte, el face o apologie a pelerinajului. Despre aceasta am vorbit anul trecut, dar aici aș vrea doar să amintesc că Andronic indică patru scopuri ale pelerinajului: 1. De a îndepleni jurămintele făcute lui Dumnezeu, 2. De a-i mulțumi lui Dumnezeu, 3. De a manifesta dragostea față de lucrurile sfinte și sfinți, și 4. De a înregistra cele văzute, adică de a împărtăși bucuria cu cei care nu au vizitat încă locurile sfinte sau nu o pot face.

Dat fiind faptul că anul trecut nu am avut destul timp să ne oprim în detaliu asupra acestor argumente, vom reveni la fascinanta călătorie spirituală și istorică, pentru a ne cufunda în bogăția moștenirii lăsate de părintele Andronic și a altor Părinți ai Bisericii. Este interesant să facem cunoștință cu descrierea pelerinajelor sale, cu trimiterile la Vechiul și Noul Testament, adică de a examina argumentele aduse în folosul pelerinajului și de a privi obiectivul inițial pe care el îl propune cititorului.

Andronic, pe lângă datele istorice, subliniază faptul că pelerinajul este o ispravă pe calea mântuirii și transformării duhovnicești. Andronic vedea scopul final al pelerinajului în aceeași isihie și călătorie duhovnicească în adâncul sufletului său.

Dar să le luăm pe toate pe rând.

Părintele Andronic citează argumente din Sfânta Scriptură despre pelerinaj, punând accentul pe Sfânta Tradiție, în  care Maicii Domnului i se acordă un rol important în ceea ce privește pelerinajul.

Iată un fragment din lucrarea lui: «Ni se cuvine însă să știm și aceasta, cum că nu numai acum în zilele noastre este obiceiul de a merge omenirea pre la sfintele locuri și mai ales la Ierusalim, ci cu mult mai mulți se duceau și în vremile vechi, încă înainte de întruparea lui Dumnezeu – Cuvântului, ca în israiltenească (lege) a Vechiului Testament, era legiuire hotărâtă ca în tot anul să călătorească fiecarele israiltean și să vie în Ierusalim ca să se închine adevăratului Dumnezeu, precum o adeverează aceasta și pentru Mântuitorul nostru, Sfântul Evanghelist Luca zicând: „și se duceau părinții lui în fișticarele an în Ierusalim la praznicul Paștilor. Și când a fost de doisprezece ani, suindu-se ei în Ierusalim, dupre obiceiul praznicului și svârșind zilele când s-au întors ei a rămas Iisus pruncul în Ierusalim și nu a știut Iosif și mama lui” (Lc. 2:41-43), deci această rânduială se facea atuncea ca o închipuire a rânduielii acestei de acum”. Căreia pilde trebuiaște a-i urma și mai cu mai mare sârguință tot neamul creștineasc, dacă poate. Căci, în Darul nou, are pildă a creștineștii cercetări pre la sfintele locuri mai întâi chiar pre însăși pre cea fără de prihană, pre Preacurata Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, de care spun predaniile cum că după Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, la ceruri, i-a iubea să încongioare adesea ori sfintele locuri în Ierusalim și să se roage Fiului și Dumnezeului Său, și să sărute cu dragostea cea de mamă, sfânta piatră a gropii Lui, cei de viață dătătoare, în care se odihnise Dumnezeiescul Adormit de trei zile și de acolo cu liniște se depărta pre la Sfânta Golgota și pre la toate locurile, închinându-se. (Vom sublinia faptul că închinarea în sine se făcea în tăcere, în liniște. În pelerinajele moderne, din păcate, accentele se schimbă, totul se transformă într-o grabă și „căutare de har, de sfințenie”: cum să vizitezi mai multe locuri, cum să cumperi mai multe obiecte sfinte (cruci, icoane), cum să urci mai sus? Acest lucru este complet opus însăși ideii de pelerinaj și modului în care acesta era săvârșit de Sfânta Familie. Dreptul Iosif și Fecioara Maria simțeau atâta liniște și pace în drumul lor de întoarcere de la Ierusalim, încât nici nu au observat absența fiului lor Iisus. – i.I.) Făcând-o aceasta spre necurmata aducere aminte de viața lui Hristos cea de pe pământ și de patima și de moartea Lui. Muntele Eleonului de unde s-au înălțat la ceruri Domnul nostru Iisus Hristos, a fost cel mai iubit loc al singuraticii rugăciuni a pururea Fecioarei Mariei, Născătoare de Dumnezeu, căreia îi urmau și sfintele mironosițe: Maria Magdalena și celelalte»[1].

În continuare, el povestește despre toate situațiile revoltătoare când unii dintre locuitorii Ierusalimului încercau să împiedice aceste pelerinaje. Cu toate acestea, acoperiți de harul lui Dumnezeu, Maica Domnului și persoanele care o ajutau, sfintele femei – mironosițele, încercau să evite orice piedici și se duceau neîmpiedicați prin locurile dragi inimii lor. «Apoi negreșit că și acum tot același bun daru este și cu toți aceea care din toată inima lor au aplecare și curată cugetare a se duce la sfintele locuri și mai cu osebire la Dătătorul de viață Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos»[2].

Aducând aceste exemple de pelerinaj în hagiografia bisericească, Andronic argumentează cu voce tare și, parcă, provoacă cititorul:

«cine voiește ca să știe adevărul celor grăite, cetească numai viețile sfințilorși va cunoaște cum că rari dintre mult evlavioșii arhierei și pustnici n-au călătorit la Ierusalim ca văzând sfintele locuri să se închine lor și să binecuvinteze pre Dumnezeu cela ce pentru mântuirea noastră cu minunat chip s-a odihnit acolo și să-i aducă Lui acolo rugăciunile sale”[3]. În așa mod, el justifică din punct de vedere istoric pelerinajul.

 

Despre beneficiile pelerinajului după Andronic

Andronic, prezentând argumente istorice, subliniază beneficiul moral și duhovnicesc pe care pelerinii și călătorii îl aveau din călătoria întreprinsă: «pricinuindu-i multe mijloace spre ași îndrepta năravurile și a-și înălța simțirile sufletești către Dumnezeu»[4].

În continuare, el meditează despre pelerinaj și indică un nou argument cu privire la acesta: «Să înțelege dar, dintru toate aceste adevăruri, cum că carele umblă pe la sfintele locuri, acela primește mare folos, acela din vreme binecuvintează pre Mântuitorul Hristos în fața sfinților cu al cărora nume s-a proslăvit și însuși locurile prin a lor viețuire sfântă pre pământ. Și își gătește luiiși și aicea ajutători puternici pentru orișice întâmplare și grabnici mijlocitori înaintea lui Dumnezeu pentru a sa mântuire, la ziua cea de pre urmă a judecății ce va să fie»[5].

Din folosul general adus de pelerinaj, Andronic caută avantage duhovnicești și justificare pentru sine în pelerinajul său individual: «Că pentru aceasta mai mult și călătorie am făcut eu, numai și numai ca să primesc sfătuirea de la bărbați cu fapte bune și sfințiți, și să câștig ceea ce nu o aveam”[6].

Fericita Etheria din Bordeaux, Galia (Franța de azi) căuta același folos duhovnicesc, după cum este descrisă de călugărul Valerie în 650: «Ea a devenit cu bucurie pelerină aici pe pământ pentru a-și primi partea ei de moștenire în Împărăția Cerurilor și pentru a fi primită în societatea fecioarelor și de către Cea mai Slăvită Împărăteasă Cerească, Maria, Maica Domnului. <…> În acele zile, când razele sfintei credințe universale și-au revărsat lumina lor peste această țară a apusului îndepărtat, Cuvioasa fecioară Etheria, înflăcărată de dorința de a dobândi harul lui Dumnezeu, sprijinită de ajutorul lui Dumnezeu, cu o inimă de nezdruncinat a întreprins o călătorie prin aproape întreaga lume. Sub îndrumarea Domnului, ea a ajuns în locurile sfinte și dorite – nașterea, patimile și învierea Domnului, trecând prin diferite provincii și țări și vizitând numeroase morminte ale sfinților martiri de pretutindeni pentru a se ruga și a se lumina duhovnicește»[7].

