Călătoria la Ierusalim a ieromonahului Andronic Popovici în 1859.

Călătoria la Ierusalim a ieromonahului Andronic Popovici în 1859.

Visul oricărui creștin este să viziteze patria Mântuitorului. Desigur, din punct de vedere duhovnicesc, acest pelerinaj este legat cu dorința de a vizita Ierusalimul Ceresc, la care suntem chemați cu toții, cu toate acestea, chiar și vizitarea Orașului Sfânt pământesc are o mare semnificație simbolică pentru fiecare credincios.

Trăim într-o epocă virtuală, o epocă în care vizitarea oricărui loc și colț al universului durează doar câteva secunde: prin apăsarea tastelor unui computer sau smartphone. Acest lucru putea fi înainte doar imaginat mental, imaginar. Dar, astăzi nu ne vom opri asupra acestui lucru, ci vom vorbi despre călătoriile reale în spațiu și în timp.

Cunoscând întreaga valoare a pelerinajului, mulți pelerini, călători și enoriași aflați în rugăciune notau tot ceea ce vedeau și auzeau, țineau un fel de jurnale.

La fel și părintele Andronic Popovici ținea un astfel de jurnal. În cadrul ultimei lecții, am vorbit despre cum erau Orașul Sfânt și Țara Sfântă în secolul al XIX-lea, când părintele Andronic le-a vizitat.

Astăzi ne vom concentra asupra detaliilor pelerinajului. Atunci când în anii 1858-1859 părintele Andronic a avut ocazia să ajungă la Athos și Ierusalim, el a încercat să înregistreze chiar și cele mai obișnuite, banale detalii din călătoria sa. Amintirile sale sunt vii, optimiste și pline de entuziasm tineresc. Ai impresia că se grăbea să împărtășească impresiile sale celor care nu au ajuns încă acolo sau nu au posibilitate să facă acest pelerinaj.

Așa-dar să le luăm pe rând.

Manuscrisul Arhimandritului Andronic este întitulat: «Călătoria la Dătătorul de viață Mormânt al Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la celelalte sfinte locuri. Și istorie pentru sfânta cetate Ierusalim»[1].

Manuscrisul începe cu o întrebare retorică, cu un catren, probabil compus chiar de către părintele Andronic: „Îmi va da Tatăl Împărăției o coroană sau voi fi condamnat la un sfârșit veșnic?”

Deja din acest epigraf devine clar că jurnalul pelerinului va consta nu numai din descrieri, ci și din reflecții, meditații, comparații și analize din punct de vedere duhovnicesc. Despre aceasta, vom vorbi puțin mai târziu.

Ce reprezintă acest manuscris?

Mulți cercetători și arhiviști au manifestau un viu interes față de manuscrisul părintelui Andronic. Printre aceștia, vom evidenția în special pe Valentina Pelin și Petronel Zahariuc.

Valentina Pelin descrie manuscrisul în felul următor: «are el 118 foi scrise pe hârtie din secolul al XIX-lea fără filigrane și ștampile. (Are) Decorațiuni. Pe foaia 1 este un semn, desen în creion, multe inițiale mici cu cerneală. Conţinut. P. 1-118 Călătorie la Mormântul Dătător de Viață, la alte locuri sfinte și istoria orașului Ierusalim. Legare: carton din piele cu relief»[2].

