Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, sâmbătă, pe data de 5 noiembrie, când Biserica face pomenirea celor din veac adormiţi eroi, ostaşi căzuţi pe cîmpurile de luptă şi toţi cei ce întru nădejdea Învierii şi a Vieţii veşnice au adormit, va fi celebrat Parastasul (Panihida), după care va fi oficiată Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica Sfinţilor noi Martiri şi Mărturisitori din Vanves.
Noutăți
Slujbă inter-ortodoxă la moaştele Sfântului Amand, primul episcop de Strasburg
În ziua de 26 octombrie 2011, de sărbătoarea Sfântului Amand, primul episcop de Strasbourg, s-a săvârşit o slujbă ortodoxă în limba franceză în faţa sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh, în Biserica Sfântul Petru cel Bătrân („Saint-Pierre-le-Vieux”).
Clopotele de la Catedrala Notre Dame de Paris vor fi înlocuite
Patru dintre cele mai mari clopote ale Catedralei Notre Dame de Paris vor fi topite în 2012 şi înlocuite cu alte nouă clopote noi.
Vizita episcopului Nestor la parohiile din Bologna şi Ravenna
În perioada 29 – 30 octombrie 2011, episcopul Nestor al Corsunului a vizitat bisericile italiene din provinciile Emilia-Romagna.
Cinstitul Cap al Sf. Ap. Andrei a plecat de la Patriarhie la Mitropolia din Sibiu
Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei s-a aflat în Bucureşti de luni, 24 octombrie 2011 şi a fost adus din Patras – Grecia de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Grecia condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom cu ocazia manifestărilor dedicate Ocrotitorului Bucureştilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.
Un om de afaceri rus a donat 70 de icoane istorice Bisericii Ortodoxe Ruse
Un om de afaceri rus a donat mai mult de 70 de icoane Bisericii Ortodoxe Ruse. Icoanele sunt inestimabile, dar au fost evaluate la 30 de milioane de ruble (1 milion de dolari).
Sesiunea de lucru a Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa
Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa (AEOF) s-a reunit la sediul său din Paris, sub preşedinţia Mitropolitului Emmanuel al Franţei şi a evocat mai multe subiecte de pe ordinea de zi a acestei sesiuni de lucru.
Comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris a celebrat împreună două botezuri în timpul Sfintei Liturghii
La 22 octombrie 2011, când biserica a făcut pomenirea sfântului apostol Iakob a lui Alfeu, a dreptului Avraam şi nepotului său Lot, preacuviosului Andronic şi soţiei sale Anastasia, comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris a celebrat pentru prima oară în timpul Sfintei Liturghii două botezuri.
În Spania a fost săvârşită prima panihidă pentru piloţii ruşi căzuţi pe cîmpul de luptă în timpul războiului civil din această ţară
Parohul bisericii Naşterii Domnului din Madrid, preotul Andrei Kordocikin a săvârşit în oraşul Santa Cruz de la Zarza prima panihidă pe locul înhumării piloţilor ruşi căzuţi pe cîmpul de luptă în timpul războiului civil din Spania.
Biserica Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiţilor” şi a Sfintei Genevieva din Paris şi-a marcat a 75-a aniversare
La 24 octombrie 2011, enoriaşii bisericii Maicii Domnului Bucuria tuturor scârbiţilor şi a Cuvioasei Genevieva din Paris, vorbitori de limbă franceză, au marcat a 75-a aniversare a bisericii.
Brâul Maicii Domnului a fost pentru prima dată adus de la Muntele Athos în Rusia
Sankt-Petersburg, 20 octombrie. La aeroportul Pulkovo sfinţenia a fost întâmpinată de preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse V.V Putin. De la aeroport sfinţenia a fost adusă la mănăstirea de maici Novodievici din Sankt-Petersburg, fiind expusă spre închinare în biserica Învierii Domnului.
Următoarea slujbă la biserica Sfânta Treime din Vanves: sâmbătă, 22 octombrie
Dragi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, sâmbătă, pe data de 22 octombrie, când Biserica face pomenirea sfântului apostol Iakob a lui Alfeu, dreptului Avraam şi nepotului său Lot, preacuviosului Andronic şi soţiei sale Anastasia, va fi celebrată Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica Sfintei Treimi din Vanves.