Clericii Patriarhiei Ierusalimului care întâlneau pelerini în secolul al XIX-lea știau despre această dorință a vizitătorilor și îi tratau cu demnitate, oferindu-le nu numai hrană fizică, dar și spirituală. Iată cum scrie Andronic despre aceasta: «Și ni s-au făcut și cuvânt, făgăduindu-ne plată cerească și veșnică de la a toate văzătorul Dumnezeu. Pentru a căruia dragoste am făcut această sfântă călătorie prin așa primejduincioase căi: pre mare și pre uscat»[8]. Andronic descrie în detaliu cum au fost întâmpinați, cum au fost hrăniți, cum erau însoțiși pelerinii, câți clerici se ocupau de pelerini, etc.

Acum ajungem la momentul central al reflecțiilor lui Andronic despre pelerinaj. El vede în pelerinaj un tip de călătorie către Ierusalimul Ceresc. El spune direct despre aceasta: «Căci, izbândirile sfinților bărbați, sânt pildele cele de săvârșit cu care se apropie de Hristos, cei ce iubesc pre Hristos. Că aceste pot să lucreze la fiește carele iubitoriu de Hristos, ca să aștepte ziua și ceasul când să purcede din viața aceasta și să călătorească vesel ca să primească pre preadulcele Mântuitoriu Hristos, precum îl poftea și Sfântul Marele Apostol Pavel»[9].

Acest citat atât de viu ne prezintă toată profunzimea înțelegerii spirituale a pelerinajului de către p. Andronic. El ne duce la un alt nivel de înțelegere a acestui fenomen. Această reflecție este în consonanță cu povățuirile Sfântului Grigorie de Nyssa, adunate în scrisoarea «Despre cei care călătoresc la Ierusalim», în care avem următoare relatare: «Căci schimbarea locului nu îl aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi. Dar oriunde te-ai afla, Domnul va veni la tine, dacă lăcașul sufletului tău se va dovedi a fi astfel încât Domnul să poată sălășlui în el și să umble»[10]. Însuși Mântuitorul, într-o discuție cu samariteanca, răspunzând la întrebarea ei despre locul de rugăciune, spune: «crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte» (Ioan 4:21-23) Prin aceste mărturisiri, toate pelerinajele fizice parcă își pierd din valoare. Ele își pierd din importanța și semnificația sfântă prin prisma Evangheliei.

Știind despre aceasta, ne amintim de explicația apostolului Pavel către corinteni, foarte actuală pentru toți cei care merg în pelerinaj: «Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi» (1 Cor 3:2), precum și de numeroase exemple de pelerinaj, mersul la Sfântul Mormânt sau în alte lăcașuri sfinte ale multor, multor sfinți, mai ales în tinerețe sau la început de viață duhovnicească. Aproape toți cunoaștem exemplul cuvioasei Maria Egipteanca și nu numai al ei.

În faptele apostolilor este descris în detaliu pelerinajul apostolului Pavel la Ierusalim și ispitele lui legate de acest pelerinaj (cap. 21-28). Apostolul Pavel știa că acest pelerinaj va fi urmat de multe necazuri, dar nu numai că nu a renunțat la el, dar și i-a grăbit realizarea. «Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav; Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor. Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim. Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus.»  (Faptele Apostolilor 21:10-13).  Apostolul Pavel arată că dorința lui de a ajunge la Ierusalimul Ceresc trece prin dorința de a vedea Ierusalimul pământesc.

 

Biserica va marca mâine sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva de Iași. Întreaga ei viață și virtuțile duhovinicești au fost săvârșite în pelerinaj.

Ea s-a născut în orașul Epivat (Επιβάτες, în prezent Selimpash lângă Istanbul, Turcia), pe malul Mării Marmara, lângă Constantinopol. Fratele ei a fost Sfântul Eftimie, episcop în localitatea Madite (a trecut la Domnul în anii 989-996). După moartea părinților ei, Parascheva a împărțit toată averea rămasă și a plecat la Constantinopol, unde a locuit timp de cinci ani. Acolo a primit călugăria și a pornit în Țara Sfântă pentru a se închina la sfintele locuri. După pelerinaj, ea s-a stabilit ca pustnică în deșertul din valea Iordanului. Cu doi ani înainte de moarte (a murit ea la 27 de ani), ea a avut o vedenia îngerului care i-a spus să se întoarcă acasă. Este important de subliniat că ea s-a întors acasă în calitate de pelerin, din latină peregrinus înseamnă „pelerin, străin”. Desigur, nimeni nu a recunoscut-o, și așa nefiind recunoscută de nimeni, după ce a trăit doi ani în patria sa, a plecat la Domnul. Parascheva a fost înmormântată în cimitirul comun. Din viața sa aflăm că moaștele ei au fost găsite în mod miraculos, după ce lângă ea a fost înmormântat un pescar. Episcopul local a avut o vedenie în care a fost chemat să ia corpul Sfintei de lângă celelalte trupuri putrezite. Îndeplenirea porunca, episcopul a găsit moaștele întregi ale cuvioasei Parscheva, le-a așezat într-o raclă în biserica din localitate, unde ele au început a izvorâ diferite minuni și faceri de bine.

Este interesant de asemenea de urmărit cum moaștele Sfintei, după moarte, au continuat pelerinajul și au devenit ele însele un loc de pelerinaj. În 1238, din ordinul țarului bulgar Ioan Asen al II-lea (1190 – mai/iunie 1241), moaștele Sfintei Parascheva au fost transferate în orașul Târnovgrad. După cucerirea Bulgariei de către turci, moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase din țară la cererea prințesei sârbe Militsa (a. 1335 – 11 noiembrie 1405) și duse la Belgrad. Când Suleiman I (1520-1566) a ocupat or. Belgrad în 1521, el a luat, pe lângă alte lucruri de preț, moaștele Cuvioasei Parascheva și le-a dus la Constantinopol. În 1641, la rugăminea domnitorului moldovean Vasile Lupu (1595-1661), li s-a permis să transfere moaștele Sfintei Parscheva la Iași, unde se află și până în prezent.

În încheiere, aș vrea să doresc tuturor celor care au posibilitate să meargă în pelerinaj și celor care nu au această oportunitate, celor care au nevoie și care călătoresc imaginar, să-și înalțe gândurile spre cer și duhovnicește să urce la locul vieții veșnice. Iar citatul de la Sfântul Grigorie Teologul va fi de folos fiecăruia și ne va ajuta să reflectăm și conștientizăm tot ce este legat de pelerinaj:

«De aceea, cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L în locurile unde vă aflați. Deoarece schimbarea locului nu îl aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi. Dar oriunde te-ai afla, Domnul va veni la tine dacă sălașul sufletului tău se va dovedi a fi astfel încât Domnul să poată sălășlui în el și să umble (Lev. 26, 12). Iar dacă omul tău interior este plin de gânduri viclene, chiar dacă ai fi pe Golgota, sau pe Muntele Măslinilor, ori la mormântul Învierii, ești atât de departe de a-L primi pe Hristos, ca și cei care nici nu au mărturisit începuturile credinței. Deci, iubiților, sfătuiți-i pe frați ca ei din trup (în chip virtual) să călătorească la Domnul, și nu din Capadocia în Palestina»[11].

 

Ieromonah Iosif (Pavlinciuc)

[1] ANRM F. 2119. Оp. 3. D. 43. P. 2. – 2 (fragm).

[2] Ibidem. P. 2 (fragm).

[3] Ibidem.

[4] Ibidem. P. 2.

[5] Ibidem. P. 3.

[6] Ibidem. P. 2.

[7] La sursa de apă vie. Scrisori de la un pelerin din secolul al IV-lea. În cartea: Ascetii evlaviei de pe Muntele Sinai. Scrisori de la un pelerin din secolul al IV-lea. M., 1994. p. 136. / К источнику воды живой. Письма паломницы IV века. В кн.: Подвижники благочестия Синайской горы. Письма паломницы IV века. М., 1994. С. 136. https://azbyka.ru/o-palomnichestve-i-strannichestve

[8] ANRM F. 2119. Оp. 3. D. 43. P. 11.

[9] Ibidem. P. 2.

[10] https://www.pravmir.ru/palomnichestvo-kak-strast-ili-sposob-poiska-boga/

[11] http://www.orthedu.ru/books3/duh-nastavlenia/15711-svyatitel-grigoriy-nisskiy.-o-teh-kotorye-predprinimayut-puteshestviya-v-ierusalim.html

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *