În numale Tatălui, și al Fiului, și a Sfântului Duh,
„Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31)
Cu aceste cuvinte s-a adresat Domnul nostru Iisus Hristos către apostolul Petru, atunci când acesta a coborât din corabie, a mers pe apă, dar văzând vântul și valurile, s-a temut.
Evanghelia de astăzi ne mărturisește despre faptul, cum Mântuitorul, a dat drumul apostolilor, mulțimilor, iar El s-a dus în loc pustiu, să se roage Singur. Acest gest este un exemplu pentru noi. Domnul ne lasă și pe noi, ne îndrumează, ne trimite în această lume, nu pentru a deznădăjdui, dar pentru a ne strădui să trasnformăm cuvintele Lui în fapte și lucruri bune, pentru a mărturisi despre dragostea lui Dumnezeu. Însuși Hristos a rămas singur și s-a dedicat rugăciunii. El ne dă exemplu și nouă, cum să ne rugăm, să fim fermi și concentrați.
Ce se întâmplă cu ucenicii lui Hristos? Când corabia lor era departe de țărm – a început furtuna. Ucenicii s-au speriat, cunoscând consencințele care pot avea loc drept rezultat al unui asemenea vânt maritim. S-au înspăimântat însă și mai tare când l-au văzut pe Mântuitorul mergând pe apă și au strigat de frică. Atunci Hristos le-a adresat cuvintele pline de siguranță și liniște : „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:27).
Acest eveniment din viața apostolilor lui Hristos este o lecție și pentru noi. Asemenea lor, și noi ne întâlnim adesea cu furtuni, dar nu legate de natură, ci de viața cotidiană. Cât de des ne copleșesc remușcările, îndoielile, contradicțiile interioare, care sunt mai îngrozitoare decât furtuna. Suntem gata să strigăm, să cerem ajutor. Cât de des în viață suntem confruntați cu suferințe și dureri, dacă nu de la cei apropiați, atunci de la cei îndepărtați. În asemenea momente, descurajarea, deznădejdea ni se furișează în suflete și avem impresia că nu mai există salvare. Furtuna ne curpinde viața. Și iată că anume în aceste clipe vedem prezența vădită a lui Dumnezeu, îl vedem pe Hristos apropiindu-se. Mulți dintre noi, în acestea momente, se aseamănă cu apostolul Petru, care auzind că acesta este Hristos, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă” (Matei 14:28). Și noi suntem gata să mergem spre Domnul, când simțim greutăți în zile de ispită, și căutăm bucuria și mângâierea. Suntem gata să alergăm spre Domnul, și Domnul, ca și lui Petru, ne permite acest fapt. „Vino” (Matei 14:29) – spune El lui Petrui. „Vino” – ne spune El și nouă.
Coborând din corabie, Petru a mers pe apă. Minunea s-a întamplat. Cu toate acestea, slăbiciunea omenească a prevalat. Începând să observe ce se întamăplă în jur, și deja nevăzându-L atât de clar pe Hristos, Petru a început să se scufunde. Atunci el a strigat: „Doamne, scapă-mă!” (Matei 14:29). Imediat Hristos i-a întins mâna și l-a susținut pe Petru. Nu cunoaștem distanța la care se afla Hristos, însă știm că Petru a fost îndată salvat. Acest exemplu reprezintă o mare mângâiere pentru fiecare dintre noi. Să strigăm în zilele de deznădejde și durere: „Doamne! Ne înecăm, mântuiește-ne”.
Domnul ne va întinde și nouă mâna Sa. Important, însă, să nu ne îndoim și să nu ne temem. Cuvintele Mântuitorului: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31) sunt adresate nouă.
Iubiți părinți frați și surori,
Niciodată Domnul nostru care ne iubește atât de mult, nu ne părăsește. Nicioadă nu ne lasă. Fie când este vorba de ispite sau de valurile vieții de zi cu zi, fie în credința puțină sau în îndoială. Domnul este alături de noi. Să ne adunăm toată forța, curajul, credița și să strigăm Domnului: „Doamne, mântuiește-ne. Perim». Domnul ne va întinde o mână de ajutor și ne va salva. Amin.
Vă felicit pe toți cu ocazia zilei de duminică și a sărbătorii Sfinților părinți de la șase soboare ecumenice. Eu doresc ca Dumnezeu să ne întărească pe toți cu mila Sa. Să ne întindă și nouă mâna Sa ca lui Petru, ca prin ajutorul Lui să ne întărim sufletește și trupește și să putem parcuge marea acestei vieți cu ajutorul Lui.
Ieromonahul Nicodim Pavlinciuc
Predică rostită la mănăstirea Noul-Neamț, duminică, 29 iulie 2018