Petronel Zahariuc în articolul său: «Despre același ieromonah Andronic de la mănăstirile Neamț și Secu, însă despre o altă călătorie: la Ierusalim (1859)» îl caracterizează în felul următor « Manuscrisul este redactat, așa cum era de așteptat, în grafie chirilică, cu un scris destul de citeț și ordonat, cu un duct foarte apăsat și energic, care arată ceva din personalitatea autorului, și are 118 pagini, cu aproximativ 42 de rânduri pe fiecare pagină. Primele 30 de pagini conțin descrierea călătoriei de la Muntele Athos la Ierusalim, formalitățile înregistrării ca pelerin în Cetatea Sfântă și o descriere a principalelor sale biserici, în special a Bisericii Sfântului Mormânt, iar pentru partea de la pagina 30 până la sfârșit, autorul a pus titlul: «Însemnare pentru începerea ierarhiei creștinești în Sfânta Cetate Ierusalim și pentru toți Prea Fericiții Patriarhi ai aceștiiași Cetăți, cu ceva istorisiri folositoare, care cuprinde și Istoria risipirii Ierusalimului», care cuprinde și «Istoria risipirii Ierusalimului». Însă, după pagina 82, ieromonahul Andronic a povestit despre orașele și cetățile din preajma Ierusalimului prin care s-a preumblat, încheindu-și istoria cu întoarcerea la Muntele Athos, apoi cu plecarea la Salonic, la Constantinopol și la Galați și ajungerea, la 30 iulie 1859, în chilia sa, de pe malul pârâului Maghernița, din mănăstirea Neamț»[3].

Aceasta nu este doar o descriere a unei călătorii la Ierusalim, ci este și o apologie a pelerinajului. Am vorbit despre aceasta la ultima lecție. Aș vrea doar să repet aici că Andronic menționază patru scopuri ale pelerinajului:

1. A-și împlini niște făgăduințe date înaintea lui Dumnezeu,

2. A mulțumi lui Dumnezeu,

3. A arăta dragostea față de sfințenii și sfinți, aproximativ la fel ca și la Paștele blajinilor și în alte zile importante atunci când vizităm mormintele dragi inimii noastre și

4. A nota cele văzute pentru a face o istorisire despre aceste locuri și a împărtăși aceste impresii cu cei care nu au vizitat încă acele locuri sau sunt în imposibilitate de a o face.

Este important de subliniat faptul că Andronic descrie în detaliu călătoriile sale din punct de vedere al unui venerator, al unei persoane aflată în rugăciune. Pentru el este importantă nu doar descrierea externă, ci și căutarea sensului duhovnicesc.

Desigur, cea mai mare parte a textului este dedicată istoriei locurilor, bisericilor și mănăstirilor pe care autorul le-a vizitat. Această abordare a fost dezvoltată de el în timpul ascultărilor sale la biblioteca mănăstirii Neamț, a comunicării cu pelerinii și călătorii care au vizitat mănăstirea Neamț. Informații și surse care l-au inspirat pentru a scrie, el le-a găsit în bibliotecile mănăstirilor pe care le-a vizitat și în conversațiile personale. De asemenea, el a fost puternic influențat de manuscrisul ieromonahului Chiriac (Dobrovici), care a făcut un pelerinaj la Ierusalim cu un deceniu mai devreme.

Cercetătorul român Zahariuc, menționat anterior, descrie lucrarea lui Andonic în felul următor: «Partea originală, în fiecare dintre cele două lucrări ale lui Andronic, atât în cea privitoare la Muntele Athos, cât și în cea privitoare la Ierusalim, constă în descrierea pe care cronicarul o face călătoriei sale și pe care pelerinul o face trăirilor sale, precum și în completările aduse textelor istorice traduse, prin folosirea și a altor cărți și prin inserarea, pe ici, pe colo, a propriilor impresii generate de vederea unui oraș, a unui monument etc. sau de slăvirea unui Sfânt sau a unor Sfinte Moaște. Din acest punct de vedere, călătoria la Ierusalim este mult mai vie decât călătoria la Muntele Athos, cuprinzând o mulțime de observații personale, de fapte și de întâmplări. Din cele 118 pagini ale manuscrisului, aproape jumătate cuprind observații directe ale autorului»[4]. Această caracteristică este credibilă și ne ajută să înțelegem importanța și semnificația manuscrisului atât pentru specialiști, cât și pentru un cerc larg de cititori interesați de pelerinaj și viața duhovnicească.

 

Descrierea locurilor văzute

Andronic ține un jurnal adevărat, în care descrie în detalii ce i s-a întâmplat și în ce zile, ce a văzut și cu cine s-a întâlnit. Vom încerca, pe cât posibil, să rezumăm detaliile descrise în manuscris, precum și să evidențiem diferitele părți ale pelerinajului lui Andronic. Este interesant să ne oprim asupra descrierilor locurilor, persoanelor, naturii, percepției personale a istoriei și a realităților politice contemporane. Din narațiunea sa este clar că tot ceea ce a văzut sau auzit în pelerinaj l-a impresionant foarte mult și l-a inspirat pentru a face o descriere artistică. Să-l cităm pe autorul însuși: «Și mergând am trecut pe lângă ostrovul Limnu, carele este mare, cu mulțime de sate pre dânsul și orașul cel mai de căpetenie carele îl are, se cheamă tot Limnu și are și liman bun. Întru acest târg se află de toate cele de nevoie mai ieftine decât pre la alte ostroave. Are și cetate ostrovul acesta, afară din târg pre un deal și foarte cu mare luare aminte se păzește de către turcii locuitorii acelui târg pentru creștinii cei ce petrec acolo, căci sânt mai mulți la număr decât turcii»[5].

Sau în altă parte descrie insula Samos: «Este în partea stângă cum mergi de la Hio și alt Ostrov foarte mare și înalt, carele se numește Samos, unde s-au născut Pifagora filozoful, a căruia peșteră unde se liniștea și acum se află într-o scală cumplită. Tot aici au viețuit și Xanf cu Isopu, cel cu fabulele. Aici orașul cel mai de căpetenie este Stefanopol și mai este alt orașu, anume Vati. Carele este în dreptul Lidie vechi, ce stă pe o coastă a Asiei Mici. Și tot pe Samos este și Sardia veche, care astăzi se vede prefăcută în sat prost. Tot aproape de Samos este și vechiul Neapoli, care acum se numește Schele Nouă».

Andronic descrie amplasarea orașelor și insulelor atât de detaliat, înțelegând că majoritatea cititorilor nu vor putea face o astfel de călătorie și nu vor putea vizita aceste locuri. Pentru el a fost important să indice unde și ce oraș este situat, deoarece manuscrisul ar putea fi folosit ca ghid pentru alți pelerini. Acest lucru este subliniat de Zahariuc în articolul menționat anterior: «și tot în fața cu ostrovul Samos departe ca de vreo trei ceasuri cale, este cetatea cea veche Efesul».

Pentru o perioadă de timp, autorul trece de la descrierea locurilor geografice la călătoria în sine și oferă detalii despre călătoria sa. Acest lucru este exprimat în special în descrierea intrării în Ierusalim: «Și așa mergând noi cale de trei ceasuri de la Emaus întru aceeași duminică pe la al 9 ceas din zi am sosit la sfânta cetate Ierusalim, cu ajutoriul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, fevruarie, 10. Și intrând pe poarta despre apus, care se numește a lui David, am văzut în partea dreaptă niște palaturi mari, înalte și frumoase și spun istornicii cum că întru acel loc a scris psaltirea sfântul proroc împăratul David, unde și până astăzi pentru aceea palaturile lui David se numesc acestea și viețuiește înlăuntrul lor precum și mai înainte, așa și acum comandiriul ostășesc, cu oștirile sale, spre paza cetății. Și se istorisește cum că înlăuntrul acestor palaturi, se află coifuri și cămeși de fieru, adică platoșe, încă de ale vitejilor celor vechi războinici. Dar de a întra creștinii acolo le este foarte cu anevoie în vremea de acum, fără numai dacă va avea firman împărătesc, apoi îndată întră»[6]. După cum ați observat, chiar și o astfel de descriere aparent simplă nu rămâne o simplă redare a imaginii văzute, ci capătă o culoare morală și politică. El menționează din ce motive clădirile sau așezările sunt lăsate în paragină, modul în care administrația afectează aspectul și așa mai departe. La întoarcere din călătoria sa, el descrie Constantinopolul, arătându-și atitudinea față de cele văzute: «Plătind eu 12 lei la vaporul franțuzesc ca să mă aducă până la Galați, am pornit cu ajutorul lui Dumnezeu din Constantinopol și uitându-mă înăpoi, la spurcatele închinăciuni turcești, adică la țimiile, care își au podoaba lor în închipuirea lunii, în multe feluri, pre deasupra și în minerele aurite, care stau pre la locurile în care mai înainte se înălța de cei binecredincioși slavoslovii adăvăratului Dumnezeu, am zis dintru adâncul inimii, ca să ajute Milostivul Dumnezeu prin rugăciunele Prea Curatei Maicii sale și cu ale tuturor sfinților săi a străluci în locul semilunii, adevăratătul semnu Crucii lui Hristos, și așa tot mergând am ajuns la Galaț, și am și iești la uscat în iubita patria mea, cu mila lui Dumnezeu»[7]. Vom lăsa acest citat fără comentarii. Pentru noi, multe lucruri și-au pierdut relevanța, dar în acel moment o astfel de atitudine era destul de răspândită.

 

Descrierea naturii

 Este interesant, de asemenea, să ne oprim asupra descrierii naturii făcute de autor. Andronic enumeră soiurile de arbori, plantele cultivate și tot felul de aspecte ale peisajului: «Apoi am ajuns și la ostrovul Stanchei, carele și Cos se zice, unde s-au născut Ipocrat filosoful. Are și cetate acest ostrov, dupre numele său, adecă Stanchia și mulți copaci roditori. Și după aceasta am trecut și pre la orașul carele se numește Îngo, ce este foarte vechiu, încă de pe vremea stăpânirii elinilor. Într-însul se află un copaciu foarte mare și se numește Platon și se istorisește cum că este pus de Platon filozoful vechiu, carele a fost mai înainte de întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul. Și cu adevărat că este lucru de mirare că numai singură grosimea lui spâimântează mintea omenească, iar crengile sânt unele câte de 10 stânjini (Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m) de lungi și foarte groase și sânt oprite cu stâlpii de piatră, ca să nu se rumpă. Și atâta loc cuprinde acel copaciu ca de o azvârlitură de piatră împrejur»[8]. Rar poți găsi o astfel de descriere atât de vie și frumoasă a unui copac. În Wikipedia este o mențiune a acestui copac, cu toate acestea, el nu este asociat cu Platon, ci cu Hipocrate. «Un platanus unic cu o circumferință a trunchiului de 18 m și cu o înălțime de 36 m crește pe insula Kos din Marea Egee. Are o vechime de aproximativ 500 de ani; dar poate fi un descendent al arborelui original care ar fi stat acolo acum 2400 de ani, pe vremea lui Hipocrate»[9].

«Cetatea Remle, lăsând-o noi, am pornit duminică pe la un cifert din zi, fevruarie, 10, iarăși călări și întru al patrulea ceas din zi am început a întra între niște munți foarte pietroși. Calea este foarte grea pe aicea, dar am văzut pre une locuri și copaci, maslini, rodii, fistici și trebent»[10].

Andronic descrie în mod minunat insula Hio: «Hio, turcii îl numesc Sacâzu, fiindcă aici se face mult sacâzu. Asemenea se fac aicea și alemâi, protocale, smochine și alte roduri»[11].

Andronic a fost de asemenea atras de localitatea Emmaus: «Emausul stă între niște munți înalți și am văzut niște măsliniși și smochini»[12] Descriind reședința Patriarhului Ierusalimului, Andronic atrage atenția asupra designului estetic al curții: «Este și o mică grădină cu copaci și cu flori. Este și sternă cu apă»[13]. Aceste câteva exemple ne dezvăluie caracterul de observator al lui Andronic și dragostea lui față de natură. Desigur, scopul principal al relatării sale erau bisericile și mănăstirile.

 

Descrierea Bisericilor și mănăstirilor

 În pelerinajul său, Andronic s-a întâlnit aproape pentru prima dată cu măreția bisericilor și clădirilor bizantine. Multe dintre ele l-au impresionat în mod deosebit. Să ne oprim asupra câtorva dintre aceste descrieri: «Deci, sâmbătă, în 17 ianuarie, în ziua pomenirii Preacuviosului Părintelelui nostru Antonie cel Mare, am mers la sfânta biserică a sfintei mitropolii Smirna, care este zidită în anul 1688 și este sfințită întru cinstea Sfintei marii mucenița Fotini, samarineanca, care a vorbit cu Hristos, Mântuitorul nostru, la puțul lui Iacov. Are această biserică și altele două prestoale, unul întru cinstea sfântului sfințit mucenic Policarp, Episcopul Smirnei și altul întru cinstea celui întru sfinți părintelui nostru Afanasie, Patriarhul Alexandriei. Înlăuntrul acestei biserici sânt vreo câțiva stâlpi de porfir și catapeteasma este foarte zarif săpată. Răstignirea cea de deasupra catapeteasmei este împrejurată cu flori, anume făcute și poleită foarte frumos. Iar sub răstignire sânt scoase așa de frumos săpăturile catapetesmei întrucât socotești că este muntele Golgota. Prin mijlocul bisericii sunt puse mulțime de candele spânzurate pe lanțe dupre obiceiu vechiu»[14].

Iată atsfel descrie Andronic Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de pe insula Hio: «Este și o mănăstire mare și bogată îndepărtare ca la 6 mile de la orașu întru cinstea Adormirii Preasfintei Stăpâne noastre Născătoarei de Dumnezeu, în care este și o icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumenzeu, prin, a cărei arătare s-a zidit acea mănăstire de împăratul Constantin Monomahul în anul 1001. Mai sânt și alte icoane vechi lucrate cu musie și strălucesc așa de frumos, pare că sânt numai de aur. Ușile împărătești și iconostasul și sfeșnicile sânt de sidef, lucrate foarte zarif. Monahi viețuitori se află vreo 200. Are și un pârgu în carele se află mulțime de cărți, scrise cu mâna pre pergament de sfinții părinți. Mai este și o altă monăstire întru acest ostrov întru cinstea tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătoriul tot subt eparhia acestei mitropolii»[15]. Aceste exemple ne ajută să înțelegem sincerul interes și atenția la detalii în descrierile sale ale părintelui Andronic.

 

Descrierea închinării la Sfântului Mormânt

În manuscrisul său, Andronic pune accentul principal pe închinarea la sfințenia Sfântului Mormânt. Este imposibil să treci pe alături. El îl descrie cu o deosebită reverență: «Inima mea în ceasul acesta nepovestit mi s-au veselit, văzându-mă întru acel sfânt loc, unde Mântuitoriul nostru ne-au lucrat mântuirea. Și credu, cum că orișiprecarele drept credincios văzându-se acolo nu-l poate trece acea veselie»[16]. Este interesantă și descrierea locurilor și însăși ceremonia de închinare. Unele dintre nuanțele evenimentelor protocolare sunt păstrate până în prezent, altele sunt date uitării sau au rămas deja doar în amintiri. «O podoabă ca aceasta vrednică de însemnat privind noi aici în piață ne-am cumpărat fiecarele câte o lumânare și aprinzându-le am întrat cu mare dragoste și bucurie prin Sfânta Poartă și mergând vreo 13 pași am ajuns la sfântul loc al pogorârii de pe cruce, carele este împodobit cu marmoră… Când vin arhierii din patriarhie și proistoșii cu clirosul. Și închinându-ne noi aicia și sărutând acest sfânt loc am stătut cu lumânările aprinse în mâini până ce s-au cântat toate troparele cele pregătite pentru asemenea întâmpinare a închinătorilor. Stând față și vreo cinci preoți îmbrăcați cu feloane și epitrahire și doi ierodiaconi carii au și mers împreună cu psalții pre la toate închinăciunile împreună cu noi, că așa este obiceiul. Și după ce s-au isprăvit cântările s-au zis și ecteniile rânduite pentru aceasta. Și după vozglas și ni s-au spus și cuvânt, arătându-ne pricina închinării întru acel locu care rânduială a urmat și pre la toate sfintele închinăciuni.  Apoi de la sfânta pogorâre de pe cruce mergând tot cu cântări spre apus am ajuns în partea dreaptă a sfântului cuvucliu, departe, de la sfântu cuvucliu ca de 14 pași unde este o marmoră rotundă îngrădită foarte frumos cu zebre de fieru și ne-am închinat și acolo. Că acolo este locul unde au stătut sfintele femei mironosițe și se gândeau între sine zicând: „cine va răsturna noua piatra de pe ușa mormântului”. Orânduiala obicinuită săvârșindu-se și aici, am mers tot cu cântări și la sfântu cuvucliu al Preasfântului Mormânt»[17].

Acestea sunt doar câteva descrieri alese de mine pentru a arăta erudiția și spiritul artistic al autorului.

Deja pe 12 martie, scriitorul nostru pelerin, împreună cu grupul său de 80 de persoane, au părăsit Ierusalimul pentru a se închina la sfințenii în alte locuri ale Palestinei. Ei au fost însoțiți de 200 de soldați turci, oferiți de pașa turcesc, ca urmare a plății impozitului de 22 de lei Patriarhului. Andronic descrie scăldarea în Iordan, comparându-l cu Prutul moldovenesc prin mărimea și limpezimea apei, și în Marea Moartă. De asemenea, el a vizitat mănăstirea de pe Muntele Tabor, construită de fratele său de la Lavra de la Neamț, Irinarhul Rosseti.

Descrierea persoanelor

 Adronic s-a întâlnit cu multe persoane în timpul pelerinajului său. În aceste întâlniri, el vedea providența Domnului. Despre fiecare, el își amintea cu recunoștință și mulțumire. Iată câteva exemple. Atunci când pe corabie lui Andronic i-a stat rău, l-au ajutat frații-călugări Sofronie și Andrei, în orașul Smirna s-a întâlnit cu compatrioții Gheorghe și Dimitri Cuza. Andronic descrie el însuși aceste întâlniri în felul următor: «Și foarte slăbisem, neavând pe nimeni ajutătoriu întru nevoile mele, însă Preacurata Maica lui Dumnezeu, căutând cu milă spre nevrednicia mea, a îndemnat pre un monah, anume Sofronie, cu fratele său Andreiu din Herson, sloveni, și cu creștinească dragoste mă căuta, făcându-mi ceaiu cu alămâie și alte ajutorări dându-mi până ce m-am mai întărit. Milostivul Dumnezeu să nu le uite dragostea»[18]. Întâlnirea cu alți frați l-a bucurat și l-a întărit pe Andronic în mod special în pelerinajul său. În timp ce se afla în orașul Smirna, a întâlnit doi concetățeni. «Aici, mau întâmpinat doi tineri patrioți ai noștri, din Moldavia, din orașul Bârladu, familia Cuza, drept moldoveni, anume Gheorghie și Dimitrie, frați dupre trupu. Ei foarte cu patrioticească dragoste s-au arătat către mine și m-au preumblat prin tot orașul și cu mine au mers peste râulețul Meles, de carele am spus mai sus, foarte pe de parte și mi-au arătat drumul de fieru și vaporu ce merge pe uscat și telegraful de pe acolo și altele și în sfârșit cu atâta dragoste s-au arătat, întrucât și la a mea pornire de acolo parică nu se îndura a se despărți, așa mă petrecea»[19]. Ironia sorții în întâlnirea cu frații a fost aceea că aceștia erau nepoți ai lui Alexandru Ioan Cuza, conducătorul Moldovei, și apoi al României, care a efectuat reforme și secularizarea moșiilor mănăstirilor moldovenești. Nefiind de acord cu noua ordine, Andronic a părăsit definitiv Lavra Neamț în 1861, pentru a fonda noua mănăstire a Noului Neamț în 1862, împreună cu ieroshimonahul Teofan.

 

Apel spre conștientizarea celor văzute și evaluarea morală

Andronic, în descrierea pelerinajului la Ierusalim, ca și în celelalte opere ale sale, nu rămâne doar un narator, ci se concentrează pe latura morală a ceea ce a văzut. El este interesat de sensul acestora și cugetează cu voce tare, adică pe foaie. «Vezi, o ticăloase omule muritoriu, ca și mine și cugetă cele ce ți se cuvin pentru trecerea dintru această deșărtăciune sacă a lumii, mai ales când vezi cu ochii tăi zidiri mari și însemnate, făcute de bărbați însemnați prin istoriile lumii și acum  nu mai unde și unde le zace câte o bucățică de coloană, sau li se vede și câte oleacă de temelie rămasă, nefiind nimeni acolo, măcar din strănepoți ai lor, ca să povestească la cei ce trec cine a fost întementorii acelor zidiri și cine a fost calfa (Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie) și carii meșteri și cine au fost inspectorul și cu câte măsuri și cheltuieli s-au împodobit de aceea. Precum și astăzi se silesc cei ce în locul sufletelor împodobesc pietrele cu segoturi frumoase și aurite și în loc să-și îmbrace sufletul cu fapte bune, ca pre un nemuritoriu, ei fac cheltuială zădarnică împodobindu-și trupul carele se cheltuiește în puroaie și în viermi și pereții caselor lor»[20].

 

Concluzie

În încheierea lecției, vom rezuma materialul prezentat. Andronic a lăsat după călătoria sa o descriere detaliată a ceea ce a văzut și a auzit în 1859. A notat tot ceea ce a văzut și a descris, locurile pe care le-a vizitat. Pe lângă mărturisirea propriilor impresii, el face și o descriere istorică. Pentru el era important de a prezenta ceea ce a avut loc pe aceste locuri în secolele trecute și prin ce ele sunt valoroase pentru o inimă creștină, credincioasă. Descrierile sale istorice sunt la fel de colorate ca și realitatea sa contemporană, ele par să prindă viață. Trăirile sale, evaluarea evenimentelor istorice, personalităților conferă o nuanță specială întregii sale opere. Cu toate acestea, ne vom opri asupra detaliilor istorice în cadrul următoarei noastre lecții, care va avea loc pe 15 iunie.

Vă mulțumesc tuturor pentru atenție și încă o dată vă salut cu Paștele Blajinilor. Veșnică pomenire pentru toate rudele și prietenii noștri decedați. Veșnică pomenire părintelui Andronic.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

 

[1] ANRM F. 2119. Op. 3. D. 43. P. 1.

[2] OVCINICOVA-PELIN (V.), Catalogul general al manuscriselor moldovenești păstrate în U.R.S.S., Colecția bibliotecii mănăstirii Noul-Neamț (sec. XIV-XIX). Chișinău, Știința, 1989. P. 287.

[3] https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/234-243_0.pdf

[4] Ibidem.

[5] ANRM F. 2119. Op. 3. D. 43. P. 2 (fragm).

[6] Ibidem. P. 9 (fragm).

[7] Ibidem. P. 118.

[8] Ibidem. P. 5.

[9] https://en.wikipedia.org/wiki/Tree_of_Hippocrates

[10] ANRM F. 2119. Op. 3. D. 43. P. 9.

[11] Ibidem. P. 4 (fragm).

[12] Ibidem. P. 9.

[13] Ibidem. P. 12 (fragm).

[14] Ibidem. P. 3 (fragm)

[15] Ibidem. P. 4 (fragm).

[16] Ibidem. P. 12 (fragm).

[17] Ibidem. P. 14.

[18] Ibidem. P. 3 – 3 (fragm).

[19] Ibidem. P. 4.

[20] Ibidem. P. 9 (fragm).

Comentarii

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *