Programul spiritual și moral de reabilitare duhovnicească pentru frăția de la Neamț, întocmit de arhimandritul Andronic Popovici (1820-1893)

Lecția noastră de astăzi despre spiritualitatea ortodoxă este dedicată evaluării morale date de arhimandritul Andronic (Popovici), duhovnicul mănăstirii Neamț și al doilea stareț al mănăstirii Noul-Neamț, fraților săi călugări și fiilor săi duhovnicești. Analiza și concluziile pe care le face părintele Andronic sunt valoroase din mai multe motive.

În primul rând, expunerile lui Andronic sunt foarte actuale și se corelează perfect cu problemele contemporane din viața monahală, parohială și familială. În al doilea rând, Andronic nu numai că denunță, dar oferă și sfaturi practice, învățându-i pe frați și propunând modalități de a depăși criza spirituală; în al treilea rând, manuscrisul său nu a fost încă publicat și, prin urmare, foarte puțini cercetători din istoria monahismului moldovenesc și scriitori bisericești îl cunosc.

Trebuie subliniat faptul că Andronic a dedicat aproape jumătate din operele sale literare Mănăstirii Neamț. El a fost interesat de multe aspecte, dacă nu chiar de toate părțile și detaliile vieții mănăstirești. El a scris istoria Lavrei în 10 volume, a întocmit o listă a cărților bibliotecii de la Neamț, a făcut un inventar al obiectelor și sfințeniilor bisericii. Cu toate acestea, una dintre cele mai originale și interesante dintre cărțile sale dedicate Lavrei poate fi considerată pe bună dreptate „Vorova”: «Vorova în sâmbăta cea din săptămâna întâia a începerii Triodului, adică după Duminica vameșului și a fariseului, facem pomenirea tuturor preacuvioșilor părinților noștri: egumenilor celor mai dinainte a sfintei Monastiri a Neamțului». Acesta este un cuvânt consacrat cuvioșilor părinți, stareți ai mănăstirii Neamț, citit la trapeză după Sfânta Liturghie. În aceeași zi, în mănăstire avea loc pomenirea tuturor părinților și fraților mai înainte adormiți ai mănăstirii Neamț, prin analogie cu pomenirea tuturor cuvioșilor părinți care în virtutea postirii au strălucit, făcut sâmbăta în săptămâna albă.

În Vorova, în afară de cuvântul de laudă adresat părinților și fraților care au trăit anterior, precum și a descrierii istoriei mănăstirii, autorul abordează problemele ce țin de nivel spiritual și moral referitoare la frații și copiii săi duhovnicești. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece era datoria sa directă, ca duhovnic, să aibă grijă de moralitatea și caracterul spiritual al fraților comunității. În acest context, trebuie subliniat faptul că Andronic nu numai că descrie istoria, dar și analizează, compară, critică, propune modalități de a depăși situațiile de criză și găsește cuvenita vindecare și soluția adecvată a rezolvării problemelor.

Părintele Andronic

Pentru a-i face să înțeleagă și să se trezească pe frații leneși și nepăsători, el folosește toate tehnicile disponibile de scris și talentele de care dispune. El le reproșează, îi denunță, îi face să se rușineze, îi obligă și le cere să se îndrepte. Pe cei râvnitori îi susține și îi încurajează să nu înceteze în săvârșirea faptelor bune, iar împotriva celor înșelători, care s-au prefăcut a fi evlavioși, el scrie rapoarte către episcop și acela, la rândul său, îi alungă din mănăstire.

Pentru a nu mărturisi despre aceste situații doar în sens figurat, vom da câteva exemple. Acestea datează din perioada în care a fost fondată Mănăstirea Noului Neamț.

Cu toate acestea, faptul că frăția Noului Neamț a fost formată din farții veniți de la Neamț, acest fapt ne dă dreptul de a cita câteva exemple. În locul nou, ca și în Lavra Neamț, comunitatea a trebuit să se confrunte cu frați falși, violatori ai disciplinei și tulburători ai liniștii. Unii se corectau, se pocăiau și rămâneau în mănăstire, cum ar fi de exemplu, Gherman (Eremcioi), care în tinerețe se arăta nemulțumit și se revolta, dar apoi s-a smerit și după moartea lui Andronic a fost ales de consiliul fraților ca al treilea stareț al mănăstirii Noului Neamț, alții au fost alungați și noi deja, din păcate, nu putem ferifica soarta lor.

Vladimir (Bordos) este unul dintre ei.

Vladimir (Bordos), dându-se drept călugăr, ieromonah și protosinghel, s-a alăturat frăției Noului Neamț la începutul anilor 60, adică chiar la formarea sa. Dar deja la 29 iulie 1863, ieroshimonahul Andronic i-a raportat vicarului mănăstirilor moldovenești, arhimandritului Varlaam, despre neascultarea călugărului Vladimir, care adesea lua calea samovolniciei. În răspunsul primit, arhimandritul Varlaam a promis să rezolve problema „neascultărilor” a călugărului în consistoriul eparhial și a cerut să-i comunice „ori de câte ori vreunul dintre călugării încredințați va decide să facă asemenea fapte”[1]. Pentru o perioadă de timp, călugărul Vladimir a părăsit mănăstirea, stabilindu-se la Kiev, iar frații au fost nevoiți să se lupte pentru a o liniști pe soția acestuia, abandonată și supărată, subliniind că ei nu știau unde se află el și cine l-a tuns și hirotonit[2]. Dar istoria nu s-a terminat aici. În 1876, călugărul Vladimir apare din nou în mănăstire. Despre aceasta aflăm deja din denunțul său, pe care el îl depune împotriva fraților mai mari ai mănăstirii, direct Sfântului Sinod. În denunț, el subliniază că părinții Feofan și Andronic au fost opriți de la sluji cele sfinte în mănăstirea Neamț, iar părintele Feofan îi datorează încă 400 de piese de aur austriece. El scrie toate acestea cu un scop viclean, pe care îl menționează și în denunț, și anume, își înaintează candidatura sa la postul de stareț al mănăstirii, sau cel puțin de a fi printre frații mai mari ai mănăstirii Noului Neamț[3]. Această calomnie a fost lăsată fără atenție de Sinod, iar Vladimir a rămas în stare de fugă. Aflarea lui ulterioară la mănăstire nu este cunoscută.

În aceeași perioadă, călugărul Naum Spiru[4], ieromonahul Ioannikii[5] și alții au fost de asemenea  alungați din mănăstire.

Este interesant faptul că decizia de a-i alunga pe cei neascultători nu era luată de Andronic însuși, ca duhovnic și apoi ca stareț, ci de episcopul locului. Cu toate acestea, nu ne vom opri asupra biografiilor celor care încălcau orânduiala și asupra a tot felul de confruntări în interiorul mănăstirii, dar ne vom întoarce la „Vorova”.

 

Imaginea virtuților și îndemnul de a le obține prin nevoință

 

Andronic începe Vorova sa cu prezentarea imaginii virtuților părinților și fraților care au trăit înainte. El menționează faptele predecesorilor atât la începutul Vorovei, cât și în procesul de prezentare cronologică și la sfârșit.

Chiar de la începutul Vorovei el scrie: «Drept aceea, vă rogu iubiților mei părinți și frați câți astăzi v-ați adunat la această cuvioșească sărbătoare, luați aminte cu iubire de auzire și cu evlavie. Ca să vă învățați din cuvântul acesta, cele pentru cuvioșii părinții noștri egumenii cei mai dinainte ai monastirii maicii noastre, care ne-a născut duhovnicește. Și cu toată osârdia să le urmați lucrurilor lor. Ca și de la Dumnezeu prin mijlocirea acestora să luați vrednica plată»[6]. Deja în aceste cuvinte, autorul subliniază că scopul lucrării sale este de a îndemna ascultătorii „să le urmeze fapta lor”, adică să urmeze faptei, virtuților părinților de la Neamț.

În continuare el îi admiră, menționând: «O slavă! O mărire! O îndeplinire a poruncilor lui Dumnezeu, care s-au săvârșit de acești cuvioși părinți ai noștri! Cu adevărat, fraților, această preaminunată lucrare a zidirii și a întemeierii sfintei monastirii Neamțului în Moldavia și a schiturilor sale au pus pecetea și au încununat pre toate celelalte lucruri ale preafericiților părinților acestora. Această mare ispravă a întrecut pre toate isprăvile ce au făcut în toată viața lor pre aceasta cu toată limba omenească ca să o laude dupre cuviință. La aceasta se potrivesc toate titlurile cele mari și înalte»[7].

Descriind viața și activitatea stareților mănăstirii Neamț, pe paginile Vorovei, el multora din ei le dă o apreciere morală, subliniind că aceștia «plăcând lui Dumnezeu» sau «săvârșind multe și mari bunătăți», sau «strălucind și întru altele multe bunătăți cu mare sfințenie;»[8] s-au prezentat «la ferecirea cea veșnică» sau «la veșnică odihnă», sau «către Cel dorit», sau «să se veselească împreună cu serafimii»[9] etc. Asemenea exemple sunt destul de multe și nu vom avea posibilitate să le examinăm pe fiecare și să le analizăm. Cu toate acestea, chiar și această scurtă menționare ne ajută să înțelegem cât de mult Andronic aprecia amintirea predecesorilor săi și cât de artistic, frumos l-a descris pe fiecare dintre ei.

Autorul cu regret menționează că este imposibil să relateze într-o operă literară numele și faptele tuturor părinților de la Neamț și Secu: «Dar mai sânt și alții, nenumiți și necunoscuți nouă, adecă, fii lor cei duhovnicești, care împreună s-au ostenit și s-au nevoit unii după alții, spre mai bună întemeiere a acestui sfânt soboru, din care unii s-au robit de necredincioșii turci și tătari, alții de către răucredincioșii leși și alții s-au ucis de aceiași varvari, înlăuntrul acestor monastiri și prin codri, și prin munți. Iar cei mai mulți prin de-a pururea fericită ascultare și tăierea voii întru toate și smerita cugetare, în ascultările acestor monastiri ca niște mucenici, răbdând vitejește tot necazul și strâmtoarea, și lipsa, gerul de iarnă și pripecul* de vară și prin feluri de vremi și chipuri au plăcut lui Dumnezeu întru aceste monastiri și în schiturile lor și s-au încununat»[10].

Iată un astfel de panegiric Andronic a alcătuit pentru părinții de la Neamț. El poate fi considerat cu adevărat unul dintre cei mai iscusiți maeștri care a adresat atâtea cuvinte de laudă frăției de la Neamț.

 

 Reproșuri și denunțări

 Autorul nu este modest în a adresa atât ​​laude, cât și reproșuri, și ocări. El cu toată ardoarea și râvna sa specifică, îi denunță pe „orișicarii” frați, deși în cuvinte generale, fără a se concentra asupra personalităților acestora: «Iar noi, orișicarii, pre acel sfânt loc carele ne-au născut duhovnicește, în loc ca să-l sfințim și mai mult prin faptele noastre cele bune, pentru ca și alții în urma noastră să-și afle acolo repausul mântuirii sufletului, noi l-am spurcat cu fărădelegile noastre (să atragem atenția asupra faptului că Andronic se consideră a fi printre cei care încalcă legea și cei fără de lege. Scrie reproșuri la persoana întâi, considerându-se și pe sine alături de frații vinovați, nu „aceștia” sunt așa și așa, ci „noi”, am cuibărit în noi pasiuni, vicii, ne-am spurcat și așa mai departe. – i. I.) și l-am făcut necurat cu lucrurile noastre cele rele și cu împătimirile noastre și l-am arătat locuință lumească prin obiceiurile lumești ce am iubit a se încuiba întru noi, și prin iubirea de desfătări și de desfrânări, spre toată pofta necurată, și cu iubirea de îmbogățire nu întru Dumnezeu, cu iubirea de slavă și de lucruri materialnice, cu pizmuirile și cu învrăjbirile între noi »[11].

Din acest scurt citat, vedem o imagine a pasiunilor și viciilor care au pătruns în frăția de la Neamț. Indignarea lui Andronic a ajuns la culme. Pentru el, nu este permis ca decăderea morală să domnească în mediul iubiților monahi, de aceea el își folosește talentul literar și darul vorbirii cu atâta virtuozitate pentru a-i face să înțeleagă pe cei revoltați și nesupuși.

«Cu adevărat, fraților, din durerea inimii vă grăiesc, că dacă din porunca lui Dumnezeu ar învia acum toți acești preacuvioși părinți care au întemeiat pre aceste sfinte monastiri, netezându-ne nouă calea mântuirii, și ar umbla prin toate chiliile monahilor ce le locuiesc astăzi și ar vedea stricarea bunelor orânduieli monahicești și împodobirea hainelor și moliciunea așternuturilor și dezlegările în mâncările cele neiertate călugărilor, beția și altele, de care rușine este a și grăi și întru toate dacă ar socoti jalnica stare în care astăzi se află aceste sfinte monastiri, care mai înainte era ca un alt Ierusalim. Oh! Cât ar plânge!» Cu întrebări și apeluri retorice, Andronic îl îndeamnă pe cititor și ascultător, mă refer la ascultătorii de la trapeza de la mănăstirea Neamț, cărora li s-a adresat textul, de a se îngriji de corectare și pocăință. Autorul se îngrijește de starea lor duhovnicească și le oferă un program de reabilitare. El a pregătit mai multe sfaturile necesare pentru ei.

Programul duhovnicesc și moral de reabilitare duhovnicească

 alcătuit de părintele Andronic

 

Amintirea scopului inițial

Amintirea despre răsplata veșnică și folosul sufletesc în urma obțineriii virtuților duhovnicești

Datoria față de rude și cei apropiați

Datoria față de frăție sau Apartenența la frăția de la Neamț

 

Amintirea scopului inițial

Părintele Andronic vede calea de a depăși tentațiile ce ne ispitesc în amintirea frecventă a scopului inițial: «Să ne aducem aminte de-a pururea de întâiul acela scopos, pentru carele am fugit din lume și am venit la aceste monastiri, carele (scopul) cred că cel mai adevărat, adică a fost, ca să plăcem lui Dumnezeu și să ne mântuim sufletul, precum își aduce aminte de-a pururea și Marele Arsenie și zice: „Arsenie, pentru ce ai ieșit?”. (La Avva Dorofei în „Învățăturile către discipolii săi” este această relatare, în care ne spune că cuviosul Arsenii se întreba mereu despre aceasta[12]. Desigur, mulți asceți și-au pus această întrebare, dar cuv. Arsenii a fost parcă un simbol al tuturor celor care din viața laică cu promisiuni mare a plecat la pustie, s-au lepădat de toate perspectivele de carieră și s-au retras din lume sau din învălmășala acestei lumi – i.I.). Căci că adesea aducerea aminte a scoposului celui dintâiu ne înnoiește osârdia noastră și nu ne lasă a cădea în lenevire»[13].

 

Amintirea despre răsplata veșnică și folosul sufletesc în urma obțineriii virtuților duhovnicești

Unul dintre apelurile centrale ale lui Andronic este apelul la bunul simț, la sobrietate și  la veghere permanentă. Și acest lucru îi reușește pe deplin, amintindu-ne de veșnicie, de răsplata duhovnicească și de ultima strașnică judecată: «să ia să ne rușinăm acum cu câștigul veșnic și folos sufletesc și spre victorime»[14], desigur câștigul în răboiul duhovnicesc. După cum vom vedea în continuare, sobrietatea, vegherea nu este posibilă fără o îndrumare duhovnicească. Andronic subliniază: «Să purtăm grijă pentru mântuirea noastră, mărturisindu-ne adevărat la duhovnicescul nostru părinte și pocăindu-ne și plângând pentru răutățile ce am făcut până acum și rugând pre Dumnezeu ca să nu ne slobozească de a pătimi un așa ne îndreptat rău»[15].

 

Datoria față de rude și cei apropiați

Andronic oferă un exemplu, o pildă din Pateric, în care se vorbește despre un călugăr care vroia să-și dedice viața lui Dumnezeu. Mama lui încerca să-l convingă să se lase de această idee și să aleagă calea familiei, dar tânărul cu lacrimi a implorat-o să-l binecuvânteze. „Să mă mântuiesc în mănăstire”, o convingea el pe mama sa. După ceva timp, această femeie a murit. Eroul nostru s-a îmbolnăvit de moarte. Și iată s-au întâlnit ei în locul chinurilor. Aflată în suferință, mama a început să-i reproșeze fiului: „Cum de ai ajuns aici?! Tu mi-ai cerut binecuvântarea să trăiești la mănăstire pentru a te mântui”. Călugărul nu i-a putut răspunde mamei sale, doar asculta în tăcere reproșurile ei. Morala pildei este simplă: nu locul îl sfințește pe om, ci omul sfințește locul. Dacă trăiești în neglijare, atunci mănăstirea nu te va salva. Este interesant să subliniem faptul că pilda nu se termină cu reproșuri. În realitate, reproșurile mamei au fost adresate fiului într-o vedenie de vis; «ridicându-se din boală, scrie Andronic, s-au închis în chilia lui, se pocăia și plângea așa de tare, întrucât că mulți din frați îl ruga ca să contenească puțin din plângere și el nu putea a se mângâia, zicând că dacă eu dojenirea maicii mele nu o am putut suferi, apoi cum voi putea suferi dojenirea Domnului Dumnezeu în ziua judecății?!»[16]

În această scurtă pildă, vedem programul duhovnicesc și moral propus de Andronic pentru fiii săi duhovnicești. El propune calea pocăinței: închiderea în chilie, plânsul, reproșare sie-insuși, etc., adică dacă traducem în imagini și simboluri moderne, obținem următoarele: 1. evitarea tuturor plăcerilor, distracțiilor, concentrarea asupra lucrurilor fundamentale, în acest caz, prin rămânerea închis în chilie, se are în vedere concentrarea pe rugăciune, reflecție duhovnicească, munca manuală 2. părerea de rău de timpul pierdut și 3. înfățișarea imaginară și vizuală a aflării în fața lui Dumnezeu.

 

Datoria față de frăție sau apartenența la frăția de la Neamț

După ce a expus printr-un exemplu viu și frumos sensul și necesitatea unei vieți atente, precum și datoria față de rude, Andronic face apel la conștientizarea importanței simțului apartenenței la frăția de la Neamț. El îi îndeamnă pe contemporanii săi să urmeze exemplul stareților care au trăit înainte, pentru a putea purta cu demnitate numele de „călugări de la Neamț” „călugări nemțeni”. Iată cum își argumentează el îndemnul său: «și dacă ne vom sili din toată inima, fără de a ne mai sili alții, ca să păzim neclintit legiuirile, canoanele, predaniile și tipicul viețuirii monahicești, pre care ni le-au lăsat ca niște învățături izvorâte prin mișcarea Sfântului Duh»[17]. În continuare, el explică că nu faptul de tundere sau hirotonie permite de a te asocia cu mănăstirea Neamț, ci duhul care te leagă de predecesori. Andronic încheie argumentarea sa cu îndrumarea: «Se cuvine ca să ne rușinăm, dacă nu de altele, apoi măcar de acest nume ce poartă această sfântă monastire, adecă „Sfinte Monastiri” (să atragem atenția la expresia „Sfinte Monastiri”. Pentru Andronic, aceasta nu este doar o expresie bine înstatornicită, comună, care într-o oarecare măsură ni se pare banală. În lucrarea sa, el pune accentul pe sfințenia locului și a locuitorilor săi. Prin urmare, tot felul de manifestări dezagreabile și neplăcute Domnului și păcătoase în comportamentul fraților îl supără foarte mult – i.I.), de al cărora nume mare noi auzind din lume am mers și am luat chipul îngeresc dupre predaniile așăzate de acești preacuvioși părinți ce s-au nevoit și au sfințit prin faptele lor pre acest sfânt locul, pre carii îi prăznuim astăzi. (Observăm că numele mănăstirii Neamț avea forță morală și psihologică, reușind să atragă noi vocații, să schimbe atitudini față de orientările valorice, să-i trezească și să-i facă mai conștienți pe frații care au decăzut sau erau în deznădejde. Lavra Neamț, așa cum am menționat deja, a devenit o imagine, un simbol al spiritualității ortodoxe în Moldova, precum Lavra Sfintei Treimi a cuviosului Serghie în Rusia și Lavra Peșterilor din Kiev, precum și mănăstirile Athonite din Orientul Ortodox – i.I.). Și dintru aceasta, adecă dintru a păzi cinstea sfintelor monastiri care ne-au născut pre noi duhovnicește, mustrându-ne de cuget, să ne îndemnăm spre lucrarea faptelor celor bune.»[18]. Adică, el îndeamnă de a asocia comportamentul său cu experiența predecesorilor. „Mustrându-ne de cuget” – sau, reproșându-ți, ocupându-te de analiza propriei persoane, să mergi pe calea săvârșirii faptelor bune. Aceasta nu este o sarcină ușoară pentru nimeni, dar dacă o neglijezi, atunci totul se poate termina cu un eșec.

În altă parte, Andronic se adresează ascultătorilor cu următorul apel: «nici să zicem întru inimile noastre că eu în limanul acesta nu mă tem de nimenea, pentru că cine poate să-mi zică ceva, fiindcă sunt călugăr din Monastirea Neamțului», căci numai tunderea în chipul călugăresc din aceste sfinte monastiri și faptele preacurvești și tâlhărești nimic nu folosesc»[19].

 

Testament pentru urmași

Andronic, în partea finală a operei sale, pare să se adreseze nouă, care trăim acum: «că precum în raiul cel simțitoriu a fost lemnul vieții și lemnul cunoștinței, a binelui și a răului, așa și aici, în mijlocul acestui sobor, este și bine, și rău, și moarte, și viață, și precum acolo a fost șarpe de a înșelat pre strămoși, așa și aici este diavolul carele, precum zice Domnul, ca un leu umblă răcnind, căutând pre cine să înghiță (I Pt. 5:8) și în tot ceasul se silește să ne înșale cu desfătări trupești și să ne omoare sufletul. (O astfel de amintire figurativă a șarpelui străvechi se găsește adesea în multe scrieri bisericești, în special ascetice. Acest îndemn se încheie cu o chemare la muncă și asceză – i. I.) Deci, să nu nădăjduim că fără de fapte monahicești ne vom mântui: că nicidecum nu avem mărturie la aceasta»[20].

Ne punem întrebarea despre ce fel de „fapte monahicești” vorbește aici Andronic? Pentru călugării de la Neamț, acestea erau clare, pentru cititorii și ascultătorii moderni, acest lucru nu este pe deplin clar. Aici Andronic ne duce evident cu gândul la cele șapte virtuți expuse de cuviosul Petru Damaschin.

  1. Isihia, liniștea, tăcerea, singurătatea,
  2. Postul sau abstinența cu moderare,
  3. Trezvirea în funcție de putere,
  4. Cântarea psalmilor și rugăciunea fizică, trupească,
  5. Rugăciunea duhovnicească,
  6. Citirea lucrărilor sfinților părinți și a vieții sfinților,
  7. Sfătuirea cu persoane ce au experiență în viața duhovnicească[21].

Această listă scurtă de virtuți era cunoscută fraților de la Neamț ca tabla înmulțirii. Cuviosul Paisie Velicicovschi a scris despre operele lui Petru Damschinul: «Și, uitându-mă la acea carte, am văzut că era a Sf. Petru Damaschin, pe care văzând-o nu pot spune ce câtă bucurie sufletească m-am cuprins, căci mi s-a părut că m-am învrednicit să văd o comoară cerească pe pământ»[22]. Pentru noi, acest lucru nu este pe deplin clar și de înțeles, deoarece suntem răsfățați de o abundență de informații. Și totuși, probabil toată lumea își poate aminti cu ce bucurie primești sau găsești o carte pe care o căutai de multă vreme. O bucurie deosebită este atunci când această carte este salvatoare. Operele patristice ne arată un program de acțiuni și disciplină spirituală fără de care este imposibil să fii mântuit, este imposibil să obții harul Duhului Sfânt.

Astfel, scurtele îndemnuri ale lui Anronic ne ajută să ne dăm seama că războiul duhovnicesc nu s-a potolit, ci continuă în fiecare clipă, atât în epoca sa, cât și după. Fiecare generație abordează această problemă într-un mod nou și deciziile trebuie luate în contextul lucrurilor și provocărilor reale.

 

Concluzie

 

În concluzie, trebuie de menționat că ne-am optit astăzi la analiza componenței morale a contemporanilor lui Andronic, acest fapt nu este întâmplător. Pentru noi a fost important să descoperim și să evidențiem unul dintre principalele motive ale creației literare a arhimandritului Popovici. Părintele duhovnicesc al Lavrei de la Neamț a fost întotdeauna preocupat de imaginea morală a monahilor. El avea o atitudine critică față de semenii săi, necruțând nici cea mai mică greașeală în comportament. Cu toate acestea, el a fost nu numai un critic și o peroană care face doar reproșuri, un moralist arogant, dar și un sfătuitor cu experiență, un pastor atent, un părinte duhovnic grijuliu.

Vorova, ca operă literară a arhimandritului Andronic, reproduce și descrie viața comunității de la Neamț, ne redă istoria vieții de atunci. Cititorul înțelege că lucrurile descrise de Andronic în secolul al XIX-lea nu și-au pierdut actualitatea și în prezent. Opera sa capătă o nouă perspectivă și poate fi utilă în contextul modern al crizei și al panicii.

Ieromonahul Iosif PAVLINCIUC

[1] ANRM F. 2119. Op. 3. D. 54. P. 143.

[2] Ibidem. D. 84. P. 99 – 107.

[3] Ibidem. P. 401 (fragm) – 402.

[4] Ibidem. P. 401.

[5] Ibidem. P. 421-422.

[6] Ibidem. Op.  3. D. 30. P. 2.

[7] Ibidem. P. 3 (fragm).

[8] Ibidem. P. 8 (fragm.).

[9] Ibidem. P. 8 (fragm.) – 11 (fragm.).

[10] Ibidem. P. 33 (fragm.) – 34.

[11] Ibidem. P. 36 – 36 (fragm.).

[12] https://www.eparhia-saratov.ru/Content/Books/27/14.html

[13] ANRM, F. 2119. Op. 3. D. 30. P. 37 (fragm.).

[14] Ibidem. P. 38 (fragm.).

[15] Ibidem. P. 38 (fragm.).

[16] Ibidem. P. 38 (fragm.) – 39.

[17] Ibidem. P. 34 (fragm.).

[18] Ibidem. P. 36.

[19] Ibidem. P. 39.

[20] Ibidem. P. 39.

[21] Sfântul Petru Damaschinul. Apostolia Nr& 154-155. Ian.-feb. 2021. P. 24-26.

[22] Sfântul Paisie de la Neamț. Cuvinte și Scrisori duhovnicești, Vol. 1. Ed. Doxologia, 2010. P. 53-54.

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *