Predică din duminică a 29-a după Cincizecime

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți frați și surori,

În citirea Evangheliei zilei de astăzi am auzit despre milostivirea lui Dumnezeu față de zece leproși și despre recunoștința adusă Mântuitorului Hristos numai de către unul din cei vindecați (Lc. 17:12-19). Citirea Apostolului ne dezvăluie bunătatea și dragostea lui Dumnezeu față de toată omenirea și față de fiecare om în parte (Col. 1:12-18).

Biserica, prin cuvintele Apostolului Pavel, ne propune cea mai adâncă temă din teologia creștină și anume – „motivul și scopul creației”.

Mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină”, (Col. 1:12) „Pentru că întru El (Hristos) au fost făcute toate” (Col. 1:16) să medităm asupra acestor cuvinte.

Cât de des mulțumim noi lui Dumnezeu, care „dintru neființă întru ființă nea adus, și căzând noi iarăși ne-a ridicat, toate făcândule până cea nea suit la ceruri” (Rugăciunea din Canonul Euharistic la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)? 

Problema motivului sau scopului creației și existenței îl frământă pe om din totdeauna. Filozofii din toate timpurile meditau asupra acestei întrebări, dând naștere diferitelor școli și sisteme filozifice. Nu vom intra în mulțimea concepțiilor și ideilor pe marginea acestei teme, vom arata însă doar ceea ce ne este revelat în Sfânta Scriptură. 

Dumnezeu ne creează din dragoste și pentru Dragoste. El creează toate, adică: „cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii”. (Col. 1:16) Lumea îngerească s-a creat ca să-L laude pe Dumnezeu, însă aceasta n-a fost destul pentru Dragostea lui Dumnezeu. El îl creează pe om „după chipul Său” (Facerea 1:27), ca omul să participe în deplină libertate, ca fiu și moștenitor, în toată frumusețea și bunătatea creației: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1:36). Pronia lui Dumnezeu pentru om a fost încălcată de omul singur. Și, totuși, după căderea în păcat, Dumnezeu nu-l lasă, ci continuă să intervină în viața omului, vizibil sau invizibil. E regretabil faptul că numărul celor care văd mâna lui Dumnezeu în viața lor și se întorc cu mulțumire la Dumnezeu este foarte mic. El poate fi comparabil cu această istorisire a acestor zece leproși din Evanghelia de astăzi: unul din zece. Însă, pentru noi creștinii, aceasta este un îndemn să căutăm partea celor ce sunt recunoscători. Însuși apartenența noastră la cultura și civilizația europeană ne vorbește de acest duh de recunoștință față de Dumnezeu prin faptul că în limba română, precum și în mai multe limbi europene, însuși terminul „duminică”, etimologic, provine din latină „dies dominicus” ceea ce înseamnă „ziua domnului”  aceasta trebuind să fie consacrată Domnului. 

Făcând o recapitulare a celor spuse, trebuie să menționăm că Dumnezeu întotdeauna lucrează în viața omenirii, caută o colaborare cu noi, și rămâne ca noi să pășim în întâmpinare Lui. Să ne punem astăzi și o altă întrebarea: „care este recunoștința mea față de Dumnezeu, care este răsplata adusă Lui, cum trebuie să se manifeste dragostea mea față de El?” Găsind răspuns la acestă întrebare să dobândim și binecuvântarea lui Dumnezeu, prin rugăciunile sfintelor mucenice Barbara și Iulinia a căror pomenire o săvârșim astăzi. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *