În perioada 12 septembrie – 2 octombrie 2017, cu binecuvântarea Sanctității Sale Chiril, patriarhul Moscovei și a Întregii Rusii, vor fi aduse moaștele Sfântului Teofan Zăvorâtul și icoana Maicii Domnului, pe care el o venera, în cadrul bisericilor Eparhiei Corsunului din Franța.
admin
Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie de la Neamţ la Paris
În perioada Postului Mare pînă la vacanța de vară Slujbele vor avea loc la Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie de la Neamț la Paris, la Biserica Sfîntului Duh din Clamart, astfel…
Biserica Sfântului Leu și Gilles din Paris (moaștele Sf. Elena)
Biserica Sfântului Leu și Gilles din Paris (moaștele Sf. Elena) Adresa : 92, rue St Denis (m. Etienne Marcel) Acatistul Sfântului Constantin și a Sfintei Elena este citit în fiecare vineri, începând cu ora 16.00 : 1 septembrie 2017 – 29 iunie 2018. VINERI, 17 NOIEMBRIE, ORA 17.00 – celebrarea Continuă lectura
Sfânta Liturghie la Biserica Sfântului din Clamart cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2017
În perioada 16 – 17 septembrie se desfășoară Zilele Europene ale Patrimoniului. Cu această ocazie, deoarece Casa lui N. Berdiaev face parte din lista obiectelor de Patrimoniu European, la Biserica Sfântului Duh din Clamart va fin organizat un program special.
Centrul de Pelrinaje din Paris vă invită la un pelerinaj în Țara Sfântă
Pelerinajul va avea loc în perioada 26 noiembrie – 3 decembrie 2017.
Hramul mic al Bisericii Sfinților Trei Ierarhi din Paris
La 26 august, în catedrala Sfinților Trei Ierarhi din Paris au avut loc manifestații cu ocazia sărbătorii proslăvirii sfîntului Tihon, episcop de Voronej, făcătorul de minuni din Zadonsk, în cinstea căruia este sfințit al doilea pristol (mic) al bisericii.
Predică în Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat)
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh. „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.”
Predică în Duminica a 11-a după Cincizecime
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfîntului Duh. Stimați părinți, frați și surori, în citirea Evangheliei de astăzi am auzit pilda lui Iisus Hristos despre doi datornici (Мatei 18. 23-35).
Moaștele Sfintei Matrona la Paris
Stimați părinți, frați și surori, pe data de 6 august 2017, la Catedrala Sfinților Trei Ierarhi din Paris a fost adusă o părticică din moaștele Sfintei Fericitei Matrona de la Moscova pentru rugăciune și închinare. Moaștele se vor afla aici pînă pe data de 28 august 2017
Predică din duminica a 9-a dupa Cincizecime
În numele Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh. Stimați părinți, frați și surori, am început predica cu citirea din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel pentru a vă îndemna să reflectăm împreună asupra chemării apostolului Pavel de a conlucra cu Hristos în organizarea bisericii spirituale interne.
La Paris a avut loc festivalul „Ziua Ortodoxiei”
La 5 iunie 2017, ziua Sfîntului Duh, la inițiativa și cu suținerea organizatorică a Asambleei episcopilor ortodocși ai Franței (AEOF), în capitala franceză a avut loc Ziua Ortodoxiei în Paris.
Comunitatea Bisericii Sfîntului Duh din Clamart și-a marcat ziua hramului
Luni, 5 iunie 2017, în ziua sărbătorii Sfîntului Duh, Biserica Sfîntului Duh din Clamart și-a marcat ziua hramului.