În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Acest neam de diavoli nu poate să iasă decât cu post și rugăciune.” (Mt. 17:21)
Iubiți părinți, frați și surori,
Evanghelia din Duminica a 10-a după Cincizecime ne arată o cale autentică de luptă prin care putem să ne eliberăm de diavolul care ne împiedică și urmărește pierderea sufletului și a trupului.
Povestea din această zi, minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos în armonie cu întreaga Sa activitate, este următoarea: Hristos coboară de pe Muntele Taborului, unde a fost Schimbat la față, și petrece timp prețios în comuniune cu cei trei apostoli care au fost cu El, Petru, Iacov și Ioan. Dar, coborând de pe munte, găsește o neînțelegere și o tulburare între apostolii rămași acolo și poporul care îi înconjoară. Află că aceștia nu au reușit să săvârșească minunile pe care le făceau înainte. În vremurile propovăduirii, ei aveau puterea de a săvârși minuni și vindecari, însă nu de această dată. Tatăl copilului în disperare spune: „Și l-am dus la ucenicii Tăi, și n-au putut să-l vindece” (Matei 17:16).
Acest eveniment reflectă lucrarea simbolică a tatălui care se roagă pentru copilul său stăpânit de diavol, la fel cum și noi suntem adesea stăpâniți de patimi, neputințe și slăbiciuni. Nimeni nu este desăvârșit, căci toți suntem, la un moment dat, influențați de cugete rele, de vicii și de diavol. Adesea uităm acest lucru și dăm vina pe neputințe sau pe circumstanțe trecătoare, ignorând faptul că diavolul se află în spatele acestor slăbiciuni, fie ale ochilor, fie ale minții sau ale trupului.
În viețile noastre, se întâmplă ca apropiații să ne aducă la Casa Domnului sau, la rândul nostru, să fim sprijinul celor dragi, aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Dar există momente când nu avem pe nimeni alături să ne aducă în fața lui Hristos, iar atunci pericolul este și mai mare, căci rămânem singuri în lupta cu neputințele noastre. Să nu pierdem curajul și în aceste momente căci avem îndemnul dat nouă de Mântuitorul să practicăm postul și rugăciunea.
Apostolii erau nedumeriți, iar când s-au apropiat de Hristos împreună cu tatăl copilului, au auzit: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.” (Matei 17:17)
În această Evanghelie vedem un om credincios și inteligent, lucru demonstrat de răspunsul tatălui copilului chinuit: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9:24). Acest răspuns ne confirmă smerenia tatălui, care poate transforma starea de patimă într-un chip desăvârșit, creat de la început de Hristos. Acest răspuns trebuie să fie și un exemplu pentru fiecare din noi.
Apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat în parte: „De ce noi n-am putut să-l scoatem?”
Iar Iisus le-a răspuns: „Din cauza puținei voastre credințe. Căci adevărat vă spun: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți spune muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și post.” (Matei 17:20-21)
Respectarea posturilor, venirea la biserică, mărturisirea și împărtășirea ne ajută să clădim acea temelie duhovnicească esențială pentru viața noastră spirituală. Însă trebuie să înțelegem că postul nu se limitează doar la respectarea celor 40 de zile sau a zilelor de miercuri și vineri de peste an. Postul înseamnă trăirea întregii vieți într-o disciplină a înfrânării dorințelor, nu doar a poftelor gastronomice, ci și a altor excese precum petrecerile excesive, judecățile neîncetate, vorbirea prea multă și chiar consumul excesiv de informații prin intermediul știrilor, televiziunii sau ziarelor.
Să înlocuim petrecerea inutilă a timpului cu citirea cărților sfinte precum Evangheliile, Viețile Sfinților și alte scrieri duhovnicești care ne pot îmbogăți sufletește și ne pot apropia mai mult de Dumnezeu. În acest fel, ne vom educa mintea și inima, cultivând discernământul și înțelepciunea necesare pentru a face alegeri corecte în viața de zi cu zi.
De asemenea, să fim atenți la modul în care folosim tehnologia modernă, care, deși poate fi utilă, ne poate și absorbi prea mult din timpul și energia noastră. Este important să avem capacitatea de a spune „STOP” atunci când ceva nu ne este de folos și să ne îndreptăm atenția către lucrurile care contribuie la creșterea noastră spirituală.
În momentele de disperare sau tristețe, de care nimeni nu este scutit, să ne amintim de bucuria iertării pe care Dumnezeu ne-o oferă. Dacă vom încerca să urmăm exemplul apostolilor prin rugăciune și post — prin înfrânare și menținerea minții la Dumnezeu — vom putea merge pe calea mântuirii și vom găsi pacea și împlinirea sufletească la care năzuim cu toții.
Astăzi începem un nou an de studii. Copiii, studenții vor merge la școală sau la universitate. Ei vor învăța lucruri noi și folositoare, să sperăm! Să nu uităm și cei ce nu plecam la școală că trebuie să facem rost de învățătură și de educație duhovniceasca.
Așadar, să urmam calea mântuirii pe care ne-o arată Hristos, așa cum apostolii au învățat-o de la El. Dumnezeu să ne ajute să ne întărim credința și să ne aducă pace și lumină în sufletele noastre.
Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
