În numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh.
„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Mc. 8:34)
Iubiți părinți, frați și surori, acest îndemn, Mântuitorul Hristos îl face ucenicilor săi înainte de Patima Sa cea de bună voie, arătându-le calea pe care trebuia să meargă El și cei ce Îl vor urma.
Acest îndemn, al lui Hristos, ne desfășoară mai multe lucruri care trebuie să le însușim și să le înfăptuim în viața noastră. În primul rând el se referă la „lepădarea de sine” și în al doilea rând, la purtarea Crucii. Cum poate omul să se lepede de sine? Punând această întrebare sau numai gândindu-ne la ea, răspundem că această este practic imposibil. Știm că nu putem scăpa de noi înșine. Putem schimba locul, hainele, prietenii, însă noi rămânem aceiași. Mântuitorul astăzi ne cheamă spre o lepădare deosebită. Nu spre schimbare exterioară, ci spre o lepădare interioară, care se face cu efort, pentru a putea purta Crucea. În acest context al lepădării de sine, Hristos pune întrebare: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Mc. 8:36) Înțelegem că e vorba de o lucrare lăuntrică, de ceva ce ține de suflet și de viață duhovnicească. Noi de multe ori căutăm să ne îmbunătățim viața prin lucruri exterioare, prin confortul material, uitând că bunăstarea nostră depinde de confortul lăuntric. „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Mc. 8:35) Prin aceste cuvine ni se descoperă taina pe care Hristos a venit să o descopere, ucenicilor Săi, poporului iudei și lumii întregi. Noi suntem îmbrăcați în omul cel vechi după poftele, gusturile, dorințele lui, dar suntem invitați să ne îmbrăcăm în omul cel nou. Să lepădăm de ceea ce este vechi în noi și să lucrăm conform Duhului lui Dumnezeu. De fapt noi toți am promis aceasta hotărâtor la Taina Sfântului Botez prin răspunsurile afirmative: „Mă unesc cu Hristos.” Când suntem cufundați în cristelniță, simbolic murim pentru trup, lepădăm omul cel vechi din noi și înviem spre viața ce veșnică. Această moarte și înviere se întâmplă atât de dureros, că este comparată cu răstignirea. Apostolul Pavel spune clar despre acesta „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” (Gal. 2:20) Tot Apostolul Pavel în aceeași epistolă către Galateni spune: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4:19) ori „până ce Hristos se va însemna în voi.” Să luăm aminte cum prezintă această renaștere apostolul! El subliniază că aceasta se petrece cu durere, ca durerea nașterii. Să atragem atenția și la aspectul „însemnării” ori „zugrăvirii”, în rusă „izobrajenia” chipului lui Hristos în noi.
Acesta „însemnare” a chipului lui Hristos în fiecare creștin este o unire, o reînnoire a fagăduințelor date la botez. Ca să se însemneze în inimile noastre Hristos, noi trebuie să rânduim viața noastră ca ea să se asemene cu viața lui Hristos. Să ne străduim s-o apropiem de cea a Domnului Hristos: așa cum a trăit El, așa cum a gândit El, așa cum a vorbit El, ca toate să fie asemenea cu purtarea Lui. Acest îndemn al apostolului, cum și chemarea lui Hristos este un îndemn pe care trebuie mereu să-l avem în fața noastră. Numai atunci când avem acest scop, atunci putem să lepădăm ceea ce este vechi în noi și să urmăm lui Hristos.
Dumnezeu ne îndeamnă să facem această lepădare de sine și purtarea Crucii din dragoste. Nu în Evanghelia de azi, însă foarte aproape de sensul acesteia, sunt spuse cuvintele Mântuitorului „Luaţi jugul Meu (adică Crucea – i.I.) asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Mt. 11:29-30) Să ne gândim la aceste cuvinte! Atunci când nu ne speriem ci luam Crucea, Jugul lui Hristos și cu bucurie o ducem, atunci simțim ușurință ei și aflăm pace sau odihnă sufletelor noastre. Ce promisiune frumoasă! Ea ne întraripează, ne dă curaj. Dacă ne pare uneori că lepădarea de sine e grea, imposibilă, prin făgăduința lui Hristos găsim o alinare, o bucurie și un scop etern.
Să dea Dumnezeu să nu uităm de acestă promisiune, să putem lua cu dragoste Crucea lui Hristos, să ne lăpădam de sine și să-L urmăm. Amin.
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
